Cântarea a treia a lui Ezdra

Capitolul5|Însemnare despre cei întorși din robie.Începe înnoirea cetății și a templului.
1. Şi după aceasta au fost aleşi ca să se întoarcă capii familiilor după seminţiile lor, femeile lor, fiii şi fetele lor, şi robii şi roabele lor, şi dobitoacele lor.
2. Şi Darius a trimis împreună cu ei o mie de călăreţi până îi vor aşeza în Ierusalim cu pace, cu cântări, cu timpane şi cu flaute.
3. Şi toţi fraţii lor s-au veselit la plecarea lor, iar regele le-a îngăduit să plece cu ei.
4. Și acestea sunt numele bărbaţilor, capi de familii din seminţii, care au pornit în ţinuturile lor:
5. Preoţii, fiii lui Finees, fiul lui Aaron: Iosua, fiul lui Iosedec, fiul lui Sarai, şi Ioachim, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, din casa lui David, din neamul lui Fares, din tribul lui Iuda,
6. Care a grăit sub Darius, regele Perşilor, cuvinte înţelepte în al doilea an al domniei lui, în luna lui Nisan, întâia lună a anului.
7. Şi aceştia sunt din Iuda, care au ieşit din străina robie, în care îi adusese în Babilon Nabucodonosor, regele Babilonului,
8. Şi care s-au înapoiat la Ierusalim şi în tot cuprinsul Iudeii, fiecare în cetatea sa, care au venit cu Zorobabel şi cu Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilşan, Misperet, Bigvai, Nehumi, Baana, căpeteniile lor.
