1. „Ia aminte, cerule, şi voi grăi! Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele!
2. Ca ploaia să curgă învăţătura mea şi graiurile mele să se coboare ca roua, ca bura pe verdeaţă şi ca ploaia repede pe iarbă.
3. Căci numele Domnului voi preamări. Daţi slavă Dumnezeului nostru!
4. El este tăria; desăvârşite sunt lucrurile Lui, căci toate căile Lui sunt drepte. Credincios este Dumnezeu şi nu este întru El nedreptate; drept şi adevărat este El,
5. Iar ei s-au răzvrătit împotriva Lui; ei, după netrebniciile lor, nu sunt fiii Lui, ci neam îndărătnic şi ticălos. Cu acestea răsplătiţi voi Domnului?
6. Popor nechibzuit şi fără de minte, au nu este El tatăl tău, Cel ce te-a zidit, te-a făcut şi te-a întemeiat?
7. Adu-ți aminte de zilele cele de demult, cugetă la anii neamurilor trecute! Întreabă pe tatăl tău şi-ți va da de ştire, întreabă pe bătrâni, şi-ţi vor spune:
8. Când Cel Preaînalt a împărţit moştenire popoarelor, când a împărţit pe fiii lui Adam, atunci a statornicit hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu;
9. Iar partea Domnului este poporul lui Iacov, Israel e partea lui de moştenire.
10. Găsitu-l-a în pământ pustiu, în pustiu trist şi cu urlete sălbatice, şi l-a apărat, l-a îngrijit şi l-a păzit, ca lumina ochiului Său.
11. Întocmai ca vulturul care îndeamnă la zbor puii săi şi se roteşte pe deasupra lor, întinzându-şi aripile, a luat pe Israel şi l-a dus pe penele sale.
12. Domnul l-a povăţuit şi n-a fost cu el dumnezeu străin.
13. Şi l-a aşezat pe înălţimile pământului şi l-a hrănit cu roada ţarinilor. I-a dat să scoată miere din piatră şi cu untdelemn din stâncă vârtoasă l-a hrănit;
14. L-a hrănit cu unt de vacă şi cu lapte de oi, cu grăsimea mieilor, a berbecilor de Vasan, a ţapilor şi cu grâu gras; a băut vin, sângele bobiţelor de strugure.
15. A mâncat Iacov, s-a îngrăşat Israel şi s-a făcut îndărătnic; îngrăşatu-s-a, îngroşatu-s-a şi s-a umplut de grăsime; a părăsit pe Dumnezeu, Cel ce l-a făcut şi a dispreţuit cetatea mântuirii sale.
16. Întărâtat-au râvna Lui cu dumnezei străini şi cu urâciunile lor L-au mâniat;
17. Adus-au jertfe demonilor, și nu lui Dumnezeu, unor dumnezei noi, pe care nu i-au știut, care au venit de la vecinii lor și pe care părinții lor nu i-au cunoscut.
18. Iar pe Apărătorul, Cel ce te-a născut, L-ai uitat şi nu ţi-ai adus aminte de Dumnezeu, Cel ce te-a zidit.
19. Văzut-a Domnul şi S-a mâniat şi în mânia Sa a trecut cu vederea pe fiii Săi şi pe fiicele Sale,
20. Şi a zis: Îmi voi ascunde faţa Mea de la ei şi voi vedea cum va fi sfârşitul lor; căci neam ticălos sunt ei şi copii în care nu este credincioşie.
21. Ei M-au întărâtat la gelozie prin cei ce nu sunt Dumnezeu şi au aprins mânia Mea prin idolii lor; îi voi întărâta şi Eu pe ei printr-un popor care nu e popor, le voi aprinde mânia printr-un neam fără pricepere.
22. Că foc s-a aprins din pricina mâniei Mele: va arde până în fundul locuinţei morţilor, va mânca pământul şi roadele lui şi va pârjoli temeliile munţilor.
23. Voi strânge împotriva lor necazuri şi voi cheltui asupra lor toate săgeţile Mele;
24. Istoviţi vor fi de foame şi prăpădiţi de lingoare şi molimă rea; voi trimite asupra lor dinţii fiarelor, veninul târâtoarelor din pulbere voi trimite.
25. De din afară îi va pierde sabia, iar prin case groaza, pierzând pe tânăr şi pe tânără, pe copilul de ţâţă şi pe bătrânul acoperit de cărunteţe.
26. Am zis: Îi voi împrăştia şi voi şterge pomenirea lor dintre oameni.
27. Dar am amânat aceasta, pentru răutatea vrăjmaşilor, ca vrăjmaşii lor să nu se mândrească şi să zică: Mâna noastră este puternică şi toate acestea nu le-a făcut Domnul.
