1. Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta şi au zis: „Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit! Pe cal şi pe călăreţ în mare i-a aruncat!
2. Tăria mea şi mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preaslăvi, Dumnezeul părintelui meu şi-L voi preaînălţa!
3. Domnul este viteaz în luptă; Domnul este numele Lui.
4. Carele lui Faraon şi oştirea lui în mare le-a aruncat; pe căpeteniile cele de seamă ale lui, Marea Roşie le-a înghiţit,
5. Adâncul le-a acoperit, în fundul mării ca o piatră s-au pogorât.
6. Dreapta Ta, Doamne, şi-a arătat tăria. Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, pe vrăjmaşi i-a sfărâmat.
7. Cu mulţimea slavei Tale ai surpat pe cei potrivnici. Trimis-ai mânia Ta și i-a mistuit ca pe nişte paie.
8. La suflarea nărilor Tale s-a despărţit apa, strânsu-s-au la un loc apele ca un perete și s-au închegat valurile în inima mării.
9. Vrăjmaşul zicea: „Alerga-voi după ei şi-i voi ajunge; pradă voi împărţi şi-mi voi sătura sufletul de răzbunare; voi scoate sabia şi mâna mea îi va stârpi“.
10. Dar ai trimis Tu duhul Tău și marea i-a înghiţit; afundatu-s-au ca plumbul în apele cele mari.
11. Doamne, cine este asemenea ţie între dumnezei? Cine este asemenea Ție preaslăvit în sfinţenie, minunat întru slavă și făcător de minuni?
12. Întins-ai dreapta Ta și i-a înghiţit pământul!
13. Călăuzit-ai cu mila Ta acest popor şi l-ai izbăvit; Tu îl povăţuieşti cu puterea Ta, spre locaşul sfinţeniei Tale.
14. Auzit-au neamurile şi s-au cutremurat, frică a cuprins pe cei din Filisteia.
15. Atunci s-au spăimântat căpeteniile Edomului, pe conducătorii Moabului cutremur i-a cuprins; și toţi câţi trăiesc în Canaan şi-au pierdut cumpătul.
16. Frică şi groază va cădea peste ei. Şi de măreţia braţului Tău, ca pietrele vor încremeni, până va trece poporul Tău, Doamne, până va trece poporul Tău acesta, pe care l-ai câştigat Tu.
17. Tu îl vei duce şi-l vei sădi în muntele moştenirii Tale, în locul ce Ți l-ai făcut sălăşluire, Doamne, în locaşul sfânt cel zidit de mâinile Tale, Doamne!
18. Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului.
19. Căci caii lui Faraon cu carele şi călăreţii lui au intrat în mare. Întors-a Domnul asupra lor apele mării, iar fiii lui Israel au trecut prin mare, ca pe uscat!“.
20. Atunci a luat Mariam prorociţa, sora lui Aaron, timpanul în mâna sa, şi au ieşit după dânsa toate femeile cu timpane şi dănţuind.
21. Şi răspundea Mariam înaintea lor: „Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit! Pe cal şi pe călăreţ în mare i-a aruncat!“.
22. Apoi a ridicat Moise pe fiii lui Israel de la Marea Roşie şi i-a dus în pustia Şur şi au mers trei zile prin pustie şi n-au găsit apă.
23. Au ajuns apoi la Mara, dar n-au putut să bea apă nici din Mara, că era amară, pentru care s-a şi numit locul acela Mara.
24. De aceea cârtea poporul împotriva lui Moise şi zicea: „Ce să bem?“.
25. Atunci Moise a strigat către Domnul şi Domnul i-a arătat un lemn; şi l-a aruncat în apă şi s-a îndulcit apa. Acolo a pus Domnul poporului Său rânduieli şi porunci şi acolo l-a încercat şi i-a zis:
26. „De vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului Dumnezeului tău şi vei face lucruri drepte înaintea Lui şi de vei lua aminte la poruncile Lui şi vei păzi legile Lui, nu voi aduce asupra ta niciuna din bolile pe care le-am adus asupra Egiptenilor, că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău Care te vindecă“.
27. Apoi au venit în Elim. Şi erau acolo douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de pomi de finic. Şi au tăbărât acolo lângă apă.