Biblia sau Sfânta Scriptura este Cartea despre care Dumnezeu spune, prin gura Sfântului Său Prooroc Moise: „ea nu-i pentru voi doar o vorbă goală, ci e însăși viața voastră, și prin cuvântul acesta vă veți îndelunga zilele...“ (Dt 32, 47). Același adevăr ni-l descoperă apoi Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos, când le spune ucenicilor Săi: „Cuvintele pe care Eu vi le-am grăit, ele duh sunt și viata sunt“ (In 6, 63). Așa a înțeles Biserica încă de la întemeierea ei, în ziua Cincizecimii, locul și rolul Sfintei Scripturi în viața ei, cinstind-o ca pe Cuvântul cel viu și spre mântuirea noastră lucrător al lui Dumnezeu. Cultul, teologia, viața duhovnicească, iconografia, într-un cuvânt întreaga viață bisericească ortodoxă este o dumnezeiască rodire a Sfintei Scripturi, așa cum ne-a fost ea încredințată de Sfinții Apostoli și talmăcită de către cei mai adânci cunoscători și râvnitori plinitori ai învațăturilor ei: Sfinții Părinți.
În Biserica noastra Ortodoxă Română, grija pentru împărtășirea credincioșilor dreptmăritori de frumusețea nepământească și de tot folosul duhovnicesc ale Cuvântului dumnezeiesc în propria lor limbă, s-a manifestat de timpuriu în comparație cu alte neamuri creștine. În fruntea harnicilor și talentaților traducători ai scrierilor biblice s-au situat întotdeauna ierarhi erudiți, care și-au închinat timpul și priceperea acestei sacre strădanii, adaugând nevoinței nevoința, lasându-ne ca pe o moștenire neprețuită, încă din veacul al XVII-lea, întreaga Biblie în grai românesc, ediție cunoscută sub denumirea de Biblia de la 1688, Biblia lui Șerban sau Biblia de la București.
Pentru realizarea acestui monument unic al credinței noastre dreptmăritoare, dar și al culturii române, vrednicii lui tâlcuitori au luat „lumina și dentr-alte izvoade vechi“, avându-se însă ca temei al traducerii textul „cel elinesc al celor 70 de dascăli“, adică Septuaginta. O vrednică de menționat mărturie în acest înțeles este activitatea tipografică a diaconului Coresi, care pentru a răspândi cuvântul dumnezeiesc scris și românilor din Transilvania, a izbutit să tipărească la Orăștie, în 1582, cărți din Vechiul Testament, într-o scriere cunoscută sub numele de Palia de la Orăștie, precum și un Liturghier, în 1570. Setea de credință și de limbă română l-au determinat și pe vestitul Mitropolit Simeon Ștefan, cunoscător și talentat traducător al textului biblic, să tipărească în 1648 pentru prima dată Noul Testament în întregime. În a doua predoslovie a acestei prime traduceri românești integrale a Noului Testament se mărturisea un gând vrednic de toată luarea-aminte: „Noi derept aceea ne-am silit den cât am putut, să izvodim așa cum să înțăleagă toți“. Această mărturisire izvora din împlinirea unui vis nutrit de toți fiii dreptcredincioși români care, aflați în afara dreptului la închinarea părinților lor, căutau și păstrau scrisul românesc ca pe o comoară a ființei lor. Dar și Noul Testament de la Alba Iulia, ca și Biblia de la București, încoronau ani buni de muncă a copiștilor din mănăstiri și sate, iscusiți făuritori de manuscrise în limba română, aflate, după vremi, răspândite în toate ținuturile românești. Este, așadar, cert că Biblia de la București s-a aflat la temelia celorlalte ediții care i-au urmat, răspunzând astfel setei de îndestulare din apa cea vie a Dumnezeiescului Cuvânt în limba vorbită a poporului român, din ce în ce mai bogată și mai mlădioasă în dezvoltarea ei literară. În slujirea acestui scop, s-au încumetat să tâlcuiască Sfânta Scriptură în românește și personalități bisericești impunătoare ale secolului trecut, precum adormitul întru fericire Patriarh al României Nicodim Munteanu (1939-1948), Preotul profesor de Teologie Grigorie Pisculescu (Gala Galaction) – literat și academician, precum și învățatul profesor de Teologie Vasile Radu.
