1. Atunci a zis Domnul către Moise: „Intră la Faraon şi-i zi: Aşa grăieşte Domnul: Lasă pe poporul Meu, ca să-Mi slujească.
2. Iar de nu vei vrea să-l laşi, iată Eu voi lovi toate ţinuturile tale cu broaşte.
3. Râul va mişuna de broaşte şi, ieşind, acestea se vor sui în casele tale, în dormitoarele tale, pe paturile tale, în casele slujitorilor tăi şi ale poporului tău, în cuptoarele tale şi în aluaturile tale;
4. Pe tine, pe poporul tău şi pe toate slugile tale se vor sui broaşte“.
5. Şi a mai zis Domnul către Moise: „Spune lui Aaron, fratele tău: Întinde toiagul cu mâna ta spre râuri, spre lacuri şi spre bălţi şi fă să iasă broaşte în pământul Egiptului!“.
6. Şi şi-a întins Aaron mâna sa asupra apelor Egiptului şi ele au scos broaşte; şi au ieşit broaşte şi au acoperit pământul Egiptului.
7. Dar au făcut asemenea şi vrăjitorii Egiptenilor cu vrăjile lor şi au scos broaşte în pământul Egiptului.
8. Atunci a chemat Faraon pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Rugaţi-vă pentru mine Domnului să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu şi voi lăsa poporul lui Israel să jertfească Domnului!“.
9. Moise însă a zis către Faraon: „Soroceşte-mi însuţi când să mă rog pentru tine, pentru slugile tale şi pentru poporul tău, ca să piară broaştele de la tine, de la poporul tău şi din casele voastre şi să rămână numai în râu“.
10. Iar el a zis: „Mâine“. Zis-a Moise: „Va fi cum ai zis, ca să ştii că nu este altul ca Domnul Dumnezeul nostru.
11. Se vor depărta broaştele de la tine, din casele tale, din ţarine, de la slugile tale şi de la poporul tău şi numai în râu vor rămâne“.
12. Ieşind deci Moise şi Aaron de la Faraon, a strigat Moise către Domnul ca să piară broaştele pe care le trimisese împotriva lui Faraon.
13. Şi a făcut Domnul după cuvântul lui Moise şi au murit broaştele de prin case, de prin curţi şi de prin ţarini;
14. Şi le-au adunat grămezi, grămezi, şi s-a împuţit pământul.
15. Văzând însă că s-a făcut uşurare, Faraon şi-a învârtoşat inima şi nu i-a ascultat, după cum spusese Domnul.
16. Atunci a zis Domnul către Moise: „Spune lui Aaron: Întinde-ţi toiagul tău cu mâna şi loveşte ţărâna pământului şi vor fi ţânţari pe oameni, pe vite, pe Faraon şi în casa lui şi pe slugile lui; toată ţărâna pământului se va face ţânţari în tot pământul Egiptului“.
17. Şi au făcut ei aşa: Aaron şi-a întins toiagul cu mâna sa şi a lovit ţărâna pământului şi s-au ivit ţânţari pe oameni şi pe vite. Toată ţărâna pământului s-a făcut ţânţari în tot pământul Egiptului.
18. Au încercat atunci şi magii cu vrăjile lor să facă ţânţari, dar n-au putut. Şi au rămas ţânţari pe oameni şi pe vite.
19. Şi au zis magii către Faraon: „Acesta e degetul lui Dumnezeu!“. Dar inima lui Faraon s-a învârtoşat şi nu i-a ascultat, după cum spusese Domnul.
20. Zis-a Domnul către Moise: „Scoală mâine de dimineaţă şi ieşi înaintea lui Faraon în vremea când el are să iasă la apă, iar tu să-i zici: Aşa grăieşte Domnul: Lasă pe poporul Meu ca să-Mi slujească în pustie!
21. Dacă însă nu vei lăsa pe poporul Meu, iată Eu voi trimite asupra ta, asupra slujitorilor tăi, asupra poporului tău şi asupra caselor voastre tăuni şi se vor umple casele Egiptenilor de tăuni şi pământul pe care trăiesc ei.
22. Şi voi osebi în ziua aceea pământul Goşen în care locuieşte poporul Meu, că acolo nu vor fi tăuni ca să ştii că Eu sunt Domnul, în mijlocul acestei ţări.
23. Voi face deosebire între poporul Meu şi poporul tău şi chiar mâine va fi semnul acesta pe pământ“.
24. Şi a făcut Domnul aşa şi a venit mulţime de tăuni în casa lui Faraon, în casele slujitorilor lui şi în tot pământul Egiptului, încât s-a pustiit ţara de tăuni.
25. Atunci a chemat Faraon pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Mergeţi şi aduceţi jertfă Domnului Dumnezeului vostru în ţară!“.
26. Moise însă a zis: „Nu este cu putinţă să se facă aşa, pentru că cele ce aducem noi jertfă Domnului Dumnezeului nostru sunt urâciune înaintea Egiptenilor. Şi de vom jertfi noi înaintea Egiptenilor cele ce sunt urâciune pentru ei, nu ne vor ucide, oare, cu pietre?
27. De aceea ne vom duce în pustie cale de trei zile şi vom aduce acolo jertfă Domnului Dumnezeului nostru, după cum ne va zice Domnul“.
28. Zis-a Faraon: „Eu vă voi lăsa să aduceţi jertfă Domnului Dumnezeului vostru, în pustie, dar să nu vă duceţi departe. Rugaţi-vă dar Domnului pentru mine!“.
29. Iar Moise a zis: „Iată, cum voi ieşi de la tine, mă voi ruga Domnului Dumnezeu şi mâine se vor îndepărta tăunii de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui, dar Faraon să înceteze a mai înşela, nedând drumul poporului să aducă jertfă Domnului!“.
30. Şi ieşind Moise de la Faraon, s-a rugat lui Dumnezeu.
31. Şi a făcut Domnul după cum zisese Moise: a îndepărtat tăunii de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui şi n-a mai rămas niciunul.
32. Dar Faraon şi-a învârtoşat inima şi de data aceasta şi n-a lăsat poporul să se ducă.