1. „În vremea aceea, zice Domnul, oasele regilor lui Iuda şi oasele căpeteniilor lui, oasele preoţilor şi prorocilor şi oasele locuitorilor Ierusalimului vor fi aruncate din mormintele lor;
2. Şi vor fi aruncate înaintea soarelui şi a lunii şi înaintea întregii oştiri cereşti, pe care ei le-au iubit şi cărora au slujit şi pe urma cărora au umblat, pe care le-au căutat şi cărora s-au închinat. Nimeni nu le va aduna, nici le va îngropa, ci vor zăcea ca gunoiul pe pământ.
3. Şi toţi ceilalţi care vor rămâne din acest neam rău vor dori moartea în locul vieţii, în toate locurile, pe unde îi voi izgoni, zice Domnul.
4. Să le mai spui de asemenea: Aşa zice Domnul: Oare cei ce cad nu se mai scoală, şi cei ce rătăcesc drumul nu se mai întorc?
5. De ce dar poporul acesta, Ierusalime, stăruie în rătăcire? De ce ţine tare la minciună şi nu vrea să se întoarcă?
6. Privit-am şi am ascultat, şi iată-i nu spun adevărul, nu se căiesc de necredinţa lor şi nimeni nu zice: „Vai, ce am făcut?“. Fiecare se întoarce la calea sa, ca un cal ce se aruncă în bătălie.
7. Până şi barza îşi ştie vremea sa hotărâtă sub cer; şi turturica şi rândunica şi cocorul iau aminte la timpul când trebuie să vină;
8. Iar poporul Meu nu cunoaşte hotărârea Domnului. Cum puteţi voi să ziceţi: „Suntem înţelepţi şi avem legea Domnului?“. Căci iată, pana cea mincinoasă a cărturarilor a prefăcut-o în minciună.
9. S-au făcut de ocară înţelepţii, au turbat şi s-au prins în curse; iată, au lepădat cuvântul Domnului, şi atunci unde este înţelepciunea lor?
10. De aceea, pe femeile lor le voi da altora şi ogoarele lor le voi trece altor stăpânitori, pentru că ei cu toţii, de la mic până la mare, se dedau la jaf, şi de la proroc până la preot, toţi înşală,
11. Şi leagă rana fiicei poporului Meu cu nepăsare, zicând: „Pace, pace!“, şi pace nu este.
12. Se ruşinează ei, oare, când fac ticăloşii? Nu se ruşinează deloc, nici nu roşesc. De aceea vor cădea printre cei ce cad şi se vor prăbuşi când îi voi pedepsi, zice Domnul.
13. Îi voi culege cu totul, zice Domnul, şi nu va rămâne nicio bobiţă pe viţă şi nicio smochină în smochin, şi va cădea şi frunza şi ceea ce le-am dat Eu se va duce de la ei“.
14. De ce şedem noi oare? Adunaţi-vă şi haideţi în cetăţile cele întărite, ca să pierim acolo; că Domnul Dumnezeul nostru ne-a hotărât la pieire şi ne dă să bem apă cu fiere, pentru că am greşit înaintea Domnului.
15. Aşteptăm pace, şi iată, nu este niciun bine; aşteptăm timpul vindecării, şi iată groaza.
16. De la Dan se aude ropotul cailor şi de nechezatul puternic al armăsarilor se cutremură tot pământul; iată, vin şi vor pustii pământul şi tot ce este pe el, cetatea şi locuitorii ei.
17. „Căci iată, voi trimite asupra voastră şerpi şi scorpii, împotriva cărora nu este descântec, şi vă vor muşca, zice Domnul.
18. Când Mă voi mângâia Eu de scârba Mea? Mi s-a amărât inima în Mine.
19. Iată, aud plânsul fiicei poporului Meu din ţară depărtată, zicând: „Oare nu mai este Domnul în Sion? Oare acesta nu mai are asupra sa pe regele său?“ – „De ce M-au împins ei oare la mânie cu idolii lor cei străini şi de nimic?“ – zice Domnul.
20. Secerişul a trecut, vara este pe sfârşite, şi noi tot nu suntem izbăviţi.
21. De durerea fiicei poporului meu sunt îndurerat, umblu posomorât şi groaza m-a cuprins.
22. Au doară nu mai este balsam în Galaad? Au doară nu mai este acolo doctor? De ce dar nu se vindecă fiica poporului Meu?