După apariția în anul 1914 a Bibliei Sfântului Sinod, intitulată astfel fiindcă traducerea fusese făcută chiar de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre, din îndemnul și cu purtarea de grijă a primului Patriarh al României – Miron Cristea (1925-1939), a fost publicată o nouă ediție a Sfintei Scripturi în anul 1936, traducerea fiind realizată de cele trei mari personalități bisericești mai sus pomenite.
În anul 1938, apărea într-o editură de stat Biblia tradusă de Preoții profesori Gala Galaction și Vasile Radu, iar în anul 1944, o nouă ediție sinodală a Sfintei Scripturi vedea lumina zilei, traducerea acesteia aparținând în cea mai mare parte fostului episcop Nicodim Munteanu, la vremea aceea ridicat la slujirea și demnitatea de Patriarh al României.
O grijă cu totul aparte față de răspândirea luminii Dumnezeieștii Scripturi – în vremurile de aprigă prigoare a credinței creștine în țara noastră – a dovedit pururea pomenitul înaintaș al Nostru, Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), în timpul arhipăstoririi căruia s-au publicat două ediții ale Bibliei (1968, 1975), ambele în câte un tiraj de 100.000 de exemplare. Noul Testament a fost tipărit în timpul arhipăstoririi aceluiași vrednic Patriarh al României într-un număr de 125.000 de exemplare. În vremea arhipăstoririi fericitului întru adormire Patriarh Iustin Moisescu (1977-1986), o nouă ediție a Sfintei Scripturi (1982) a fost tipărită într-un tiraj de 100.000 exemplare, iar Noul Testament într-un tiraj de 110.000 exemplare.
Începând cu anul 1988, când a fost publicată o nouă ediție a Bibliei, în colaborare cu Societățile Biblice Unite și într-un tiraj inițial de 100.000 de exemplare, Biblia a fost retipărită de 11 ori, tirajul total al acestei ediții numărând, până în ziua de astăzi, peste 380.000 de exemplare. Noul Testament a fost, de asemenea, tipărit în această perioadă, într-un tiraj de 120.000 de exemplare. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că, pe lângă toate aceste ediții și reediții ale textului integral al Sfintei Scripturi, neîncetat în Biserica noastră au fost tipărite în tiraje corespunzătoare nevoilor slujitorilor bisericești și ale credincioșilor dreptmăritori Mica Biblie, Sfânta Evanghelie, Apostolul, Psaltirea.
Unor asemenea osanale întru aducerea scrierilor biblice cât mai aproape de înțelegerea fiilor Bisericii noastre, în vederea zidirii lor launtrice pe piatra cea tare a credinței luminate în Hristos, li s-a adăugat în anii din urmă și râvna, asemănătoare celei a truditorilor mai sus pomeniți, a Înalt Prea Sfintitului Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului și Clujului, care a desăvârșit o lucrare ce părea mai presus de puterile unui singur om: anume, o nouă versiune a Sfintei Scripturi în limba română, versiune revizuită după Septuaginta, redactată și bogat comentată de Înalt Prea Sfinția Sa.
Această nouă ediție a Sfintei Scripturi în limba română, denumită prin hotărârea sinodală nr. 255/2001 „ediție jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române“, aduce înlesnirea oferită de introducerile în cărțile biblice, belșugul de note și comentarii clarificatoare ale textului sfânt, metodă atât de necesară în zilele noastre când prin tendințele prozelitiste se oferă credincioșilor, cu agresiune, și tălmăciri eronate ale Sfintei Scripturi.
Toate acestea sunt încununarea nevoințelor de o viață ale unui preabinecunoscut teolog, literat, poet și editor – ca fost director al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă –, personalitate care slujește Biserica noastră și ca Arhipăstor, care a adus un suflu nou și proaspăt vieții bisericești nu numai în cuprinsul uneia dintre cele mai însemnate eparhii ale noastre, ci și în ogorul întregii Ortodoxii românești.
Cu aceste gânduri, binecuvântăm cu îndreptățita și nespusa bucurie apariția acestei noi ediții a Sfintei Scripturi, izvodită de Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime laudat și spre o mai înlesnită apropiere de înțelesurile cele adevărate și de mântuire pricinuitoare ale Scripturilor Dumnezeiești, lucrare cu atât mai necesară și mai de preț astăzi, cu cât s-au înmulțit peste măsură cei care, potrivit Apostolului, „neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc... spre a lor pierzare“ (2 Ptr 3, 16).