28. Că aceştia sunt oameni care şi-au pierdut mintea şi n-au nicio pricepere.
29. O, de ar judeca ei şi de s-ar gândi la aceasta! De ar pricepe ce are să fie cu ei mai pe urmă:
30. Cum ar putea unul să pună pe fugă o mie, şi doi, zece mii, dacă apărătorul lor nu i-ar vinde şi Domnul nu i-ar părăsi!
31. Căci apărătorul lor nu este ca Apărătorul nostru şi la aceasta chiar vrăjmaşii noştri sunt martori.
32. Că via lor este din viţa de vie a Sodomei şi din şesurile Gomorei; strugurii lor sunt struguri otrăviţi şi bobiţele lor amare;
33. Vinul lor este venin de scorpion şi otravă pierzătoare de aspidă.
34. Au nu sunt acestea ascunse la Mine? Şi nu sunt ele pecetluite în cămările Mele?
35. A Mea este răzbunarea şi răsplătirea când se va poticni piciorul lor; că aproape este ziua pieirii lor şi curând vor veni cele gătite pentru ei.
36. Iar Domnul va judeca pe poporul Său şi Se va milostivi asupra robilor Săi, când va vedea că a slăbit tăria lor şi că nu se mai află nici robi, nici slobozi.
37. Atunci Domnul va zice: Unde sunt dumnezeii lor şi tăria în care nădăjduiau ei?
38. Unde sunt cei ce au mâncat grăsimea jertfelor lor şi au băut vinul turnărilor lor? Să se scoale, să vă ajute şi să vă fie ocrotire.
39. Vedeţi, vedeţi, dar, că Eu sunt şi nu este alt Dumnezeu afară de Mine: Eu omor şi înviez, Eu rănesc şi tămăduiesc şi nimeni nu poate scăpa din mâna Mea!
40. Eu ridic la cer mâna Mea şi Mă jur pe dreapta Mea şi zic: Viu sunt Eu în veac!
41. Când voi ascuţi sabia Mea cea lucitoare şi va începe mâna Mea a judeca, Mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei şi celor ce Mă urăsc le voi răsplăti.
42. Adăpa-voi săgeţile Mele cu sânge şi sabia Mea se va sătura de carnea şi de sângele celor ucişi şi robiţi şi de capetele căpeteniilor vrăjmaşului.
43. Veseliţi-vă, ceruri, împreună cu El şi vă închinaţi Lui toţi îngerii lui Dumnezeu! Veseliţi-vă, neamuri, împreună cu poporul Lui şi să se întărească toţi fiii lui Dumnezeu! Căci El va răzbuna sângele robilor Săi şi va răsplăti cu răzbunare vrăjmaşilor Săi şi celor ce-L urăsc le va răsplăti şi va curăţi Domnul pământul poporului Său!“.
44. În ziua aceea a scris Moise cântarea aceasta şi a spus-o fiilor lui Israel. Atunci a venit Moise la popor şi a rostit toate cuvintele cântării acesteia în auzul poporului, el şi Iosua, fiul lui Navi.
45. Iar după ce a rostit Moise toate cuvintele acestea înaintea a tot Israelul, le-a zis:
46. „Puneţi la inima voastră toate cuvintele pe care vi le-am spus eu astăzi şi să le lăsaţi moştenire copiilor voştri, ca să se silească şi ei a împlini toate poruncile legii acesteia;
47. Căci acestea nu sunt în deşert date vouă, ci acestea sunt viaţa voastră şi prin acestea veţi trăi multă vreme în pământul acela în care treceţi acum peste Iordan, ca să-l stăpâniţi“.
48. Tot în ziua aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
49. „Suie-te în muntele acesta al Abarimului, în muntele Nebo, care este în pământul Moabului, în faţa Ierihonului, şi priveşte asupra Canaanului, pe care-l dau în stăpânirea fiilor lui Israel,
50. Şi mori pe munte şi te adaugă la poporul tău, cum a murit şi Aaron, fratele tău, pe muntele Hor şi s-a adăugat la poporul său,
51. Pentru că aţi greşit înaintea Mea în mijlocul fiilor lui Israel, la apele Meribei, la Cadeş, în pustiul Sin, şi pentru că n-aţi arătat sfinţenia Mea între fiii lui Israel.
52. Numai de departe vei vedea pământul pe care Eu îl dau fiilor lui Israel, dar de intrat nu vei intra în pământul acela“.