1. În ziua a douăsprezecea a lunii a zecea din anul al zecelea după robirea lui Ioiachim, a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
2. „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre Faraon, regele Egiptului, şi proroceşte împotriva lui şi a tot Egiptul,
3. Şi grăieşte şi zi: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, Eu sunt împotriva ta, Faraoane, rege al Egiptului, crocodilul cel mare, care stai lungit între râurile tale şi zici: „Al meu este râul şi eu l-am făcut pentru mine“.
4. Eu însă voi înfige cârligul în fălcile tale şi de solzii tăi voi lipi peştii râurilor tale şi te voi târî afară din râurile tale, cu tot peştele râurilor tale, care s-a lipit de solzii tăi;
5. Şi te voi arunca în pustiu pe tine şi tot peştele din râurile tale şi vei cădea în câmpia goală şi nu te vor lua, nici te vor ridica; te voi da mâncare fiarelor pământului şi păsărilor cerului.
6. Şi vor şti toţi locuitorii Egiptului că Eu sunt Domnul; pentru că ei au fost pentru casa lui Israel toiag de trestie.
7. Când ei te prindeau, tu te sfărâmai în mâinile lor şi tu le sfâşiai toată mâna; iar când ei se sprijineau de tine, tu te rupeai şi le zdruncinai coapsele.
8. De aceea, aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi aduce împotriva ta sabie şi voi nimici oamenii şi vitele din tine;
9. Şi va ajunge pământul Egiptului pustiu şi deşert şi vor afla că Eu sunt Domnul. Pentru că el zice: „Al meu este râul şi eu l-am făcut“.
10. De aceea, iată, Eu vin împotriva fluviilor tale şi voi face pământul Egiptului pustiu între pustiurile ce se întind de la Migdol până la Siena şi până în hotarele Etiopiei.
11. Picior de om nu va trece prin el, nici picior de vită nu va trece prin el şi nu va locui nimic în el patruzeci de ani.
12. Voi face pământul Egiptului o pustietate între ţările pustiite; şi cetăţile lui între cetăţile pustiite vor fi pustii patruzeci de ani şi pe Egipteni îi voi împrăştia printre neamuri şi-i voi risipi prin ţări“.
13. Aşa zice Domnul Dumnezeu: „După trecerea celor patruzeci de ani, voi aduna pe Egipteni dintre neamurile printre care au fost împrăştiaţi,
14. Şi voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Egiptului şi-i voi aşeza iarăşi în ţara Patros, în pământul naşterii lor, şi vor fi acolo un regat slab.
15. Va fi mai slab decât celelalte regate şi nu se vor mai înălţa peste popoare; îl voi mai micşora, ca să nu mai domnească peste popoare;
16. Şi nu va mai fi de acum înainte pentru casa lui Israel pricină de încredere, ci îi va aduce aminte de nelegiuirea ei, că s-a dat de partea Egiptului, şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul“.
17. În ziua întâi a lunii întâi din anul al douăzeci şi şaptelea de la robirea lui Ioiachim, a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
18. „Fiul omului, Nabucodonosor, regele Babilonului, şi-a obosit oştirile sale printr-o muncă grea împotriva Tirului; toate capetele s-au pleşuvit şi toţi umerii sunt răniţi; dar nici pentru el, nici pentru oştirile lui nu este nici o răsplată de la Tir pentru lucrarea pe care a făcut-o împotriva lui.
19. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, Eu dau lui Nabucodonosor, regele Babilonului, ţara Egiptului, ca să prade bogăţia lui şi să facă jaf în el; aceasta va fi răsplata oştirilor lui.
20. Ca răsplată pentru lucrarea pe care a făcut-o Tirului, Eu îi dau ţara Egiptului, pentru că acest lucru l-a făcut el pentru Mine, zice Domnul Dumnezeu.
21. În ziua aceea voi face să crească cornul casei lui Israel şi ţie-ţi voi deschide gura în mijlocul lor şi vor şti că Eu sunt Domnul“.