9. Numărul celor din neam şi conducătorii lor:
10. Fiii lui Fares, două mii o sută şaptezeci şi doi.
11. Fiii lui Şefatia, patru sute şaptezeci şi doi.
12. Fiii lui Arah, şapte sute cincizeci şi şase.
13. Fiii lui Pahat-Moab, adică fiii lui Iosua şi ai lui Iacov, două mii opt sute doisprezece.
14. Fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi patru.
15. Fiii lui Zatu, nouă sute patruzeci şi cinci.
16. Fiii lui Horve, şapte sute cinci.
17. Fiii lui Binui, şase sute patruzeci şi opt.
18. Fiii lui Bebai, şase sute treizeci şi trei.
19. Fiii lui Azad, trei mii două sute douăzeci şi doi.
20. Fiii lui Adonicam, şase sute şaizeci şi şapte.
21. Fiii lui Bigvai, două mii şaizeci şi şase.
22. Fiii lui Adin, patru sute cincizeci şi patru.
23. Fiii lui Ater, din casa lui Iezechia, nouăzeci şi doi.
24. Oamenii din Cheila şi din Azeca, şaizeci şi şapte.
25. Fiii lui Azuran, patru sute treizeci şi doi.
26. Fiii lui Anania, o sută unu.
27. Fiii lui Haşum, treizeci şi doi.
28. Fiii lui Beţai, trei sute douăzeci şi trei.
29. Fiii lui Hasoferet, o sută doi.
30. Oamenii din Beter, trei mii cinci.
31. Cei din Betleem, o sută douăzeci şi trei.
32. Cei din Netofa, cincizeci şi cinci.
33. Cei din Anatot, o sută cincizeci şi opt.
34. Cei din Bet-Azmavet, patruzeci şi doi.
35. Cei din Chiriat-Iearim, douăzeci şi cinci.
36. Cei din Chefira şi din Beerot, şapte sute patruzeci şi trei.
37. Cei din Piras, şapte sute.
38. Cei din Hadias şi Amidii, patru sute douăzeci şi doi.
39. Cei din Rama şi Gheba, şase sute douăzeci şi unu.
40. Cei din Micmas, o sută douăzeci şi doi.
41. Cei din Vetolio, cincizeci şi doi.
42. Fiii lui Nefusim, o sută cincizeci şi şase.
43. Fiii lui Calamolal şi Ono, şapte sute douăzeci şi cinci.
44. Oamenii din Ierihon, trei sute patruzeci şi cinci.
45. Fiii lui Senaa, trei mii trei sute treizeci.
46. Preoţii, fiii lui Iedaia, fiul lui Iosua, între fiii lui Eliaşib, nouă sute şaptezeci şi doi.
47. Fiii lui Esemirot, o mie cincizeci şi doi.
48. Fiii lui Fasaron, o mie patruzeci şi şapte.
49. Fiii din Carmi, două sute şaptesprezece.
50. Iar leviţii, fiii lui Iosua şi Cadmiel şi Binui şi Hodavia, şaptezeci şi patru.
51. Cântăreţii templului Domnului, fiii lui Asaf, o sută douăzeci şi opt.
52. Portarii, fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Şobai, în total o sută treizeci şi nouă.
53. Cei închinaţi templului: fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot, fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon, fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Acub, fiii lui Cuta, fiii lui Chitab, fiii lui Hagab, fiii lui Şalmai,
54. Fiii lui Hanan, fiii lui Catua, fiii lui Ghedur, fiii lui Eru, fiii lui Desan, fiii lui Noiva, fiii lui Haseva, fiii lui Gazera, fiii lui Aziu, fiii lui Finees, fiii lui Asara, fiii lui Vaste, fiii lui Asana, fiii lui Meani, fiii lui Nafisi, fiii lui Acuv, fiii lui Ahiva, fiii lui Asur, fiii lui Farachim, fiii lui Vasalot,
55. Fiii lui Meeda, fiii lui Cuta, fiii lui Harea, fiii lui Varhus, fiii lui Asirar, fiii lui Tomi, fiii lui Nasit, fiii lui Atifa,
56. Fiii slugilor lui Solomon, fiii lui Asapfion, fiii lui Farida, fiii lui Ieli, fiii lui Lozon, fiii lui Isdail, fiii lui Safet,
57. Fiii lui Aghiei, fiii lui Facaret, fiii lui Savia, fiii lui Sarotia, fiii lui Masia, fiii lui Gar, fiii lui Adus, fiii lui Suva, fiii lui Afera, fiii lui Varodis, fiii lui Savat, fiii lui Amon,
58. Toţi cei închinaţi templului Domnului şi fiii slugilor lui Solomon, trei sute şaptezeci şi doi.
59. Iar cei care au ieşit din Tel-Melah şi Tel-Harşa, cu conducătorul lor Haraath, şi din Cherub-Adan şi Imer, şi nu puteau să-şi arate neamurile lor şi seminţiile, că sunt din Israel, au fost fiii lui Delaia, fiii lui Tobie, fiul lui Necoda, şase sute cincizeci şi doi.
60. Şi dintre preoţii care erau în slujba preoţiei, dar nu s-au găsit în condici, fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Iadua, care luase de soţie pe Avghia din fetele lui Barzilai, căruia el îi luase şi numele.
61. Şi cercetându-se după hrisovul de rudenie al acestora, şi neaflându-se, s-au înlăturat de la preoţie.
62. Şi le-au zis Neemia şi Ataria, să nu aibă parte din cele sfinte, până ce se va scula arhiereu, îmbrăcat cu Urim şi Tumim.
63. Şi aceştia toţi din Israel erau de la doisprezece ani în sus, afară de slugi şi slujnice, patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci.
64. Slugile lor şi slujnicele, şapte mii trei sute treizeci şi şapte.
65. Cântăreţi şi cântăreţi din instrumente, două sute patruzeci şi cinci.
66. Cămile, patru sute treizeci şi cinci.
67. Cai, şapte sute treizeci şi şase.
68. Catâri, două sute patruzeci şi cinci.
69. Asini, cinci mii cinci sute douăzeci şi cinci.
70. Şi când au ajuns ei la templul Domnului din Ierusalim, unii dintre capii de familii au făgăduit să ridice, după puterile lor, templul lui Dumnezeu, pe locul lui, şi să se dea la vistieria templului, pentru lucruri, o mie de mine de aur şi cinci mii de mine de argint, şi o sută de odăjdii preoţeşti.
71. Şi s-au sălăşluit preoţii şi leviţii şi cei din popor în Ierusalim şi în ţară, şi cântăreţii templului Domnului şi portarii şi tot Israelul în satele lor.
72. Şi sosind luna a şaptea, şi fiind fiii lui Israel fiecare întru ale sale, s-au adunat cu toţii laolaltă la intrarea porţii celei dintâi, care este către răsărit.
73. Şi stând Iosua, fiul lui Iosedec, şi fraţii lui, preoţii şi Zorobabel, fiul lui Salatiel, şi fraţii lui, au gătit jertfelnicul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi de tot, precum este scris în cartea lui Moise, omul lui Dumnezeu.
