Capitolul4|Parabola semănătorului.De ce vorbește Iisus în parabole.Lumina ca bun al tuturor.Parabola seminței ce crește singură.Parabola grăuntelui de muștar.Potolirea furtunii pe mare.
1. Și iarăși a început Iisus să învețe lângă mare; și s-a adunat la El mulțime foarte multă, așa încât El a intrat în luntre ca să stea pe mare, iar mulțimea toată era lângă mare, pe uscat.
2. Și multe lucruri îi învăța în parabole; și în învățătura Sa le spunea:
3. „Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene.
4. Și pe când semăna el, o parte din semințe a căzut lângă drum și păsările cerului au venit și au mâncat-o.
5. Și altă parte a căzut pe loc pietros, unde n-avea pământ mult, și a răsărit de îndată, pentru că nu avea pământ adânc;
6. Și când s-a ridicat soarele s-a ofilit și, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat.
7. Altă parte a căzut între spini și spinii au crescut și au înăbușit-o și roade nu a dat.
8. Și altele au căzut în pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roadă și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută“.
9. Și zicea: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!“
10. Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabolă.
11. Și El le-a zis: „Vouă vă este dat să cunoașteți tainele împărăției lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole,
12. ca privind să privească și să nu vadă, și auzind să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să-și revină și să li se ierte“.
13. Și le-a zis: „Nu pricepeți parabola aceasta? Atunci cum veți înțelege toate parabolele?
14. Semănătorul seamănă cuvântul.
15. Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul; și numa' ce-l aud, că vine de-ndată Satana și ia cuvântul semănat în ei.
16. Tot așa, cele semănate pe loc pietros sunt aceia care aud cuvântul și-l primesc de-ndată cu bucurie,
17. dar nu au rădăcină întru ei și durează doar pân-la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticnesc.
18. Și cele semănate între spini sunt cei care ascultă cuvântul,
19. dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia și înșelăciunea bogăției și poftele după celelalte, acestea înăbușă cuvântul și-l fac neroditor.
20. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută“.
21. Și le zicea: „Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic?
22. Că nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe față; nici nu a fost ceva tăinuit decât ca să vină la lumina zilei.
23. Cel ce are urechi de auzit, să audă!“
24. Și le spunea: „Fiți cu luare-aminte la ceea ce auziți! Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura; iar vouă, celor ce auziți, vi se va da cu adaos.
25. Pentru că celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua și ceea ce are“.
26. Și zicea: „Așa este împărăția lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânța în pământ,
27. Și doarme și se scoală, noaptea și ziua, și sămânța răsare și crește fără ca el să știe cum.
28. Că pământul rodește de la sine: mai întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic.
29. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerișul“.
30. Și zicea: „Cum vom asemăna împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce parabole ne-o vom închipui?
31. Cu grăuntele de muștar care, la vremea când se seamănă în pământ este mai mic decât toate semințele pământului;
32. dar după ce se seamănă, el crește și se face mai mare decât toate legumele și va face ramuri mari, încât sub umbra lui se pot sălășlui păsările cerului“.
33. Și cu multe parabole ca acestea le grăia cuvântul, după cum erau ei în stare să înțeleagă.
34. Iar fără parabolă nu le grăia; însă ucenicilor Săi le lămurea pe toate între El și ei.
35. Și în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: „Să trecem pe țărmul celălalt“.
36. Și lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie așa cum era; că erau și alte corăbii cu El.
37. Și s-a făcut furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple.
38. Iar El era în partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. Și L-au deșteptat și I-au zis: „Învățătorule, ție nu-ți este grijă că pierim?“
39. Și El, sculându-Se, a certat vântul și i-a spus mării: „Taci! potolește-te!“ și vântul a încetat și s-a făcut liniște mare.
40. Și le-a zis lor: „De ce sunteți așa de fricoși? încă n-aveți credință?“
41. Și frică mare i-a cuprins și ziceau unii către alții: „Cine este oare Acesta, că și vântul și marea I se supun?“