1. Iacob, robul lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminții care sunt în Diaspora, salutare!
2. Toată bucuria să v-o puneți în seamă, fraților, când dați de felurite ispite,
3. știind că încercarea credinței voastre naște răbdarea;
4. dar răbdarea să-și aibă lucrare desăvârșită, pentru ca voi să fiți desăvârșiți și întregi, întru nimic știrbiți.
5. Și dacă cineva din voi e lipsit de înțelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, Cel ce tuturor le-o dă cu simplitate și fără-nfruntare, și i se va da.
6. Să ceară însă cu credință, întru nimic îndoindu-se, pentru că cel ce se îndoiește e asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo.
7. Omul acela să nu gândească el că va primi ceva de la Domnul:
8. om cu sufletu-n doi peri, nestatornic în toate căile sale.
9. Fratele cel smerit să se bucure întru înălțarea sa,
10. și cel bogat întru smerenia sa, fiindcă el ca floarea ierbii va trece;
11. că soarele a răsărit odată cu arșița și a uscat iarba, și floarea ei a căzut și frumusețea chipului ei a pierit; așa se va veșteji și bogatul în alergăturile sale.
12. Fericit bărbatul care rabdă ispita; fiindcă la capătul încercării va primi cununa vieții, pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o celor ce-L iubesc.
13. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: De la Dumnezeu sunt ispitit!, pentru că Dumnezeu e la adăpost de ispita răului și El în Sine nu ispitește pe nimeni;
14. ci fiecare este ispitit de propria sa poftă atunci când e tras și momit de ea.
15. Apoi pofta, zămislind, naște păcat; iar păcatul, odată săvârșit, odrăslește moarte.
16. Nu vă înșelați, frații mei preaiubiți:
17. toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la care nu există primenire sau umbră de schimbare.
18. El întru libera Sa voință ne-a născut prin cuvântul adevărului, pentru ca noi să fim un fel de pârgă a făpturilor Sale.
19. Să știți, preaiubiții mei frați: tot omul să fie grabnic să asculte, zăbavnic să vorbească, zăbavnic la mânie,
20. căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
21. Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea și toată rămășița răutății, primiți cu dulceață Cuvântul sădit în voi, cel ce poate să vă mântuiască sufletele.
22. Fiți dar împlinitori ai Cuvântului, și nu numai ascultători ai lui – amăgindu-vă pe voi înșivă.
23. Că dacă cineva este ascultător al Cuvântului fără a-i fi și împlinitor, el seamănă cu omul care-și privește-n oglindă fața sa firească:
24. s-a privit și s-a dus și-ndată a uitat cum era;
25. dar cel ce se uită cu luare-aminte într-o lege desăvârșită, aceea a libertății, și a rămas în ea, fiind el nu un ascultător care uită, ci un împlinitor care face, acela fericit va fi în faptele sale.
26. Dacă cineva se crede că e cucernic, dar nu-și înfrânează limba, ci își înșală inima, cucernicia lui e zadarnică.
27. Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu-și-Tatăl este aceasta: să-i cercetezi pe orfani și pe văduve în necazul lor și să te păzești pe tine nepătat din partea lumii.