Capitolul2|Străbătând ținuturile Edomiților, Moabiților și Amoniților.Înfrângerea regelui Sihon.
1. „Apoi, întorcându-ne noi, am pornit prin pustie, spre Marea Roşie, cum îmi grăise Domnul, şi am umblat zile multe împrejurul Muntelui Seir.
2. Iar Domnul a zis către mine:
3. „Ajunge de când umblaţi împrejurul acestui munte! Întoarceţi-vă dar spre miazănoapte!
4. Dă poruncă poporului şi zi: Voi acum veţi trece prin hotarele fiilor lui Isav, fraţii voştri, care locuiesc în Seir, şi aceştia se vor teme de voi foarte tare.
5. Dar să nu începeți războiul cu ei, căci nu vă voi da din pământul lor nicio palmă de loc, pentru că muntele Seir l-am dat în stăpânirea lui Isav.
6. Mâncare să vă cumpăraţi de la ei cu bani şi să mâncaţi; şi apă de băut să vă cumpăraţi de la ei tot cu bani;
7. Că Domnul Dumnezeul tău, Israele, te-a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale şi te-a ocrotit în timpul călătoriei tale prin pustiul acesta mare şi înfricoşător. Iată, de patruzeci de ani Domnul Dumnezeul tău este cu tine şi n-ai dus lipsă de nimic“.
8. Şi am trecut pe lângă fiii lui Isav, fraţii noştri, care locuiau în Seir, pe calea câmpului, de la Elat şi Eţion-Gaber, şi ne-am abătut şi am mers spre pustiul Moabului.
9. Dar Domnul mi-a zis: „Nu intra în duşmănie cu Moab şi nu începe război cu el, că nu-ţi voi da în stăpânire nimic din pământul lui, pentru că Arul l-am dat în stăpânire fiilor lui Lot“.
10. Înainte au locuit acolo Emimii, popor mare, mult la număr şi înalt la statură, ca fiii lui Enac;
11. Şi aceştia se socoteau printre Refaimi, ca fiii lui Enac; iar Moabiţii îi numesc Emimi.
12. Pe Seir însă au trăit înainte Horeii; dar fiii lui Isav i-au alungat şi i-au pierdut de la faţa lor şi s-au aşezat în locul lor, cum trebuie să facă şi Israel în pământul său de moştenire, care i-l va da Domnul.
13. Sculaţi-vă dar şi treceţi râul Zared. Şi am trecut noi râul Zared.
14. De atunci, de când ne-am dus la Cadeş-Barnea şi până ce am trecut râul Zared, au trecut treizeci şi opt de ani şi au pierit din tabăra noastră toţi cei ce erau atunci buni de război, după cum li se jurase Domnul;
15. Că mâna Domnului, până au pierit ei, a fost asupra lor, ca să-i piardă din tabără.
16. Iar dacă au pierit toţi cei ce erau atunci buni de război din popor,
17. Mi-a grăit Domnul şi a zis:
18. „Acum tu să treci pe lângă hotarele lui Moab spre Ar,
19. Şi să te apropii repede de Amoniţi, dar să nu intri cu aceştia în duşmănie şi să nu începi război cu ei, căci nu-ţi voi da în stăpânire nimic din pământul fiilor lui Amon, pentru că l-am dat în stăpânire fiilor lui Lot“.
20. Acesta se socotea a fi pământul Refaimilor, căci Refaimii locuiseră înainte într-însul. Amoniţii însă îi numeau Zomzomimi.
21. Poporul acesta fusese mare, mult la număr şi înalt la statură, ca fiii lui Enac; dar Domnul îi pierduse de la faţa Amoniţilor şi-i alungaseră aceştia şi se aşezaseră în locul lor.
22. Astfel a făcut Domnul pentru fiii lui Isav care locuiau în Seir, când a prăpădit de la faţa lor pe Horei. Şi după ce ei au fost izgoniţi, s-au aşezat în locul lor, unde trăiesc şi astăzi.
23. Şi pe Hevei, care locuiau prin sate chiar până la Gaza, i-au pierdut Caftorimii, care se trăgeau din Caftorim, şi s-au aşezat în locul lor.
24. Sculaţi-vă şi vă porniţi şi treceţi râul Arnon, că iată Eu voi da în mâna ta pe Amoreul Sihon, regele Heşbonului şi rara lui; începe a-l cuprinde şi du război cu el.
25. Din ziua aceasta voi începe Eu a împrăştia înaintea ta frică şi groază peste popoare, sub tot cerul; cei ce vor auzi de tine se vor cutremura şi se vor îngrozi de tine“.
26. Din pustiul Chedemot am trimis soli la Sihon, regele Heşbonului, cu cuvinte de pace, ca să spună:
27. Îngăduie-mi să trec prin ţara ta, că voi merge pe drum şi nu mă voi abate nici la dreapta, nici la stânga;
28. Hrană să-mi vinzi pe bani şi voi mânca, şi apă de băut să-mi dai pe bani şi voi bea,
29. Cum mi-au făcut fiii lui Isav, care locuiesc în Seir, şi Moabiţii, care locuiesc Arul; numai cu piciorul meu voi merge până voi trece Iordanul în pământul pe care Domnul Dumnezeul nostru ni-l dă nouă.
30. Dar Sihon, regele Heşbonului, n-a voit a ne îngădui să trecem prin pământul lui, pentru că Domnul Dumnezeul tău a îndărătnicit duhul lui şi inima lui a împietrit-o, ca să-l dea în mâinile tale, cum se vede acum.
31. Atunci mi-a zis Domnul: „Iată, încep să-ți dau pe Sihon Amoreul, regele Heşbonului, şi pământul lui; începe a stăpâni pământul lui“.
32. Iar Sihon, regele Heşbonului, cu tot poporul său, ne-a ieşit înainte să se lupte la Iahaţ.
33. Dar Domnul Dumnezeul nostru l-a dat în mâinile noastre şi l-am bătut pe el şi pe fiii lui şi tot poporul lui.
34. În vremea aceea am luat toate cetăţile lui şi am nimicit toate cetăţile lui, bărbaţi, femei şi copii, şi n-am lăsat pe nimeni viu.
35. Numai vitele lor şi cele jefuite din cetăţile cuprinse de noi ni le-am luat.
36. De la Aroer, care se află pe malul râului Arnon, şi de la cetatea cea din vale până la muntele Galaad, n-a mai fost cetate în care noi să nu fi putut pătrunde: Domnul Dumnezeu a dat tot în mâinile noastre.
37. Numai de pământul Amoniţilor nu te-ai apropiat, nici de locurile ce se întind în apropierea râului Iaboc, nici de cetăţile ce sunt pe munte, nici de nimic ce nu ne-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru“.