1. Omul născut din femeie are puţine zile de trăit, dar se satură de necazuri.
2. Ca şi floarea, el creşte şi se veştejeşte şi ca umbra el fuge şi e fără durată.
3. Şi asupra lui priveşti şi pe mine Tu mă sileşti să vin la judecată cu Tine?
4. Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!
5. Deoarece zilele lui sunt măsurate şi ştii socoteala lunilor lui şi i-ai pus un hotar peste care nu va trece.
6. Întoarce-Ți privirea de la el, ca să aibă puţin răgaz, să se poată bucura ca simbriaşul la sfârşitul zilei (de muncă).
7. Un copac, de pildă, tot are nădejde, căci dacă-l tai, el creşte din nou şi vlăstarii nu-i vor lipsi.
8. Dacă rădăcina lui îmbătrâneşte în pământ şi dacă trunchiul lui putrezeşte,
9. Când dă de apă înverzeşte din nou şi se acoperă cu ramuri ca şi cum ar fi atunci sădit.
10. Dar omul când moare rămâne nimicit; când omul îşi dă sufletul, unde mai este el?
11. Apele mărilor pot să dispară, fluviile pot să scadă şi să sece.
12. La fel şi omul se culcă şi nu se mai scoală; şi cât vor sta cerurile, el nu se mai deşteaptă şi nu se mai trezeşte din somnul lui.
13. O, de m-ai ascunde în împărăţia morţilor, ca să mă ţii acolo până când va trece mânia Ta, şi de mi-ai soroci o vreme, când iarăşi să-Ți aduci aminte de mine!
14. Dacă omul a murit o dată, fi-va el iarăşi viu? Toate zilele robiei mele aş aştepta până ce vor veni să mă schimbe.
15. Atunci Tu mă vei chema şi eu Îţi voi răspunde; Tu vei cere înapoi lucrul mâinilor Tale.
16. Pe când astăzi Tu numeri paşii mei; atunci Tu nu vei mai lua seama la păcatul meu.
17. Nelegiuirea mea ar fi pecetluită ca într-un sac şi greşeala mea ai spăla-o şi ai face-o albă.
18. Şi precum muntele se dărâmă şi se preface în nisip şi precum stânca e rostogolită din locul ei,
19. Şi precum apele mănâncă pietrele şi valurile lor acoperă pământul, tot aşa Tu sfărâmi nădejdea omului.
20. Tu Te ridici uriaş împotriva lui, şi el se nimiceşte; Tu schimbi înfăţişarea lui şi-l trimiţi de la Tine.
21. Dacă feciorii lui ajung la mare cinste, el nu mai ştie; dacă au ajuns de râsul lumii, el nu-i mai vede.
22. Carnea lui e în întristare mare numai pentru el. Sufletul lui numai pentru el e cuprins de jale“.