1. După aceasta David a întrebat pe Domnul şi a zis: „Să mă duc, oare, în vreuna din cetăţile lui Iuda?“. „Du-te!“, i-a zis Domnul. „Unde să mă duc?“, a întrebat iarăşi David. „În Hebron“, i s-a răspuns.
2. Şi s-a dus acolo David şi cele două femei ale sale, Ahinoam izreeliteanca şi Abigail carmeliteanca, fosta femeie a lui Nabal.
3. Şi pe oamenii cei ce fuseseră cu el i-a adus David pe fiecare cu familia lui şi s-a aşezat în cetatea Hebron.
4. Atunci au venit bărbaţii lui Iuda şi au uns acolo pe David rege pentru casa lui Iuda, spunându-i-se lui David că locuitorii din Iabeşul Galaadului au îngropat pe Saul.
5. Atunci a trimis David soli la locuitorii din Iabeşul Galaadului, ca să le spună: „Binecuvântaţi sunteţi voi de Domnul, pentru că aţi arătat milă lui Saul, domnul vostru şi unsul Domnului, şi l-aţi îngropat pe el şi pe fiul lui, Ionatan.
6. Să vă răsplătească, dar, Domnul cu milă şi cu credincioşie, şi eu vă voi face bine, pentru că aţi făcut aceasta.
7. Să se întărească mâinile voastre şi să fiţi curajoşi, căci stăpânul vostru Saul a murit şi casa lui luda m-a uns pe mine rege peste voi“.
8. Dar Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirilor lui Saul, a luat pe Işboşet, fiul lui Saul, şi l-a dus din tabăra lui la Mahanaim
9. Şi l-a făcut rege peste Galaad, Aşer, Izreel, Efrem, Veniamin şi peste tot Israelul.
10. Işboşet însă, fiul lui Saul, era ca de patruzeci de ani când s-a făcut rege peste Israel şi a domnit doi ani; iar cu David a rămas numai casa lui Iuda.
11. Tot timpul cât a domnit David în Hebron peste casa lui Iuda, au fost şapte ani şi şase luni.
12. Atunci Abner, fiul lui Ner, şi slugile lui Işboşet, fiul lui Saul, au ieşit din Mahanaim la Ghibeon şi a ieşit şi Ioab, fiul Ţeruiei, cu slugile lui David şi s-au întâlnit la iazul Ghibeonului.
13. Şi s-au aşezat unii de o parte de iaz, iar alţii de cealaltă parte a iazului.
14. Şi a zis Abner către Ioab: „Să se scoale tinerii şi să joace înaintea noastră!“. „Să se scoale!“, a zis Ioab.
15. Şi s-au sculat şi s-au dus un număr de doisprezece Veniamineni din partea lui Işboşet, fiul lui Saul, şi doisprezece dintre slugile lui David.
16. Şi s-au apucat de cap unul pe altul şi şi-au înfipt sabia unul altuia în coastă şi au căzut împreună. Şi s-a numit locul acela Helcat-Haţurim, (Locul Săbiilor), care se află în Ghibeon.
17. Apoi s-a dat în ziua aceea bătălia cea mai crâncenă şi Abner cu oamenii lui Israel au fost bătuţi de slugile lui David.
18. Acolo se aflau trei feciori ai Ţeruiei: Ioab, Abişai şi Asael. Asael însă era sprinten de picior, ca o căprioară de câmp.
19. Şi a alergat Asael după Abner şi l-a urmărit, fără să se abată nici la dreapta, nici la stânga de pe urmele lui.
20. Şi uitându-se Abner înapoi, a zis: „Asael, tu eşti oare?“. „Eu!“, a zis acesta.
21. „Abate-te la dreapta sau la stânga, a zis Abner, şi alege-ţi unul din oameni şi ia armele lui!“.
22. Dar Asael nu a voit să se lase de el. Şi a zis iarăşi Abner către Asael: „Lasă-te de mine, ca să nu te dobor la pământ. Atunci cu ce obraz mă voi arăta înaintea lui Ioab, fratele tău? Ce este aceasta? Întoarce-te la fratele tău!“.
23. Dar acela nu a voit să se lase. Atunci Abner, întorcându-şi lancea, l-a lovit în pântece şi lancea a trecut printr-însul şi el a căzut chiar acolo şi a murit pe loc. Şi toţi cei ce treceau pe la locul unde căzuse şi murise Asael se opreau.
24. Ioab şi Abişai încă urmăreau pe Abner. Soarele asfinţise când au sosit aceştia la dealul Amma ce vine în faţa Ghiahului, pe calea ce duce spre pustiul Ghibeonului.
25. Şi atunci, adunându-se veniaminenii împrejurul lui Abner, au alcătuit o oştire şi au stat pe vârful unui deal,
26. De unde a strigat Abner către Ioab şi a zis: „Oare mereu va sfâşia sabia? Dare nu ştii tu că urmările au să fie dureroase? Până când nu vei zice oamenilor să înceteze de a mai urmări pe fraţii lor?“.
27. „Viu este Dumnezeu, a zis Ioab, dacă tu ne-ai fi grăit altfel, încă de dimineaţă ar fi încetat oamenii mei de a mai urmări pe fraţii lor“.
28. Apoi a sunat Ioab din trâmbiţă şi tot poporul s-a oprit şi mai mult n-au mai urmărit pe israeliţi, încetând lupta.
29. Abner însă şi oamenii lui au mers pe şes toată noaptea aceea şi au trecut Iordanul şi, străbătând tot Bitronul, au venit la Mahanaim.
30. Ioab însă s-a întors din urmărirea lui Abner şi a adunat tot poporul şi au lipsit de la număr, dintre oamenii lui David, nouăsprezece inşi, precum şi Asael.
31. Iar slugile lui David, lovind pe veniamineni şi pe oamenii lui Abner, au căzut din aceştia trei sute şaizeci de oameni.
32. Şi luând pe Asael, l-au îngropat în mormântul tatălui său, ce se află în Betleem. Apoi Ioab cu oamenii săi au mers toată noaptea şi în revărsatul zorilor au ajuns la Hebron.