Cartea întâi Paralipomena (întâi a Cronicilor)

Capitolul3|Urmașii lui David: regii lui Iuda.
1. Fiii lui David, care i s-au născut în Hebron, au fost: întâiul născut Amnon din Ahinoama Izreeliteanca; al doilea, Daniel, din Abigail Carmeliteanca.
2. Al treilea, Abesalom, fiul Maacăi, fata lui Talmai, regele din Gheşur; al patrulea, Adonia, fiul Haghitei;
3. Al cincilea, Şefatia din Abitala; al şaselea, Itrean din Egla, femeia sa.
4. Aceşti şase i s-au născut în Hebron. În Hebron David a domnit şapte ani şi şase luni, iar în Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani.
5. Iată şi cei ce i s-au născut în Ierusalim: Şimea, Şobab, Natan şi Solomon, patru, din Batşeba, fiica lui Amiel.
6. Ibhar, Elişama, Elifelet,
7. Nogah, Nefeg, Iafia,
8. Elişama, Eliada şi Elifelet; în total nouă.
9. Aceştia sunt toţi fiii lui David, afară de cei de la ţiitoare. Iar sora lor era Tamara.
10. Fiul lui Solomon este Roboam; fiul acestuia este Abia, iar al acestuia, Asa, iar al lui Asa este Iosafat.
11. Fiul acestuia este Ioram, al acestuia este Ahazia şi al acestuia este Ioaş.
12. Fiul lui este Amasia, al acestuia este Azaria, iar al acestuia este Ioatam.
13. Fiul acestuia este Ahaz, al acestuia este Iezechia, iar al acestuia este Manase;
14. Fiul acestuia este Amon, iar al acestuia este Iosia.
15. Fiii lui Iosia au fost: întâiul născut Iohanan, al doilea Ioiachim, al treilea Sedechia şi al patrulea Şalum.
16. Fiii lui Ioiachim au fost: Iehonia, fiul lui; Sedechia, fiul lui.
17. Fiii lui Iehonia, cel dus în robie, au fost: Salatiel,
18. Malchiram, Pedaia, Şenaţar, Iecamia, Hoşama şi Nedabia.
19. Iar fiii lui Pedaia au fost: Zorobabel şi Şimei. Iar fiii lui Zorobabel au fost: Meşulam şi Hanania, şi sora lor Şelomit.
20. Fiii lui Meşulam: Haşuba, Ohel, Berechia, Hasadia şi Iuşab-Hesed.
21. Fiii lui Hanania au fost Pelatia şi Isaia; fiul acestuia a fost Refaia, al acestuia a fost Arnan, al acestuia a fost Obadia, iar al acestuia Şecania.
22. Fiii lui Şecania au fost şase: Şemaia, Hatuş, Igheal, Bariah, Nearia şi Şafat.
23. Fiii lui Nearia au fost trei: Elioenai, Iezechia şi Azricam.
24. Fiii lui Elioenai au fost şapte: Hodavia, Eliaşib, Pelaia, Acub, Iohanan, Delaia şi Anani.