1. și-am auzit glas mare din templu, zicându-le celor șapte îngeri: „Duceți-vă și vărsați pe pământ cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu!“
2. și s-a dus cel dintâi și și-a vărsat cupa pe pământ. Și s-a ivit o bubă rea și vătămătoare pe oamenii care aveau semnul Fiarei și care se-nchinau chipului Fiarei.
3. și al doilea înger și-a vărsat cupa în mare; și s-a făcut sânge ca al unui mort, și toată suflarea vieții care este-n mare a murit.
4. și cel de al treilea și-a vărsat cupa în râuri și-n izvoarele apelor; și ele s-au prefăcut în sânge.
5. și l-am auzit pe îngerul apelor, zicând: „Drept ești Tu, Cel-ce-Ești și Cel-ce-Erai, Sfinte, că ai judecat acestea;
6. de vreme ce ei au vărsat sângele sfinților și profeților, tot sânge le-ai dat să bea. Vrednici sunt!“
7. și-am auzit zicându-se din altar: „Da, Doamne Dumnezeule Atotțiitorule, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!“
8. și al patrulea înger și-a vărsat cupa în soare; și i s-a dat lui să-i dogorească pe oameni cu foc.
9. și oamenii au fost dogorâți cu mare arșiță și au blasfemiat numele lui Dumnezeu Care are putere peste plăgile acestea, și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.
10. și al cincilea și-a vărsat cupa pe scaunul Fiarei; și împărăția ei s-a întunecat și oamenii își mușcau limbile de durere,
11. și din pricina durerilor și a bubelor lor L-au blasfemiat pe Dumnezeul cerului, dar de faptele lor nu s-au pocăit.
12. și al șaselea înger și-a vărsat cupa peste râul cel mare, peste Eufrat, și apa lui a secat ca să fie gătită calea-mpăraților de la Soare-Răsare.
13. și-am văzut [ieșind] din gura Balaurului și din gura Fiarei și din gura Profetului Mincinos trei duhuri necurate, ca niște broaște;
14. fiindcă ele sunt duhuri de diavoli, făcătoare de semne, care se duc la împărații lumii-ntregi să-i adune la războiul Zilei celei mari a lui Dumnezeu Atotțiitorul.
15. – „Iată, Eu vin ca un fur. Fericit cel ce priveghează și-și păstrează veșmintele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!“ –
16. și i-a strâns la locul care-n evreiește se cheamă Armagheddon.
17. Al șaptelea înger și-a vărsat cupa-n văzduh; și din templul cerului, de la tron, a ieșit o voce mare, strigând: „S-a făcut!“
18. și au fost fulgere și vuiete și tunete și s-a făcut cutremur mare, așa cum de când e omul pe pământ n-a mai fost un cutremur atât de mare.
19. și cetatea cea mare s-a rupt în trei părți, și cetățile păgânilor s-au prăbușit. Și de Babilonul cel mare s-a amintit înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să-i dea paharul vinului aprinderii mâniei Lui.
20. și tot ce fusese insulă a fugit, și munți nu s-au mai aflat.
21. și grindină mare ca talantul s-a prăvălit din cer peste oameni. Și oamenii L-au blasfemiat pe Dumnezeu din pricina plăgii cu grindină, căci mare e plaga aceasta, foarte mare.