Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor)

Capitolul25|Domnia lui Amasia, regele lui Iuda.
1. Amasia a început să domnească când era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Iehoadan şi era de loc din Ierusalim.
2. El a făcut lucruri plăcute înaintea Domnului, însă nu din toată inima.
3. Când domnia s-a întărit în mâna lui, el a ucis pe robii săi care uciseseră pe rege, tatăl său.
4. Însă pe copiii lor nu i-a ucis, fiindcă a făcut după cum este scris în lege, în cartea lui Moise, unde a poruncit Domnul, zicând: „Părinţii nu trebuie să fie ucişi pentru feciori, nici feciorii nu trebuie să fie ucişi pentru părinţi, ci fiecare să fie ucis pentru păcatul lui“.
5. Apoi a adunat Amasia pe cei din Iuda şi i-a aşezat după neamurile cele după tată sub comanda căpeteniilor peste mii şi a căpeteniilor peste sute, pe toţi ai, lui Iuda şi ai lui Veniamin; şi i-a socotit de la vârsta de douăzeci de ani în sus şi a găsit trei sute de mii de oameni voinici care erau în stare să meargă la război şi să poarte suliţă şi scut.
6. Apoi a mai tocmit cu plată din Israeliţi încă o sută de mii de ostaşi viteji cu o sută de talanţi de argint.
7. Dar un om al lui Dumnezeu a venit la el şi i-a zis: „O, rege, oştirea pe care o ai din Israel să nu meargă cu tine, pentru că Domnul nu ţine cu Israeliţii, nici cu toţi fiii lui Efraim;
8. Ci du-te singur şi luptă-te cu bărbăţie în război. Altfel Dumnezeu te va face să cazi în faţa duşmanului; căci Dumnezeu are putere şi să te sprijine şi să te facă să cazi“.
9. Iar Amasia a zis către omul lui Dumnezeu: „Ce să fac cu cei o sută de talanţi dăruiţi oştirii lui Israel?“. Și a zis omul lui Dumnezeu: „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atâta“.
10. Atunci Amasia a ales oştirea care îi venise din ţara lui Efraim, ca să se întoarcă la locul său. Dar ei s-au aprins de mânie asupra lui Iuda şi s-au întors la locul lor foarte mânioşi.
11. Iar Amasia a prins curaj şi şi-a luat poporul său şi a plecat la bătălie cu el în Valea Sării şi a omorât zece mii de oameni dintre fiii lui Seir;
12. Şi alte zece mii de oameni vii i-au luat ca robi fiii lui Iuda şi i-au dus pe vârful unei stânci şi i-au aruncat de pe vârful stâncii. Și toţi s-au zdrobit cu desăvârşire.
13. Iar oştirea pe care Amasia o trimisese înapoi, ca să nu meargă cu el la război, a năvălit asupra cetăţilor lui Iuda din Samaria până la Bet-Horon şi au ucis în ele trei mii de oameni, luând foarte multă pradă.
14. Iar Amasia după ce a lovit pe Edomiţi, a adus, la întoarcerea lui acasă, pe zeii fiilor lui Seir şi i-a aşezat să-i aibă ca dumnezei pentru el şi s-a închinat lor şi i-a tămâiat.
15. Atunci Domnul S-a făcut foc de mânie asupra lui Amasia şi a trimis pe un proroc şi acela i-a zis: „De ce ai căutat pe dumnezeii poporului acestuia, care n-au fost în stare să-şi scape poporul din mâna ta?“.
16. Când el i-a grăit aceste vorbe, regele i-a răspuns: „Te-a pus cineva să fii sfătuitor regelui? Stăpâneşte-te, ca nu cumva să fii ucis“. Şi s-a oprit prorocul şi a zis: „Ştiu că Dumnezeu a hotărât să te piardă, pentru că ai făcut acest lucru şi nu ai ascultat sfatul meu!“.
17. Atunci s-a sfătuit Amasia, regele lui Iuda, cu ai săi şi a trimis la Ioaş, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, regele lui Israel, ca să-i spună: „Vino să ne vedem unul cu altul!“.
18. Iar Ioaş, regele lui Israel, a trimis la Amasia, regele lui Iuda, ca să-i spună: „Spinul, care este în Liban, a trimis să-i spună cedrului, care este tot în Liban: Dă pe fiica ta fiului meu de femeie. Însă fiarele sălbatice, care sunt în Liban, au trecut pe lângă acest spin şi l-au călcat.
19. Tu zici: Iată eu am bătut pe Edomiţi şi s-a înălţat inima ta de mărire deşartă. Şezi mai bine acasă şi te astâmpără; de ce să te apuci de un lucru primejdios, prin care să cazi şi tu şi Iuda cu tine?“.
20. Dar Amasia nici n-a vrut să audă, fiindcă aceasta a fost de la Dumnezeu să cadă el în mâna lui Ioaş, pentru că a căutat pe dumnezeii Edomiţilor.
21. Şi a venit Ioaş, regele lui Israel, să dea ochi unul cu altul, el şi cu Amasia, regele lui Iuda, la Bet-Şemeş, care este în Iuda.
22. Şi Iuda a fost bătut de Israel şi fiecare a fugit la cortul său.
23. Şi pe Amasia, regele lui Iuda, fiul lui Ioaş, fiul lui Ioahaz, l-a prins Ioaş, regele lui Israel, la Bet-Şemeş, şi l-a dus la, Ierusalim şi a dărâmat zidul Ierusalimului pe o întindere de patru sute de coţi, de la porţile lui Efraim până la porţile din colţul cetăţii;
24. Apoi a luat tot aurul şi argintul şi toate vasele care erau în templul lui Dumnezeu, sub îngrijirea lui Obed-Edom şi vistieriile casei regelui, precum şi oameni ca ostatici şi s-a întors cu ei în Samaria.
25. Amasia, fiul lui Ioaş, regele lui Iuda, a mai trăit după moartea lui Ioaş, fiul lui Ioahaz, cincisprezece ani.
26. Celelalte fapte ale lui Amasia, cele dintâi şi cele de pe urmă, se află scrise în cartea regilor lui Iuda şi ai lui Israel.
27. De pe timpul când Amasia s-a abătut de la Domnul, s-a urzit în Ierusalim o uneltire împotriva lui şi a fugit la Lachiş, dar l-au omorât acolo.
28. Şi l-au adus pe cai şi l-au înmormântat cu părinţii lui în cetatea lui Iuda.