Biblia: Versiunea Anania

1. Mergând deci Iosif a vestit pe Faraon, zicând: „Tatăl meu şi fraţii mei, cu vitele lor mărunte şi mari şi cu toate câte au, au venit din pământul Canaan şi iată sunt în ţinutul Goşen!“.

2. Luând apoi pe cinci dintre fraţii săi, i-a înfăţişat lui Faraon.

3. Iar Faraon a zis către fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi voi?“. Şi ei au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt un neam de păstori de oi, din tată în fiu“.

4. Apoi au zis iarăşi către Faraon: „Am venit să locuim în pământul acesta, căci nu se găseşte păşune pentru vitele robilor tăi, pentru că în ţara Canaan e foamete mare. Îngăduie dar robilor tăi să se aşeze în ţinutul Goşen!“.

5. Iar Faraon a zis către Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.

6. Iată, pământul Egiptului îți stă înainte: așază pe tatăl tău și pe frații tăi în cel mai bun loc din țară. Să locuiască ei în pământul Goșen: și de cunoști printre ei oameni pricepuți, pune-i supraveghetori peste vitele mele!“

7. Apoi a adus Iosif înăuntru pe Iacov, tatăl său, şi l-a înfăţişat înaintea lui Faraon şi a binecuvântat Iacov pe Faraon;

8. Iar Faraon a zis către Iacov: „Câţi sunt anii vieţii tale?“.

9. Răspuns-a Iacov lui Faraon: „Zilele pribegiei mele sunt o sută treizeci de ani. Puţine şi grele au fost zilele vieţii mele şi n-am ajuns zilele anilor vieţii părinţilor mei, cât au pribegit ei în zilele lor“.

10. Şi iarăşi a binecuvântat Iacov pe Faraon şi a ieşit de la Faraon.

11. Deci a aşezat Iosif pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a dat moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în pământul Ramses (Goşen), cum îi poruncise Faraon.

12. Şi dădea Iosif tatălui său şi fraţilor săi şi la toată casa tatălui său pâine după trebuinţa familiei fiecăruia.

13. În vremea aceea nu era pâine în tot pământul, pentru că se înteţise foametea foarte tare, încât ţara Egiptului şi pământul Canaan se istoviseră de foamete.

14. Şi a adunat Iosif tot argintul, ce era în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, pe grâul ce se cumpăra; de la el. Şi a adus Iosif argintul tot în casa lui Faraon.

15. Când s-a sfârşit tot argintul în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, au venit atunci toţi Egiptenii la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! De ce să murim sub ochii tăi? Că s-a sfârşit argintul“.

16. Iar Iosif le-a zis: „Aduceţi vitele voastre şi vă voi da pâine pe vitele voastre, dacă vi s-a terminat argintul“.

17. Şi au adus ei la Iosif vitele lor şi le-a dat Iosif pâine pe cai şi pe oi, pe boi şi pe asini; şi anul acela i-a hrănit cu pâine pentru toate vitele lor.

18. Iar dacă a trecut anul acela, au venit în anul următor şi i-au zis: „Nu vom ascunde de domnul nostru, că argintul nostru s-a sfârşit şi vitele noastre sunt la domnul nostru şi nimic nu ne-a mai rămas să-i dăm decât trupurile şi pământurile noastre.

19. De ce să pierim sub ochii tăi şi noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne pe pâine, pe noi cu pământurile noastre, şi vom fi robi lui Faraon, noi şi pământurile noastre, iar tu să ne dai sămânţă ca să trăim şi să nu murim şi ca ogoarele să nu rămână paragină“.

20. Şi a cumpărat Iosif pentru Faraon tot pământul Egiptului, pentru că Egiptenii şi-au vândut fiecare pământul său lui Faraon, că-i istovise foametea; şi a ajuns tot pământul al lui Faraon.

21. De asemenea şi pe popor l-a făcut rob lui, de la un capăt al Egiptului până la celălalt.

22. Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat Iosif, căci preoţilor le era rânduită de la Faraon porţie şi se hrăneau din porţia lor, pe care le-o da Faraon; de aceea nu şi-au vândut ei pământul.

23. Atunci a zis Iosif către popor: „Iată, eu v-am cumpărat astăzi pentru Faraon şi pe voi şi pământul vostru. Luaţi-vă sămânţă şi semănaţi pământul.

24. Şi la seceriş să daţi a cincea parte lui Faraon, iar patru părţi să vă rămână vouă pentru semănatul ogoarelor, pentru hrana voastră şi a celor ce sunt în casele voastre şi pentru hrana copiilor voştri“.

25. Iar ei au zis: „Tu ne-ai salvat viaţa! Să aflăm milă în ochii domnului nostru şi să fim robi lui Faraon!“.

26. Şi le-a pus Iosif lege, care-i până astăzi în ţara Egiptului, ca a cincea parte să se dea lui Faraon, scutit fiind numai pământul preoţilor, care nu era al lui Faraon.

27. Astfel s-a aşezat Israel în ţara Egiptului, în ţinutul Goşen, şi l-a moştenit şi a crescut şi s-a înmulţit foarte tare.

28. Iacov a mai trăit în ţara Egiptului şaptesprezece ani. Zilele vieţii lui Iacov au fost deci o sută patruzeci şi şapte de ani.

29. Apoi venindu-i lui vremea să moară, Israel a chemat pe fiul său Iosif, şi i-a zis: „De am aflat har în ochii tăi, pune-ţi mâna pe coapsa mea şi jură că vei face milă şi dreptate cu mine, să nu mă îngropi în Egipt!

30. Când voi adormi ca părinţii mei, mă vei scoate din Egipt şi mă vei îngropa în mormântul lor“. Iar Iosif a zis: „Voi face după cuvântul tău!“.

31. Iacov însă a zis: „Jură-mi!“. Şi i s-a jurat Iosif. Atunci Israel s-a închinat la vârful toiagului său.