1. Atunci David a fugit din Naiotul Ramei şi venind a zis către Ionatan: „Ce-am făcut eu oare? Care este strâmbătatea mea şi cu ce am greşit înaintea tatălui tău, de-mi caută sufletul meu?“.
2. Iar Ionatan i-a răspuns: „Nu, nu vei muri. Iată tatăl meu nu face niciun lucru mare sau mic, fără să-l descopere urechilor mele. Pentru ce dar ar ascunde tatăl meu de mine lucrul acesta? Aceasta nu se poate“.
3. David însă s-a jurat şi a zis: „Tatăl tău ştie bine că eu am dobândit trecere la tine, şi de aceea îşi zice: „Nu trebuie să ştie de aceasta Ionatan, ca să nu se amărască. Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău; între mine şi moarte n-a fost decât un pas“.
4. Atunci Ionatan a zis către David: „Tot ce doreşte sufletul tău voi face pentru tine“.
5. Şi David a zis către Ionatan: „Iată mâine este lună nouă şi eu trebuie să stau cu regele la masă; dar lasă-mă să mă ascund în câmp până poimâine seară.
6. De va întreba tatăl tău de mine, tu să spui: „David s-a cerut de la mine să se ducă în cetatea sa Betleem, pentru că acolo se face jertfă anuală pentru tot neamul său“.
7. Dacă el la aceasta va răspunde: „Bine“, atunci este semn de pace pentru robul tău, iar dacă se va mânia, atunci să ştii că el a pus la cale lucru rău.
8. Tu însă să faci milă cu robul tău, căci ai primit pe robul tău să facă legământul Domnului cu tine, şi, de este vreo vină asupra mea, atunci ucide-mă tu; de ce să mă mai duci la tatăl tău?“.
9. Ionatan însă a zis: „În niciun chip nu se va întâmpla aceasta cu tine; căci de voi afla că în adevăr tatăl meu a hotărât să-ţi facă vreun lucru rău, nu te voi vesti eu oare despre aceasta?“.
10. Şi a zis David către Ionatan: „Cine mă va vesti, dacă tatăl tău îţi va răspunde aspru?“.
11. A zis Ionatan către David: „Hai să ieşim la câmp“. Şi au ieşit amândoi la câmp.
12. Acolo Ionatan a zis către David: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, mâine pe vremea aceasta sau poimâine, voi căuta să aflu de la tatăl meu, şi dacă el este binevoitor lui David şi eu nu voi trimite la tine şi nu voi descoperi aceasta urechilor tale,
13. Atunci aşa şi aşa să facă Domnul cu Ionatan şi încă şi mai mult să facă. Dacă însă tatăl meu plănuieşte să-ţi facă rău, aceasta voi descoperi-o urechilor tale şi-ţi voi da drumul să mergi în pace şi să fie Domnul cu tine, cum a fost cu tatăl meu!
14. Dar şi tu, de voi mai fi în viaţă, să-mi arăţi mila Domnului.
15. Iar de voi muri, să nu-ţi abaţi mila de la casa mea în veci, chiar şi când Domnul ar pierde de pe faţa pământului pe toţi vrăjmaşii lui David“.
16. Aşa a încheiat Ionatan legământ cu casa lui David şi a zis: „Să pedepsească Domnul pe vrăjmaşii lui David!“.
17. Şi iarăşi s-a jurat Ionatan lui David pe iubirea sa cea către el, căci îl iubea ca pe sufletul său.
18. Şi i-a zis Ionatan: „Mâine este lună nouă şi se va întreba despre tine, căci locul tău va fi gol.
19. De aceea poimâine pleacă şi grăbeşte spre locul acela unde te-ai ascuns şi înainte şi şezi lângă piatra Ezel;
20. Iar eu voi slobozi într-acolo trei săgeţi, ca şi cum aş trage la ţintă.
21. Apoi voi trimite un băiat şi-i voi zice: „Du-te de caută săgeţile“. Şi de voi zice băiatului: „Iată săgeţile sunt dincoace de tine, ia-le!“, atunci să vii la mine, că este pace pentru tine, şi viu este Domnul, nimic nu ţi se va întâmpla.
