1. Și după șase zile, Iisus i-a luat pe Petru și pe Iacob și pe Ioan, fratele acestuia, și i-a dus pe un munte înalt, ei între ei.
Schimbarea la față a lui Iisus
2. Și S-a schimbat la față înaintea lor; și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele I s-au făcut albe ca lumina.
Schimbarea la față a lui Iisus
3. Și iată, Moise și Ilie li s-au arătat vorbind cu El.
Schimbarea la față a lui Iisus
4. Și răspunzând Petru, I-a zis lui Iisus: „Doamne, bine ne este să fim aici; dacă vrei, voi face aici trei colibe: ție una, și lui Moise una, și una lui Ilie“.
Schimbarea la față a lui Iisus
5. În timp ce el încă vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei; și iată glas din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit; de Acesta să ascultați!“
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, de aceiași cinste cu Tatăl
Schimbarea la față a lui Iisus
6. Și auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au înspăimântat foarte.
Schimbarea la față a lui Iisus
7. Și Iisus a venit la ei și, atingându-i, le-a zis: „Ridicați-vă și nu vă temeți!“
Schimbarea la față a lui Iisus
8. Și ridicându-și ei ochii, nu au văzut pe nimeni, ci doar pe Iisus.
Schimbarea la față a lui Iisus
9. Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: „Vedenia aceasta să n-o spuneți nimănui până când Fiul Omului va învia din morți“.
Schimbarea la față a lui Iisus
10. Și ucenicii L-au întrebat, zicând: „Pentru ce dar spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?“
Schimbarea la față a lui Iisus
11. Iar El, răspunzând, a zis: „Ilie, într-adevăr, va veni, și pe toate le va așeza din nou la locul lor;
Schimbarea la față a lui Iisus
Despre Ioan Botezătorul, predica și botezul său
12. Eu însă vă spun vouă că Ilie a și venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte-au vrut; tot așa va pătimi și Fiul Omului de la ei“.
Schimbarea la față a lui Iisus
Despre Ioan Botezătorul, predica și botezul său
13. Atunci au înțeles ucenicii că Iisus le-a vorbit de Ioan Botezătorul.
Schimbarea la față a lui Iisus
Despre Ioan Botezătorul, predica și botezul său
14. Și mergând ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om căzându-I în genunchi
Vindecarea copilului surdo-mut (demonizat)
15. și zicând: „Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, că deseori cade în foc și deseori în apă;
Vindecarea copilului surdo-mut (demonizat)
16. Și l-am adus la ucenicii Tăi și ei n-au fost în stare să-l vindece“.
Vindecarea copilului surdo-mut (demonizat)
17. Iar Iisus, răspunzând, a zis: „O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi?... Aduceți-Mi-l aici!“
Vindecarea copilului surdo-mut (demonizat)
18. Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela.
Vindecarea copilului surdo-mut (demonizat)
19. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, L-au întrebat deoparte: „De ce noi n-am fost în stare să-l scoatem?“
Vindecarea copilului surdo-mut (demonizat)
20. Iar Iisus le-a răspuns: „Din pricina puținei voastre credințe; că adevăr vă grăiesc: Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo!, și se va muta și nimic nu va fi vouă cu neputință.
Despre credință și puterea ei
Vindecarea copilului surdo-mut (demonizat)
21. Căci soiul acesta de demoni nu iese decât numai prin rugăciune și prin post“.
Vindecarea copilului surdo-mut (demonizat)
22. Întorcându-se ei din Galileea, Iisus le-a spus: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor
Iisus învață că va învia și se va înălța la Tatăl
A doua vestire a patimilor lui Iisus
23. și-L vor omorî și a treia zi va învia“. Și ei foarte s-au întristat.
Iisus învață că va învia și se va înălța la Tatăl
A doua vestire a patimilor lui Iisus
24. Și venind ei în Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce strâng dajdia și i-au zis: „Învățătorul vostru nu plătește dajdia?“
25. „Ba da“, a zis el. Și intrând El în casă, Iisus i-a luat-o înainte, zicând: „Ce părere ai, Simone?: Regii pământului de la cine iau dajdie sau bir? de la fiii lor, sau de la străini?“
26. El I-a zis: „De la străini“. Iar Iisus i-a zis: „Iată dar că fiii sunt scutiți.
27. Dar ca să nu le fim lor piatră de poticnire, mergi la mare, aruncă undița, ia peștele care va ieși întâi și, deschizându-i gura, vei găsi un statir. Pe acela luându-l, dă-l lor, pentru Mine și pentru tine“.