BibliaVersiunea Anania

Cartea Iuditei

Capitolul8|Iudita sfătuiește, îndeamnă și mijlocește.

1. Şi în vremea aceea asemenea cuvinte au ajuns la urechea Iuditei, fiica lui Merari, fiul lui Ox, fiul lui Iosif, fiul lui Oziel, fiul lui Elai, fiul lui Anania, fiul lui Ghedeon, fiul lui Rafaim, fiul lui Ahitob, fiul lui Melchia, fiul lui Enan, fiul lui Natanael, fiul lui Salamiel, fiul lui Sarasadai, fiul lui Israel.

2. Şi bărbatul ei, Manase, om din seminţia şi din neamul ei, murise pe vremea seceratului orzului.

3. El supraveghea pe legătorii de snopi la câmp când arşiţa soarelui l-a izbit, şi el a murit în Betulia, cetatea sa, şi l-au îngropat lângă părinţii lui în ţarina dintre Dotain şi Belmain.

4. Şi Iudita a rămas văduvă; a trăit în casa ei trei ani şi patru luni.

5. Şi ea îşi făcuse o colibă pe acoperişul casei şi umbla încinsă cu sac împrejurul coapselor sale şi purta hainele văduviei sale;

6. Şi postea în toate zilele văduviei sale, afară de ajunul zilelor de odihnă, şi de zilele de odihnă, afară de ajunul lunilor noi şi de lunile noi, afară de praznice şi de zilele de veselie ale neamului lui Israel.

7. Şi era frumoasă la stat şi fermecătoare la chip. Şi Manase îi lăsase aur şi argint, robi şi roabe, vite şi ţarini, pe care ea acum le stăpânea.

8. Şi nu ar fi îndrăznit nimeni să-i spună vreo vorbă rea, fiindcă ea se temea de Dumnezeu foarte.

9. Şi ea a auzit vorbele cele rele ale poporului împotriva căpeteniilor, fiindcă din pricina lipsei de apă îşi pierduse cumpătul. Dar Iudita a auzit şi cuvintele lui Oziaş pe care le grăise poporului şi cum jurase el că după cinci zile va preda cetatea în mâna Asirienilor.

10. Deci ea a trimis pe roaba ei pe care o pusese mai mare peste toată averea ei, ca să cheme la ea pe Oziaş, pe Habriş şi pe Harmiş, bătrânii cetăţii.

11. Şi după ce ei au sosit la ea, ea le-a grăit: „Ascultaţi la mine, voi căpetenii ale locuitorilor Betuliei! Căci nu este drept cuvântul pe care l-aţi grăit în faţa poporului, când v-aţi jurat pe Dumnezeu şi aţi făgăduit să predaţi duşmanului cetatea în timp de cinci zile, dacă până atunci Domnul nu va veni în ajutorul vostru.

12. Şi acum cine sunteţi voi cei ce ispitiţi pe Dumnezeu în ziua de azi şi care în locul lui Dumnezeu staţi printre oameni?

13. Şi acum voi ispitiţi pe Domnul cel Atotputernic, dar în veac de veac nu veţi cunoaşte nimic.

14. Căci dacă adâncimii inimii omului voi nu-i puteţi da de fund şi nici nu puteţi să cuprindeţi şirul cugetării ei, cum aţi putea voi, oare, să pătrundeţi pe Dumnezeu, Care a făcut toate acestea, şi să cunoaşteţi mintea Lui şi să înţelegeţi gândurile Lui? Niciodată, fraţilor! Nu întărâtaţi pe Domnul Dumnezeul vostru!

15. Fiindcă, dacă în timp de cinci zile El nu voieşte să ne ajute, El are putere să ne ocrotească oricând vrea, sau să ne prăpădească în faţa vrăjmaşilor noştri.

16. Nu zălogiţi planurile Domnului Dumnezeului nostru, căci Dumnezeu nu poate fi ameninţat ca un om şi nici ca un pământean nu poate fi supus judecăţii noastre.

