Biblia
Versiunea Anania
Meniu principal
Acasă
Vechiul Testament
Noul Testament
Cuprins
Pasaje
Caută după cuvânt
Psalmii
Capitolul
103
|
Psalmul 103.
Al lui David.
«
1
...
102
103
104
...
151
»
1.
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
2.
Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;
3.
Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
4.
Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
5.
Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc;
6.
Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.
7.
Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.
8.
De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.
9.
Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
10.
Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
11.
Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
12.
Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.
13.
Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
14.
Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
15.
Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor;
16.
Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului;
17.
Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.
18.
Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.
19.
Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
20.
Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.
21.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
22.
Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
23.
Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca.
24.
Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
25.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
26.
Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari.
27.
Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
28.
Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
29.
Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;
30.
Dar întorcându-Ți Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.
31.
Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
32.
Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
33.
Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.
34.
Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
35.
Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
36.
Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.
Adaugă semn de carte
Citește introducerea cărții