1. Ci o mânie neîndurată prigoneşte pe nelegiuiţi până la sfârşit, fiindcă Dumnezeu ştia de mai înainte ce vor face ei,
2. Că adică Egiptenii, după ce au lăsat pe Israel să plece şi cu mare stăruinţă i-au grăbit la drum, vor avea păreri de rău şi vor începe să-i urmărească.
3. Cu adevărat, când nu isprăviseră de jelit pe morţii lor şi plângeau încă la mormintele celor ucişi, un alt gând nebunesc le-a venit şi au început, ca pe nişte fugari, să urmărească pe aceia pe care îi grăbiseră cu rugăminţi să plece de la ei.
4. La aceasta îi trăgea pedeapsa de care erau vrednici, şi despre cele mai înainte întâmplate nu mai aveau ţinere de minte, ca să se împlinească şi ceea ce mai lipsea din urgiile suferite de ei;
5. Aşa încât poporul Tău să săvârşească necrezuta lui trecere prin mare, iar Egiptenii să dea peste o moarte năprasnică.
6. Fiindcă făptura întreagă a fost prefăcută în alcătuirea ei, supunându-se deosebitelor Tale porunci, pentru ca robii Tăi să se păzească nevătămaţi.
7. Astfel un nor umbrea tabăra lor; din apa care mai înainte era acolo s-a făcut pământ uscat, iar din Marea Roşie, cale fără de piedică şi câmpie cu pajişte din valurile zbuciumate.
8. Şi pe aici a trecut tot neamul Israel, pe care îl ocrotea mâna Ta, şi minunate lucruri a văzut.
9. Şi ca nişte cai din câmpia cu iarbă şi ca nişte miei care zburdă, ei Te preaslăveau pe Tine, Doamne, Cel Care i-ai izbăvit.
10. Fiindcă îşi aduceau mereu aminte de cele ce se întâmplaseră în ţara pribegiei lor, cum pământul, în locul altor vietăţi, a scos la iveală tăuni, iar Nilul în loc de peşti a vărsat o mulţime de broaşte.
11. Şi mai pe urmă, au văzut o nouă odrăslire de păsări, când, fiind purtaţi de poftă, ei au cerut mâncăruri de desfătare.
12. Şi, spre împlinirea dorinţii lor, nor de prepeliţe s-a ridicat dinspre mare;
13. Însă pedeapsa a venit peste cei păcătoşi – şi nu fără semnele prevestitoare ale puternicelor fulgere – şi au pătimit cu dreptate pentru răutăţile lor.
14. Căci s-au purtat cu ură crâncenă faţă de cei străini. Unii n-au voit să primească pe trecătorii necunoscuţi, dar aceştia au adus în robie pe străinii care le făcuseră bine.
15. Şi nu numai aceasta, ci mai este încă un lucru, că adică aceia primeau pe cei străini cu duşmănie.
16. Pe când aceştia au primit poporul Tău cu bucurie, iar după ce l-au făcut părtaş la aceleaşi drepturi ca şi ei, l-au asuprit cu cumplite necazuri.
17. Pentru care au fost pedepsiţi cu orbire, ca şi aceia care dădeau năvală la porţile celui drept, când, cuprinşi de întuneric nepătruns, căutau fiecare ieşirea porţii.
18. Căci stihiile schimbau între ele însuşirile lor, precum la un instrument cu coarde sunetele schimbă măsura, dar păstrează tonul – ceea ce se poate vedea lămurit din cercetarea faptelor.
19. Vietăţile de pe pământ se făceau vietăţi de apă, iar cele ce înotau treceau pe pământ.
20. Focul ardea în apă dincolo de puterea sa, iar apa îşi pierdea însuşirea ei de a stinge.
21. Flăcările focului nu mai vătămau carnea plăpândelor dobitoace care umblau primprejur şi nu topeau acea hrană venită din cer, care semăna cu bruma ce se topeşte uşor.
22. Întru toate, Doamne, ai preamărit pe poporul Tău şi l-ai făcut de cinste şi nu l-ai trecut cu vederea, ci în toată vremea şi în tot locul ai stat în preajma lui.