1. Iar despre ani și despre vremi, fraților, nu aveți nevoie să vă scriem noi,
2. căci voi înșivă știți bine că precum un fur noaptea, așa vine ziua Domnului.
3. Atunci când vor zice: „Pace și așezare“, atunci fără de veste va veni peste ei pieirea precum durerea celei ce are în pântece; și scăpare nu vor avea.
4. Voi însă, fraților, nu sunteți în întuneric pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un fur.
5. Fiindcă voi sunteți toți fii ai luminii și fii ai zilei; noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.
6. Drept aceea, să nu dormim precum ceilalți, ci să priveghem și să fim treji asupră-ne.
7. Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm; și cei ce se îmbată, noaptea se îmbată.
8. Dar noi, cei ce suntem ai zilei, să fim treji asupră-ne, îmbrăcându-ne cu platoșa credinței și iubirii, și drept coif având nădejdea mântuirii.
9. Că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Iisus Hristos,
10. Cel ce pentru noi a murit pentru ca noi – ori de veghem, ori de dormim – împreună cu El să viețuim.
11. De aceea, îndemnați-vă unul pe altul și unul pe altul zidiți-vă, așa cum o și faceți.
12. Dar vă rugăm, fraților, să-i aveți în cinste pe cei ce se ostenesc între voi și sunt mai-marii voștri întru Domnul și vă dojenesc;
13. și pentru lucrarea lor să-i socotiți vrednici de prisoselnică iubire. Fiți cu pace între voi.
14. Și vă îndemnăm, fraților, să-i dojeniți pe cei fără de rânduială; îmbărbătați-i pe cei slabi de înger, sprijiniți pe cei neputincioși, fiți îndelung-răbdători față de toți.
15. Vedeți ca nu cumva cineva să-i răsplătească cuiva răul cu rău, ci-ntotdeauna să urmăriți binele: și unul către altul, și fiecare către toți.
16. Bucurați-vă-ntotdeauna,
17. rugați-vă ne-ncetat,
18. mulțumiți întru toate; căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi.
19. Duhul să nu-l stingeți,
20. profețiile să nu le disprețuiți.
21. Supuneți totul încercării, păstrați ce e bine,
22. feriți-vă de orice fel de rău.
23. Și Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească în chip desăvârșit; și întregul vostru duh și suflet și trup păzească-se fără prihană întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.
24. Credincios este Cel ce vă cheamă; El o va face.
25. Fraților, rugați-vă pentru noi.
26. Pe toți frații îmbrățișați-i cu sărutare sfântă.
27. Vă conjur întru Domnul: scrisoarea aceasta s-o citiți tuturor fraților.
28. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi! Amin.