Amos

Capitolul2|Preziceri asupra încă unui neam învecinat, ca și asupra lui Israel și Iuda.
1. Aşa grăieşte Domnul: „Pentru trei păcate ale Moabului, ba chiar pentru patru, nu Mă voi întoarce, din pricină că el a ars oasele regelui Edomului până le-a prefăcut în cenuşă.
2. Pentru aceasta voi trimite foc în Moab şi va mistui palatele cele din Cheriot. Şi Moabul îşi va sfârşi viaţa în larmă, printre strigăte de război şi în sunetul trâmbiţei;
3. Pe judecători îi voi stârpi din mijlocul lui şi pe toate căpeteniile, împreună cu el le voi omorî“, zice Domnul.
4. Aşa zice Domnul: „Pentru trei păcate ale lui luda, ba chiar pentru patru, nu Mă voi întoarce, din pricină că ei au aruncat legea Domnului şi au nesocotit rânduielile Lui şi au rătăcit în minciunile lor în care şi părinţii lor alunecaseră;
5. Pentru aceasta voi trimite foc în Iuda şi palatele cele din Ierusalim le va mistui“.
6. Aşa zice Domnul: „Pentru trei păcate ale lui Israel, ba chiar pentru patru, nu Mă voi întoarce, fiindcă ei au vândut pe cel drept pentru argint şi pe cel sărac pentru o pereche de încălţăminte.
7. Ei zdrobesc în pulbere capul celor sărmani şi calcă în picioare pe cei în necazuri. Feciorul dimpreună cu tatăl său la aceeaşi desfrânată îşi află calea, ca să pângărească numele Meu cel sfânt;
8. Pe veşmintele luate zălog, pe lângă jertfelnice, se tolănesc şi vinul celor năpăstuiţi îl beau în templul dumnezeului lor.
9. Eu am prăpădit pe Amorei dinaintea lor, oameni înalţi la stat ca cedrii şi falnici ca stejarii; am nimicit rodul lor sus şi rădăcina jos!
10. Eu v-am scos pe voi din ţara Egiptului şi patruzeci de ani v-am purtat prin pustiu, ca să luaţi în stăpânire ţara Amoreilor.
11. Eu am aşezat proroci dintre feciorii voştri şi nazirei dintre flăcăii voştri! Oare nu este aşa, fii ai lui Israel?“, zice Domnul.
12. Dar voi aţi dat nazireilor vin să bea şi prorocilor le-aţi poruncit, zicând: „Nu proorociţi!“.
13. Pentru aceasta vă voi face să vă clătinaţi încoace şi încolo, cum se clatină o căruţă încărcată cu snopi.
14. Cel iute de picior nu va putea să fugă, cel puternic nu se va mai bizui pe puterea lui şi cel viteaz nu va scăpa cu viaţă;
15. Arcaşul nu va putea ţine piept, cel sprinten la picior nu va scăpa, iar cel călare pe cal nu va putea să se izbăvească.
16. Şi cel mai îndrăzneţ dintre cei viteji va fugi dezbrăcat în ziua aceea“, zice Domnul.