74. Şi s-au adunat împotriva lor unele din celelalte neamuri ale ţării. Iar ei au ridicat jertfelnicul pe locul său, cu toată duşmănia celorlalte neamuri. Şi i-au asuprit pe ei toate celelalte neamuri de pe pământ, dar ei aduceau jertfe la vreme şi arderi de tot Domnului, dimineaţa şi seara.
75. Şi au prăznuit ei sărbătoarea corturilor, după cum s-a rânduit în lege, şi au adus jertfe în toate zilele cum se cuvenea, şi după acestea, aducerile cele neîncetate şi jertfa zilelor de odihnă şi a lunilor noi şi a tuturor praznicelor celor sfinţite.
76. Şi oricâţi au făgăduit vreun dar de bună voie lui Dumnezeu, din luna a noua a lunii a şaptea, au început a aduce jertfe lui Dumnezeu, căci templul lui Dumnezeu încă nu se zidise.
77. Şi au dat bani pietrarilor şi dulgherilor şi mâncăruri şi băuturi cu bucurie.
78. Şi au dat care Sidonenilor şi Tirienilor, ca să aducă de la Liban lemne de cedru, ca să le ducă cu pluta în Portul Iafa, după porunca scrisă lor de la Cirus, regele Perşilor.
79. Şi în al doilea an, sosind la templul lui Dumnezeu în Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Salatiel, şi Iosua, fiul lui Iosedec, şi fraţii lor şi preoţii şi leviţii şi toţi cei ce au venit din robie în Ierusalim, au început lucrul. Şi în ziua întâi a lunii a doua, în al doilea an, după ce au venit ei în Iuda şi în Ierusalim, au pus temelia templului Domnului.
80. Şi au pus pe leviţii de la douăzeci de ani în sus peste lucrurile Domnului, şi au stat Iosua şi fiii lui şi fraţii lui, Cadmiel cu fiii şi fraţii lui Hodavia şi fiii lui Iuda, fiul lui Henadad, împreună cu fiii şi fraţii, toţi leviţii cei dimpreună cârmuitori peste lucruri, săvârşind cele de cuviinţă în templul lui Dumnezeu, şi au clădit zidarii locaşul lui Dumnezeu.
81. Şi au stat preoţii toţi în odăjdii, cu cântări, şi cu trâmbiţe, şi leviţii, fiii lui Asaf, lăudau cu chimvale pe Domnul, binecuvântând după rânduiala lui David, regele lui Israel.
82. Şi au glăsuit prin laude preaslăvind pe Domnul, fiindcă bunătatea Lui şi slava Lui sunt în veci în tot Israelul.
83. Şi tot poporul a trâmbiţat şi a strigat cu glas mare, dând laudă Domnului pentru ridicarea templului Domnului.
84. Şi dintre preoţi şi leviţi şi dintre capii de familii au venit cei bătrâni, care văzuseră locaşul de mai înainte, şi clădirea celui de acum, cu plângere şi strigăt mare; şi mulţi se bucurau sunând în trâmbiţe şi strigând cu glas mare, încât poporul nu mai auzea trâmbiţele din pricina bocetelor;
85. Pentru că era mulţime care trâmbiţa foarte tare, încât de departe se auzea.
86. Şi auzind vrăjmaşii neamului lui Iuda şi ai lui Veniamin au venit să afle ce înseamnă glasul acesta al trâmbiţelor.
87. Şi au aflat că cei întorşi din robie zidesc templul Domnului Dumnezeului lui Israel.
88. Şi venind la Zorobabel şi la Iosua şi la capii familiilor, le-au zis: „Să zidim şi noi împreună cu voi, că asemenea cu voi ascultăm de Domnul vostru şi Lui jertfim din zilele lui Asarhadon, regele Asirienilor, care ne-a mutat aici“.
89. Şi au zis Zorobabel şi Iosua şi capii familiilor lui Israel: „Nu putem zidi împreună templul Domnului Dumnezeului nostru, ci noi singuri îl vom zidi Domnului lui Israel, precum a rânduit nouă Cirus, regele Perşilor“.
90. Şi neamurile pământului, împotrivindu-se celor din Iudeea şi împresurând cetatea, împiedicau zidirea şi, sfaturi viclene şi uneltiri făcând, au împiedicat terminarea zidirii în toată vremea vieţii regelui Cirus. Şi au fost opriţi de la zidire doi ani, până la domnia lui Darius.