22. Dacă însă voi zice băiatului aşa: „Iată săgeţile sunt dincolo de tine“, atunci să pleci, căci Domnul te liberează.
23. Iar la cele ce am grăit eu cu tine, este martor Domnul între mine şi tine în veci!“.
24. Şi s-a ascuns David în câmp şi, venind lună nouă, a ieşit regele la masă.
25. Regele a stat la locul său, ca de obicei, pe scaunul de la perete; Ionatan s-a sculat şi Abner a stat lângă Saul; iar locul lui David a rămas gol.
26. În ziua aceea Saul nu a zis nimic, căci socotea că aceasta este o întâmplare, că David nu este curat, nu s-a curăţit.
27. Dar a venit şi ziua a doua după lună nouă şi locul lui David a rămas gol. Atunci a zis Saul către fiul său Ionatan: „Pentru ce fiul lui Iesei n-a venit la masă nici ieri, nici astăzi?“.
28. Ionatan însă a răspuns lui Saul: „David s-a cerut la mine să meargă la Betleem“.
29. Şi a zis: Dă-mi voie să mă duc, că în cetatea noastră este jertfă pentru neamul nostru şi m-a poftit fratele meu. Deci de am aflat bunăvoinţă în ochii tăi, mă duc să mă văd cu fraţii mei. De aceea n-a venit el la masa regelui“.
30. Atunci regele s-a mâniat straşnic pe Ionatan şi i-a zis: „Fiu netrebnic şi neascultător! Oare nu ştiu eu că te-ai împrietenit cu fiul lui Iesei, spre ruşinea ta şi spre batjocura mamei tale?
31. Căci atâta vreme cât fiul lui Iesei va fi viu pe pământ, nu eşti scutit de primejdie, nici tu, nici regatul tău. Trimite dar acum şi adu-mi-l mie, că este hotărât la moarte!“.
32. A răspuns Ionatan lui Saul, tatăl său, şi i-a zis: „De ce să-l omori? Ce-a făcut el?“.
33. Atunci Saul a repezit suliţa în el ca să-l lovească. Şi a înţeles Ionatan că tatăl său este hotărât să ucidă pe David.
34. Deci s-a sculat Ionatan de la masă, prins de mânie mare, şi n-a mâncat a doua zi după lună nouă, pentru că era trist după David şi pentru că-l ocărâse tatăl său.
35. A doua zi dimineaţa a ieşit Ionatan la câmp, la vremea sorocită lui David, şi un băiat mic a ieşit cu el.
36. Şi a zis el băiatului: „Fugi şi caută săgeţile pe care am să le slobod eu!“. Şi a alergat băiatul, iar el a slobozit săgeţile, aşa încât au căzut dincolo de băiat.
37. Şi a alergat băiatul spre locul unde aruncase Ionatan săgeţile. Iar Ionatan a strigat în urma lui şi a zis: „Vezi că săgeţile sunt înaintea ta“.
38. Apoi iar a strigat Ionatan după băiat: „Umblă mai repede şi nu te opri!“. Băiatul a adunat săgeţile lui Ionatan şi a venit la stăpânul său.
39. Băiatul însă nu ştia nimic din toate acestea; numai Ionatan şi David ştiau de ce este vorba.
40. Şi a dat Ionatan arma băiatului, care era cu el, şi i-a zis: „Du-te şi o du în cetate“.
41. După ce s-a dus băiatul, David s-a ridicat din partea de miazăzi a stâncii şi s-a închinat de trei ori; apoi s-au sărutat ei unul pe altul şi au plâns amândoi, împreună, iar David a plâns mai tare.
42. Şi a zis Ionatan către David: „Mergi cu pace! Iar cele pentru care ne-am jurat noi amândoi pe numele Domnului zicând: „Domnul să fie între mine şi tine şi între copiii mei şi copiii tăi, aceea să fie pe veci“.
43. Şi s-a sculat David şi s-a dus, iar Ionatan s-a întors în cetate.