BibliaVersiunea Anania

Cartea a doua a Macabeilor

Capitolul7|Mucenicia celor șapte frați și a mamei lor.

1. Întâmplatu-s-a şi cu şapte fraţi, pe care, împreună cu maica lor prinzându-i, i-a silit regele, cu biciul şi cu vine bătându-i, să mănânce cărnuri de porc, care nu le era slobod a mânca.

2. Iar unul dintre ei, care a grăit mai întâi, aşa a zis: „Ce vrei să întrebi şi să ştii de la noi? Pentru că mai bucuroşi suntem a muri, decât a călca legile părinteşti“.

3. Iar regele, umplându-se de mânie, a poruncit să înfierbânte tigăi şi căldări,

4. Şi după ce s-au înfierbântat acelea, îndată a poruncit să taie limba celui care a grăit întâi, apoi să-i jupoaie pielea de pe cap şi să-i taie mâinile şi picioarele, în faţa celorlalţi fraţi şi a mamei lor.

5. Şi după ce l-a ciopârţit aşa, a poruncit să-l aducă la foc şi să-l frigă de viu. Şi ieşind foarte mare sfârâială din tigaie, unii pe alţii împreună cu mama lor se îndemnau a muri vitejeşte zicând aşa:

6. „Domnul Dumnezeu vede şi cu adevărat mângâiere are dintre noi, precum chiar a arătat prin cântarea cu care ne-a mărturisit nouă Moise, zicând: Și întru robii Săi Se va mângâia“.

7. Şi după ce s-a săvârşit cel dintâi într-acest chip, a adus pe al doilea să-l batjocorească şi, jupuindu-i pielea capului cu părul, îl întreba: „Vrei să mănânci carne de porc înainte ca să ţi se ciopârţească toate mădularele trupului?“.

8. Iar el, răspunzând în graiul părinţilor săi, a zis: „Nu“.

9. Pentru aceea şi acesta, ca şi cel dintâi, pe rând toate chinurile le-a suferit şi, când era să moară, a zis: „Tu dar, nelegiuitule, ne scoţi pe noi dintr-această viaţă, însă Împăratul lumii, pe noi cei care murim pentru legile Lui, iarăşi ne va învia cu înviere de viaţă veşnică“.

10. Şi după aceasta al treilea a fost batjocorit, şi cerându-i-se limba, îndată a scos-o şi mâinile cu îndrăzneală le-a întins şi vitejeşte a zis:

11. „Din cer le-am dobândit acestea şi pentru legile Lui nu ţin seamă de ele, pentru că nădăjduiesc că de la El iarăşi le voi dobândi“.

12. Aşa încât însuşi regele şi cei ce erau cu el, cu spaimă, se minunau de sufletul tânărului, că nu ţinea seamă de dureri, ca de nimic.

13. Şi după ce s-a sfârşit şi acesta, a adus pe al patrulea, aşijderea muncindu-l şi chinuindu-l:

14. Şi când era să moară, aşa a zis: „Bine este a muta nădejdile cele de la oameni şi a aştepta pe cele de la Dumnezeu, că noi iar vom învia prin El, iar ţie nu-ţi va fi înviere spre viaţă“.

15. Şi îndată aducând pe al cincilea îl muncea, iar el, căutând către rege, a zis:

16. „Putere între oameni având, muritor fiind, faci ce vrei; însă să nu socoteşti că Dumnezeu a părăsit poporul nostru;

17. Ci tu aşteaptă şi vei vedea puterea Lui cea mare, cum pe tine şi pe urmaşii tăi îi va chinui“.

18. Şi după acesta a adus pe al şaselea şi când era să moară, a zis: „Nu te înşela în zadar, că noi pentru noi înşine pătimim acestea, de vreme ce am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru şi pentru aceasta s-au făcut aceste lucruri vrednice de mirare.

19. Iar tu să nu socoteşti că vei fi necertat, pentru că faci război împotriva lui Dumnezeu“.

20. Iar mama lor foarte minunată şi vrednică de bună pomenire este, căci într-o singură zi văzând pierindu-i şapte fii, cu bun suflet a răbdat, pentru nădejdile ce avea în Domnul.

