1. În sfârșit, fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Iisus: precum ați învățat de la noi cum trebuie să vă purtați și să-I plăceți lui Dumnezeu – în care chip vă și purtați –, așa să sporiți din ce în ce mai mult.
2. Fiindcă știți ce porunci v-am dat noi vouă prin Domnul Iisus.
3. Căci voia lui Dumnezeu aceasta este, sfințirea voastră: să vă feriți de desfrânare;
4. fiecare din voi să știe să-și stăpânească trupul în sfințenie și cinste,
5. nu în patima poftei – așa cum fac neamurile care nu-L cunosc pe Dumnezeu –;
6. în această privință nimeni să nu încalce dreptul fratelui său și nici să-l păgubească, fiindcă Domnul este răzbunător pentru toate acestea, după cum mai înainte v-am și spus și v-am mărturisit.
7. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci-ntru sfințenie.
8. Așadar, cel ce se leapădă de acestea, nu de un om se leapădă, ci de Dumnezeu, Care vi L-a dat vouă pe Duhul Său cel Sfânt.
9. Cât despre iubirea de frați, nu aveți nevoie să vă scriu, pentru că voi înșivă sunteți învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții,
10. așa cum o și faceți către toți frații din Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraților, să prisosiți din ce în ce mai mult
11. și, așa cum v-am poruncit noi, să râvniți a trăi în liniște, să vă vedeți fiecare de treburile sale și să lucrați cu mâinile voastre,
12. așa încât să vă purtați cuviincios față de cei din afară și să nu aveți nevoie de nimeni.
13. Dar, fraților, nu vrem ca voi să fiți în neștiință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați precum ceilalți, care nu au nădejde.
14. Pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa pe cei adormiți prin Iisus îi va aduce Dumnezeu împreună cu El.
15. Căci pe aceasta v-o spunem noi prin cuvântul Domnului: că noi, cei vii, cei rămași până la venirea Domnului, nu le-o vom lua înainte celor adormiți.
16. Că la un semn poruncitor, la glasul arhanghelului și-n trâmbița lui Dumnezeu, Însuși Domnul Se va pogorî din cer, și cei morți întru Hristos vor învia întâi;
17. după aceea noi, cei vii, cei rămași, împreună cu ei vom fi răpiți în nori ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel pururea cu Domnul vom fi.
18. Așadar, cu aceste cuvinte mângâiați-vă unii pe alții.