1. Ieftae Galaaditul era un luptător viteaz. Acesta era fiul unei desfrânate care născuse lui Galaad pe Ieftae.
2. Dar şi soţia lui Galaad i-a născut acestuia fii. Iar dacă s-au făcut mari, fiii soţiei au izgonit pe Ieftae, zicându-i: „Tu nu eşti moştenitor în casa tatălui nostru, pentru că eşti feciorul altei femei“.
3. Atunci Ieftae a fugit de fraţii săi şi a trăit în ţinutul Tob. Acolo s-au adunat împrejurul lui Ieftae oameni fără căpătâi şi umblau cu dânsul.
4. După câtva timp Amoniţii s-au ridicat cu război împotriva lui Israel.
5. Iar în timpul războiului Amoniţilor cu Israeliţii, au venit bătrânii Galaadului să ia pe Ieftae din ţinutul Tob,
6. Şi au zis către Ieftae: „Vino să ne fii căpetenie şi te luptă cu Amoniţii“.
7. Ieftae însă a zis către bătrânii Galaadului: „Oare nu m-aţi urât voi şi m-aţi alungat din casa tatălui meu? La ce aţi venit la mine acum, când sunteţi la necaz?“.
8. Zis-au bătrânii Galaadului către Ieftae: „De aceea am venit acum la tine, ca să mergi cu noi, să te lupţi cu Amoniţii şi să ne fii căpetenie nouă, tuturor locuitorilor Galaadului“.
9. Iar Ieftae a zis către bătrânii Galaadului: „Dacă mă luaţi înapoi, ca să mă lupt cu Amoniţii, şi dacă Domnul îmi va da mie izbândă, voi mai rămâne eu, oare, căpetenie la voi?“.
10. Atunci au răspuns bătrânii Galaadului către Ieftae: „Domnul să fie martor între noi că vom face cum vei zice tu!“.
11. Şi s-a dus Ieftae cu bătrânii Galaadului şi poporul l-a pus căpetenie şi povăţuitor al său. Şi a rostit Ieftae toate cuvintele sale înaintea feţei Domnului în Miţpa.
12. Apoi a trimis Ieftae soli la regele Amoniţilor să-i spună: „Ce ai cu mine de ai venit la mine să te războieşti pe pământul meu?“.
13. Iar regele Amoniţilor a răspuns solilor lui Ieftae: „Israel, când venea din Egipt, a luat pământul meu de la Arnon până la Iaboc şi Iordan. Întoarce-mi-l dară cu pace şi mă voi retrage“.
14. Şi dacă s-au întors solii la Ieftae, Ieftae a trimis a doua oară soli la regele Amoniţilor,
15. Ca să-i spună: „Aşa zice Ieftae: Israel n-a luat pământul Moabiţilor, nici pământul Amoniţilor;
16. Căci, când a venit din Egipt, Israel s-a dus în pustiu către Marea Roşie şi apoi a venit la Cadeş.
17. De acolo a trimis Israel Ia regele Edomului soli să-i spună: „Lasă-mă să trec prin țara ta“. Dar regele Edomului n-a voit să audă. Şi a trimis el şi la regele Moabului, dar nici acela n-a îngăduit. De aceea Israel a rămas la Cadeş.
18. Apoi a plecat în pustiu şi a ocolit pământul Edomului şi pământul Moabului, ajungând la răsăritul lui. Atunci au tăbărât dincolo de Arnon, dar n-au intrat în hotarele Moabului, căci Arnonul este hotarul Moabului.
19. De acolo a trimis Israel soli la Sihon, regele Amoreilor, regele Heşbonului şi a zis Israel către el: „Dă-ne voie să trecem prin ţara ta la locul nostru!“.
20. Dar Sihon nu s-a învoit să dea drumul lui Israel prin hotarele sale şi a adunat Sihon tot poporul său şi a tăbărât în Iahţa şi s-a bătut cu Israel.