21. Şi pe fiecare din ei îl mângâia în graiul părintesc, plină fiind de vitejesc cuget şi femeiasca gândire cu inimă bărbătească deşteptând-o, zicea către ei:

22. „Nu ştiu cum v-aţi zămislit în pântecele meu şi nu v-am dat duh şi viaţă şi închipuirea fiecăruia nu eu am întocmit-o,

23. Ci Ziditorul lumii, Care a zidit pe om de la naşterea lui, vă va da ca un milostiv iarăşi duh şi viaţă, de vreme ce acum nu vă este milă de voi, iubind legile Lui“.

24. Iar Antioh, gândind că pe el îl defaimă şi socotind că pe el îl ocărăşte cu acele cuvinte, fiind încă cel mai tânăr viu, nu numai cu cuvintele îndemna, ci şi cu jurăminte îl încredinţa cum că şi bogat şi fericit îl va face, de se va lăsa de obiceiurile părinteşti şi prieten îl va avea şi vrednicii îi va încredinţa.

25. Iar tânărul, neascultând, a chemat regele pe mama sa şi o învăţa ca să-l sfătuiască cele ce sunt spre scăpare.

26. Şi cu multe îndemnând-o, ea a primit că va sfătui pe fiu.

27. Şi plecându-se la el, înşelând pe crudul tiran, aşa a zis în limba părintească: „Fiule, fie-ţi milă de mine, care în pântece te-am purtat nouă luni şi te-am alăptat trei ani şi te-am hrănit şi te-am adus la vârsta aceasta şi te-am crescut, purtându-te în braţe.

28. Rogu-te, fiule, ca, la cer şi la pământ căutând şi văzând toate cele ce sunt într-însele, să cunoşti că din ce n-au fost le-a făcut pe ele Dumnezeu şi pe neamul omenesc aşijderea l-a făcut.

29. Nu te teme de ucigătorul acesta; ci fă-te vrednic de fraţii tăi, primeşte moartea, ca în ziua milostivirii să te găsesc pe tine împreună cu fraţii tăi“.

30. Şi grăind încă ea, tânărul a zis: „Pe cine aşteptaţi? N-ascult de porunca regelui, ci ascult de porunca legii, care s-a dat părinţilor noştri prin Moise.

31. Iar tu, cel care tot răul ai aflat asupra Iudeilor, nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu.

32. Că noi pentru păcatele noastre pătimim,

33. Iar dacă, pentru cercetarea şi învăţătura noastră, Dumnezeu cel viu S-a mâniat puţin asupra noastră, iarăşi cu robii Săi Se va împăca.

34. Ci tu, o, necredinciosule şi mai nelegiuit decât toţi oamenii, nu te mări tulburându-te în deşert şi semeţindu-te cu nişte nădejdi neştiute, asupra slugilor cereşti ridicându-ţi mâinile,

35. Că încă n-ai scăpat de judecata atotputernicului Dumnezeu, Cel care de sus vede toate.

36. Că acum fraţii mei, care puţină durere au suferit, au ajuns la făgăduinţa vieţii celei veşnice a lui Dumnezeu; iar tu cu judecata lui Dumnezeu vei suferi dreaptă pedeapsă de la Dânsul pentru această trufie a ta.

37. Iar eu, precum şi fraţii mei, şi trupul şi sufletul mi-l dau pentru legile părinteşti, rugându-mă lui Dumnezeu, ca să nu întârzie a Se milostivi spre poporul acesta şi pe tine prin certări şi prin bătăi să te facă să mărturiseşti cum că El singur este Dumnezeu.

38. Iar în mine şi în fraţii mei să se oprească mânia Atotputernicului, care pe dreptate s-a adus peste tot neamul nostru“.

39. Deci, mâniindu-se regele pe acesta mai mult decât pe ceilalţi, l-a chinuit, amărându-se pentru că l-a batjocorit.

40. Deci şi acesta, curat întru totul; şi-a dat viaţa, nădăjduind spre Domnul.

41. Şi mai pe urmă, după fii, s-a săvârşit şi mama.

42. Iar despre junghieri şi despre chinurile cele peste măsură să fie destule cele zise.