1. Atunci s-a suit Moise din şesurile Moabului în Muntele Nebo, pe vârful Fazga, care este în faţa Ierihonului, şi i-a arătat Domnul tot pământul Galaad până la Dan,
2. Tot pământul lui Neftali, tot pământul lui Efraim şi Manase şi tot pământul lui Iuda până la marea cea de la asfinţit,
3. Partea de la miazăzi a ţării, şesul Ierihonului, cetatea Palmierilor, până la Ţoar.
4. Şi i-a zis Domnul: „Iată pământul pentru care M-am jurat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: Seminţiei tale îl voi da. Te-am învrednicit să-l vezi cu ochii tăi; dar în el nu vei intra!“.
5. Şi a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, în pământul Moabului, după Cuvântul Domnului;
6. Şi a fost îngropat în vale, în pământul Moabului, în faţa Bet-Peorului, dar nimeni nu ştie mormântul lui nici până în ziua de astăzi.
7. Şi era Moise de o sută douăzeci de ani, când a murit; dar vederea lui nu slăbise şi tăria lui nu se împuţinase.
8. Şi au plâns fiii lui Israel pe Moise, în şesurile Moabului, la Iordan, aproape de Ierihon, treizeci de zile, până s-au împlinit zilele de jelit şi de plâns după Moise.
9. Iar Iosua, fiul lui Navi, s-a umplut de duhul înţelepciunii, pentru că îşi pusese Moise mâinile asupra lui, şi i s-au supus fiii lui Israel şi au făcut aşa după cum le poruncise Domnul prin Moise.
10. De atunci nu s-a mai ridicat în Israel proroc asemenea lui Moise pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut față către faţă, nici să săvârşească toate semnele şi minunile cu care Domnul l-a trimis în pământul Egiptului asupra lui Faraon şi asupra tuturor dregătorilor lui şi asupra a tot pământul lui; nici să facă cu mână tare şi cu mari înfricoşări ceea ce a făcut Moise înaintea ochilor a tot Israelul.