Biblia
Versiunea Anania
Meniu principal
Acasă
Vechiul Testament
Noul Testament
Cuprins
Pasaje
Caută după cuvânt
Psalmii
Capitolul
7
|
Psalmul 7.
Un psalm al lui David, pe care l-a cântat Domnului pentru cuvintele lui Hușai, fiul lui Iemeni.
«
1
...
6
7
8
...
151
»
1.
Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit. Mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte,
2.
Ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cine să mă izbăvească, nici cine să mă mântuiască.
3.
Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate în mâinile mele,
4.
De am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rău şi de am jefuit pe vrăjmaşii mei fără temei,
5.
Să prigonească vrăjmaşul sufletul meu şi să-l prindă, să calce la pământ viaţa mea şi mărirea mea în ţărână să o aşeze.
6.
Scoală-Te, Doamne, întru mânia Ta, înalţă-Te până la hotarele vrăjmaşilor mei; scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit
7.
Şi adunare de popoare Te va înconjura şi peste ea la înălţime Te întoarce.
8.
Domnul va judeca pe popoare; judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea şi după nevinovăţia mea.
9.
Sfârşească-se răutatea păcătoşilor şi întăreşte pe cel drept, Cel ce cerci inimile şi rărunchii, Dumnezeule drepte.
10.
Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe cei drepţi la inimă.
11.
Dumnezeu este judecător drept, tare şi îndelung-răbdător şi nu se mânie în fiecare zi.
12.
De nu vă veţi întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat şi l-a pregătit
13.
Şi în el a gătit unelte de moarte; săgeţile Lui pentru cei ce ard le-a lucrat.
14.
Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea.
15.
Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o.
16.
Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare.
17.
Lăuda-voi pe Domnul după dreptatea Lui şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.
Adaugă semn de carte
Citește introducerea cărții