1. Cât despre cele ce mi-ați scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
2. Dar, din pricina desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul ei.
3. Bărbatul să-i dea femeii ceea ce-i datorează; de asemenea și femeia, bărbatului.
4. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; tot așa, nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.
5. Să nu vă lipsiți unul de altul decât prin bună înțelegere, pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea; și apoi să fiți din nou împreună, ca nu cumva Satana să vă ispitească prin neputința voastră de a vă stăpâni.
6. Și aceasta o spun ca pogorământ, nu ca poruncă.
7. Fiindcă vrerea mea este ca toți oamenii să fie ca mine. Dar fiecare își are de la Dumnezeu darul lui: unul așa, iar altul într-alt fel.
8. Celor necăsătoriți și văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca mine.
9. Dar dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească decât să ardă.
10. Iar celor căsătoriți le poruncesc – nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat
11. – dar dacă se va despărți, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei –; și nici bărbatul să nu-și lase femeia.
12. Iar celorlalți le grăiesc – eu, nu Domnul: Dacă un frate are femeie necredincioasă și ea vrea să locuiască cu el, să nu se despartă de ea.
13. și femeia, dacă are bărbat necredincios și el vrea să locuiască cu ea, să nu-și lase bărbatul.
14. Fiindcă bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios. Fiindcă altfel copiii voștri ar fi necurați; dar acum ei sunt sfinți.
15. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legați; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.
16. Fiindcă ce știi tu, femeie, dacă-ți vei mântui bărbatul? sau ce știi tu, bărbate, dacă-ți vei mântui femeia?
17. Atât numai: fiecare să-și meargă drumul așa cum i-a făcut parte Dumnezeu, așa cum pe fiecare l-a chemat Dumnezeu. Și așa poruncesc eu în toate Bisericile.
18. A fost cineva chemat fiind tăiat împrejur?: Să nu-și ascundă semnele tăierii. A fost cineva chemat fiind netăiat împrejur?: Să nu se taie-mprejur.
19. Tăierea-mprejur nu este nimic, și netăierea-mprejur nimic nu este, ci paza poruncilor lui Dumnezeu.
20. Întru chemarea-n care-a fost chemat, într-aceea să rămână fiecare.
21. Ai fost chemat fiind rob?: N-avea grijă; mai mult îți folosește, chiar dacă poți ajunge liber.
22. Căci robul chemat al Domnului e dezrobit al Domnului. Tot așa, și cel chemat, fiind liber, este rob al lui Hristos.
23. Cu preț ați fost cumpărați!: Nu deveniți robi ai oamenilor!
24. Fiecare, fraților, în starea-n care-a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.
25. Cât despre fecioare, nu am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care-am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare.
26. Socotesc dar că, la trebuința de-acum, aceasta este bine, că adică bine este pentru fiecare să fie astfel:
27. Ești legat de femeie?: Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie?: Nu căuta femeie.
28. Dacă totuși te-ai însurat, n-ai păcătuit. Numai că unii ca aceștia vor avea suferință în trupul lor, și eu aș vrea să vă cruț.
29. și pe aceasta v-o spun, fraților: Că de-acum vremea se scurtează, așa că și aceia care au femei să fie ca și cum n-ar avea;
30. și cei ce plâng, ca și cum n-ar plânge; și cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; și cei ce cumpără, ca și cum n-ar fi stăpâni;
31. și cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi deplin; căci chipul lumii acesteia trece.
32. Dar aș vrea ca voi să fiți lipsiți de grijă. Cel neînsurat se îngrijește de ale Domnului, cum să-I placă Domnului;
33. dar cel însurat se îngrijește de ale lumii, cum să-i placă femeii,
34. și iată-l împărțit. Și femeia nemăritată, și fecioara se îngrijește de ale Domnului, ca să fie sfântă și cu trupul și cu duhul; dar cea măritată se îngrijește de ale lumii, cum să-i placă bărbatului.
35. și aceasta spre folosul vostru o spun, nu ca să vă întind un laț, ci spre buna rânduială și spre alipirea, fără abatere, de Domnul.
36. Iar de crede cineva că pentru fata lui e o necinste dacă trece de floarea vârstei și că trebuie s-o mărite, facă ce vrea; nu păcătuiește; să se căsătorească.
37. Dar cel ce stă neclintit în inima sa și nu e strâns de vreo nevoie, și stăpânire are peste voința lui și aceasta a hotărât el în inima sa: să-și țină fata fecioară, bine va face.
38. Așadar, cel ce-și mărită fata, bine face; dar cel ce n-o mărită, mai bine face.
39. Femeia este legată de lege câtă vreme îi trăiește bărbatul; dar dacă bărbatul ei va muri, liberă este să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul.
40. Dar, după părerea mea, e mai fericită dacă rămâne cum e. Și cred că și eu am Duhul lui Dumnezeu.