Biblia
Versiunea Anania
Meniu principal
Acasă
Vechiul Testament
Noul Testament
Cuprins
Pasaje
Caută după cuvânt
Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
Capitolul
37
|
Prieten și prieten.
Sfătuitor bun sau rău.
Înțelepciune adevărată sau falsă.
Despre cumpătare.
«
1
...
36
37
38
...
51
»
1.
Tot prietenul zice: Eu am ţinut prietenia cu el, dar el este prieten numai cu numele.
2.
Oare nu este întristare până la moarte, când tovarăşul şi prietenul se fac duşmani?
3.
O, rău gând! De unde te-ai ivit să acoperi pământul cu vicleşug?
4.
Tovarăşul cu prietenul trăiesc bine în veselie; iar în vremea necazului se fac potrivnici.
5.
Prietenul adevărat se luptă cu duşmanul şi pune mâna pe scut în faţa potrivnicului.
6.
Să nu uiţi pe prietenul tău, când este în război şi să nu-l uiţi întru averile tale.
7.
Tot sfetnicul îşi laudă sfatul; ci este câte unul care dă sfat cu gândul la interesele lui.
8.
Păzeşte-ţi sufletul tău de sfetnic şi cunoaşte întâi care este lipsa lui, că el urmăreşte interesul lui,
9.
Ca nu cumva să arunce mreaja asupra ta şi să-ţi zică: Bună este calea ta şi va sta în preajmă ca să vadă ce ţi se va întâmpla.
10.
Nu te sfătui cu cel care te trece cu vederea, şi de cel care îţi pizmuieşte soarta, ascunde-ţi sfatul tău;
11.
Nici cu femeia despre potrivnica sa, nici cu cel fricos despre război,
12.
Nici cu neguţătorul despre schimb, nici cu cel ce cumpără despre vânzare,
13.
Nici cu cel pizmaş despre mulţumire, nici cu cel nemilostiv despre îndurare,
14.
Nici cu cel leneş despre tot lucrul, nici cu sluga cea de casă despre săvârşire, nici cu sluga cea leneşă despre multă lucrare.
15.
Despre nimic nu te sfătui cu aceştia; ci cu bărbatul cel cuvios fii adeseori, pe care îl vei cunoaşte că ţine poruncile Domnului,
16.
Al cărui suflet este ca şi sufletul tău şi, de vei cădea, îl va durea împreună cu tine.
17.
Sfatul inimii ţi-l întăreşte, că nu-ţi este ţie mai credincios altul decât acela.
18.
Că sufletul omului se obişnuieşte uneori a vesti pe om mai mult decât şapte iscoade, care şed în loc înalt ca să ia seama.
19.
Şi întru toate acestea te roagă Celui Preaînalt, ca să îndrepteze întru adevăr calea ta.
20.
Începutul a tot lucrul este cuvântul, şi înainte de toată fapta este sfatul.
21.
Semnul schimbării inimii este faţa şi se arată în patru chipuri: binele şi răul, viaţa şi moartea şi limba pururea stăpâneşte pe acestea.
22.
Este câte un om înţelept care pe mulţi învaţă şi sufletului său îi este fără de folos.
23.
Cel care se arată înţelept în cuvinte, urât va fi şi se va lipsi de toată hrana,
24.
Că nu s-a dat lui dar de la Domnul; că de toată înţelepciunea este lipsit.
25.
Dar este câte unul înţelept pentru sufletul său şi roadele înţelegerii lui sunt crezute.
26.
Bărbatul înţelept învaţă pe poporul său şi roadele înţelegerii lui rămân.
27.
Bărbatul înţelept se va umple de binecuvântare şi-l vor ferici toţi cei care îl vor vedea.
28.
Viaţa omului are zile nenumărate şi zilele lui Israel sunt nenumărate.
29.
Cel înţelept întru poporul său va moşteni credinţa şi numele lui în veac va fi viu.
30.
Fiule! În viața ta cercetează-ți sufletul tău şi vezi ce este rău şi nu-i da lui!
31.
Că nu toate tuturor folosesc şi nu tot sufletul întru tot binevoieşte.
32.
Nu fi nesăţios în nici o desfătare, şi nu te apleca la mâncăruri multe.
33.
Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare.
34.
Pentru nesaţ mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va spori viaţa.
Adaugă semn de carte
Citește introducerea cărții