17. De aceea să aşteptăm ajutorul Său şi să strigăm pentru izbăvirea noastră, şi El va asculta glasul nostru, dacă are îndurare către el.

18. Căci nu se află nici unul în neamul nostru şi în ziua de astăzi nu este nici seminţie, nici familie, nici popor, nici cetate care să se închine la idoli făcuţi de mână omenească, cum s-a întâmplat aceasta odinioară.

19. Din această pricină părinţii noştri au fost trecuţi prin ascuţişul sabiei şi jefuiţi, ori au suferit o mare înfrângere înaintea vrăjmaşilor noştri.

20. Noi însă nu cunoaştem alt Dumnezeu afară de El, pentru aceasta noi nădăjduim că nu ne va trece cu vederea nici pe noi şi nici pe unul din neamul nostru.

21. Căci dacă cetatea noastră va fi cuprinsă, cuprinsă va fi toată Iudeea, iar templul nostru va fi jefuit şi, pentru pângărirea lui, Domnul ne va cere socoteală.

22. Iar uciderea fraţilor noştri şi robirea ţării, pustiirea moştenirii noastre o va întoarce asupra capului nostru, în mijlocul neamurilor unde vom fi robi, şi vom ajunge de batjocură şi de ocară în faţa celor ce ne vor stăpâni pe noi;

23. Fiindcă robia noastră, Domnul nu o va îndrepta spre bine, ci Domnul Dumnezeul nostru o va preface în ocară.

24. Şi acum, fraţilor, să arătăm fraţilor noştri că viaţa noastră atârnă de noi şi ceea ce avem mai sfânt, templul şi altarul, se reazimă pe noi.

25. Pentru toate acestea să mulţumim Domnului Dumnezeului nostru Care ne încearcă pe noi întocmai ca şi pe părinţii noştri.

26. Aduceţi-vă aminte câte a făcut cu Avraam şi de câte ori l-a încercat pe Isaac şi câte a întâmpinat Iacov în Mesopotamia, când păştea turmele lui Laban, fratele mamei lui.

27. Căci precum El i-a ispitit pe aceia, ca să încerce inima lor, tot aşa ne încearcă şi pe noi, dar nu spre răzbunare, ci mai degrabă Domnul loveşte pe cei care se ating de El“.

28. Apoi Oziaş a zis către ea: „Toate câte le-ai grăit, le-ai grăit cu inimă bună, şi nimeni nu poate să se împotrivească cuvintelor tale.

29. Căci nu de astăzi înţelepciunea ta este cunoscută, ci de la începutul vieţii tale tot poporul a recunoscut priceperea ta şi cuminţenia cugetelor inimii tale.

30. Dar poporul tare se chinuieşte de sete şi el ne-a silit pe noi să facem precum am făgăduit şi ne-a supus la jurământ, pe care noi nu vom putea să-l călcăm.

31. Şi acum roagă-te pentru noi, fiindcă eşti femeie evlavioasă, ca Domnul să ne trimită ploaie, ca să umple vasele noastre şi să nu mai ducem lipsă de apă!“.

32. Dar Iudita le-a răspuns: „Ascultaţi-mă! Vreau să săvârşesc o faptă a cărei amintire să rămână copiilor seminţiei noastre din neam în neam.

33. În noaptea aceasta staţi la poarta cetăţii şi eu voi ieşi cu roaba mea, şi în zilele pe care voi le-aţi făgăduit că veţi preda cetatea în mâna vrăjmaşilor noştri, Domnul va scăpa cetatea prin mâna mea.

34. Voi însă nu căutaţi să pătrundeţi cu mintea fapta mea, căci eu nu vă voi spune nimic până nu voi împlini ceea ce vreau să fac“.

35. Atunci Oziaş şi căpeteniile au zis către ea: „Mergi în pace, şi Domnul Dumnezeu să fie cu tine, ca să ne răzbune de vrăjmaşii noştri!“.

36. Şi părăsind camera ei, s-au dus la locurile lor.