BibliaVersiunea Anania

Epistola a doua către Corinteni

Capitolul7|Bucuria lui Pavel întru pocăința Bisericii.

1. Având deci aceste făgăduințe, iubiților, să ne curățim pe noi de toată întinarea trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu.

2. Faceți-ne loc în inimile voastre! Pe nimeni n-am nedreptățit, pe nimeni n-am vătămat; pe nimeni n-am înșelat.

3. N-o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus dinainte că sunteți în inimile noastre, ca împreună să murim și împreună să trăim.

4. Multă îmi este încrederea în voi, multă îmi este lauda pentru voi; umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârșit de bucurie!

5. Căci chiar după ce am venit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă, necăjiți fiind în toate chipurile: din afară, lupte; din lăuntru, temeri.

6. Dar Dumnezeu, Cel care-i mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit,

7. și nu numai cu venirea lui, ci și cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, după cum ne-a vestit el nouă dorul vostru, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, așa încât eu mai mult să mă bucur.

8. Că chiar dacă v-am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău (deși mi-a părut rău); fiindcă văd că scrisoarea aceea, fie și numai pentru un timp, v-a întristat.

9. Acum mă bucur, nu pentru că v-ați întristat, ci pentru că v-ați întristat spre pocăință; fiindcă după Dumnezeu v-ați întristat, pentru ca să nu aveți nici o pagubă din partea noastră.

10. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.

11. Căci iată, însuși faptul acesta că v-ați întristat după Dumnezeu, câtă sârguință v-a adus!, și câtă dezvinovățire!, și câtă mâhnire!, și câtă teamă!, și câtă dorință!, și câtă râvnă!, și câtă ispășire! Întru totul ați dovedit că-n această privință sunteți curați.

12. Așa că, deși v-am scris, aceasta n-a fost nici din pricina celui care a nedreptățit, nici din pricina celui care a fost nedreptățit, ci pentru ca la voi să se învedereze în fața lui Dumnezeu sârguința voastră pentru noi.

13. De aceea ne-am mângâiat. Pe lângă mângâierea noastră însă ne-am bucurat mai ales de bucuria lui Tit, căci duhul său s-a liniștit dinspre partea voastră a tuturor.

14. Că dacă-n fața lui m-am lăudat cu ceva pentru voi, n-am fost dat de rușine; ci dimpotrivă, așa cum noi pe toate vi le-am grăit întru adevăr, tot astfel și lauda noastră față de Tit a devenit adevăr.

15. Și inima lui este și mai mult la voi, aducându-și aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-ați primit cu frică și cu cutremur.

16. Mă bucur că-ntru totul pot să mă încred în voi.