1. Aşa zice Domnul: „Păziţi dreptatea şi faceţi lucruri drepte, că în curând va veni mântuirea Mea şi dreptatea Mea se va descoperi.
2. Fericit este omul care săvârşeşte acestea şi care ţine la ele, păzeşte ziua de odihnă ca să nu fie pângărită şi îşi fereşte mâna lui ca să nu făptuiască niciun rău.
3. Şi să nu zică cel de alt neam, care s-a alipit de Domnul: „Domnul mă va despărţi de poporul Său!“. Şi famenul să nu zică: „Iată, eu sunt un copac uscat!“.
4. Pentru că aşa zice Domnul către fameni: Celor care păzesc zilele Mele de odihnă şi aleg ceea ce Îmi este plăcut Mie şi stăruie în legământul Meu,
5. Le voi da în casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi nepieritor.
6. Şi pentru străinii alipiţi de Domnul ca să slujească şi să iubească numele Domnului şi să fie slujitorii Săi, toţi câţi păzesc ziua de odihnă ca să nu fie pângărită şi stăruie în legământul Meu,
7. Pe aceştia îi voi aduce în muntele cel sfânt al Meu şi îi voi bucura în locaşul Meu de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu; căci templul Meu, locaş de rugăciune se va chema pentru toate popoarele!“.
8. Acestea sunt zisele Domnului, Care adună pe cei risipiţi ai lui Israel: „La cei adunaţi voi mai aduna şi alţii!“.
9. Fiare ale câmpului, veniţi, mâncaţi şi voi, toate animalele pădurii!
10. Străjerii Mei sunt orbi cu toţii, ei nu înţeleg nimic. Toţi sunt câini muţi care nu pot să latre. Ei visează, stau tolăniţi şi le place să doarmă.
11. Aceştia sunt câini hrăpăreţi care nu se mai satură; sunt păstorii care nu pricep nimic. Toţi umblă în căile lor şi se silesc pentru câştigul lor.
12. „Veniţi, zic ei, vom aduce vin, bea-vom băuturi îmbătătoare! Şi mâine va fi, ca astăzi, mare zi de veselie“.