21. Şi a dat Domnul Dumnezeul lui Israel pe Sihon şi tot poporul lui în mâinile lui Israel şi acesta i-a ucis. Apoi a luat Israel de moştenire toată ţara Amoreilor, care locuiau în ţara aceea.
22. Şi atunci au primit ei de moştenire toate hotarele Amoreilor de la Arnon până la Iaboc şi de la pustie până la Iordan.
23. Şi aşa Domnul Dumnezeul lui Israel a izgonit pe Amorei de la fața poporului Său Israel şi tu voieşti acum să-i iei moştenirea lui?
24. Nu stăpâneşti tu oare ceea ce ți-a dat ţie Chemoş, dumnezeul tău? Şi noi stăpânim de asemenea ceea ce ne-a dat de moştenire Domnul Dumnezeul nostru.
25. Oare tu eşti mai bun decât Balac, fiul lui Sefor, regele Moabiţilor? S-a certat cu el Israel, sau s-a luptat cu el?
26. Israel trăieşte acum de mai bine de trei sute de ani în Heşbon şi în cetăţile care ţin de el şi în Aroer şi în toate împrejurimile lui şi în toate cetăţile din apropierea Arnonului; de ce nu le-aţi luat voi în vremea aceea?
27. Eu însă nu sunt vinovat faţă de tine; dar tu-mi faci un rău, venind asupra mea cu război. Domnul să fie judecător între fiii lui Israel şi Amoniţi!“.
28. Dar regele Amoniţilor n-a ţinut seamă de cuvintele lui Ieftae, cu care îi trimisese acesta pe soli la el.
29. Atunci a fost peste Ieftae Duhul Domnului şi a străbătut Ieftae pământul Galaadului şi al lui Manase, apoi a ajuns până la Miţpa Galaadului şi de la Miţpa Galaadului a plecat asupra Amoniţilor.
30. În acel timp a făcut Ieftae făgăduinţă Domnului şi a zis: „De vei da pe Amoniţi în mâinile mele,
31. Când mă voi întoarce biruitor de la Amoniţi, oricine va ieşi din porţile casei mele în întâmpinarea mea va fi afierosit Domnului şi-l voi aduce ardere de tot“.
32. Apoi a venit Ieftae la Amoniţi să se bată cu ei şi i-a dat Domnul în mâinile lui.
33. Şi i-a bătut cumplit de la Aroer până spre Minit în douăzeci de cetăţi şi până la Abel-Cheramim şi au fost umiliţi Amoniţii în faţa fiilor lui Israel.
34. După aceea a venit Ieftae în Mițpa la casa sa şi iată fiica sa i-a ieşit în întâmpinare cu timpane şi jocuri; aceasta era singurul lui copil, căci el nu mai avea nici băieţi, nici fete.
35. Şi când a văzut-o el, şi-a sfâşiat haina şi a zis: „Ah, fiica mea! Tu m-ai răpus şi eşti dintre cei ce-mi tulbură biruinţa. Eu mi-am deschis gura pentru tine înaintea Domnului şi nu mă voi putea lepăda!“.
36. Iar ea a zis către el: „Tatăl meu, dacă tu ţi-ai deschis gura pentru mine înaintea Domnului, fă cu mine ceea ce a rostit gura ta, de vreme ce Domnul a săvârşit prin tine răzbunarea împotriva Amoniţilor, vrăjmaşii tăi!“.
37. Apoi a zis iarăşi către tatăl său: „Iartă numai ce să-mi faci: Lasă-mă două luni, să mă duc să mă sui pe munte şi să-mi plâng fecioria cu prietenele mele!“.
38. Atunci el a zis: „Du-te!“. Şi a lăsat-o două luni. Şi s-a dus cu prietenele sale şi şi-a plâns fecioria în munţi.
39. Apoi după trecerea celor două luni ea s-a întors la tatăl său şi acesta a făcut cu ea cum făgăduise; şi ea n-a cunoscut bărbat.
40. Şi s-a făcut obicei în Israel, ca în fiecare an fiicele lui Israel să meargă să plângă pe fata lui Ieftae Galaaditeanul patru zile pe an.