1. „De va lua cineva femeie şi se va face bărbat ei, dar ea nu va afla bunăvoinţă în ochii lui, pentru că va găsi el ceva neplăcut la ea, şi-i va scrie carte de despărţire, i-o va da la mână şi o va slobozi din casa sa,
2. Iar ea va ieşi şi, ducându-se, se va mărita cu alt bărbat.
3. Dar dacă şi acest din urmă bărbat o va urî şi-i va scrie carte de despărţire şi i-o va da la mână şi o va slobozi din casa sa, sau va muri acest din urmă bărbat al ei, care a luat-o de soţie,
4. Bărbatul ei cel dintâi care a lăsat-o nu o poate lua iar de soţie, după ce a fost întinată, că aceasta este urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău; să nu întinezi pământul, pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l dă de moştenire.
5. Dacă cineva şi-a luat femeie de curând, să nu se ducă la război şi să nu i se pună nicio sarcină; lasă-l să rămână slobod la casa sa timp de un an, să veselească pe femeia sa pe care a luat-o.
6. Nimeni să nu ia zălog piatra de deasupra sau cea de dedesubt a râşniţei, că ar însemna că iei zălog însăşi viaţa cuiva.
7. De se va afla că cineva a furat pe vreunul din fraţii săi, din fiii lui Israel şi, făcându-l rob, l-a vândut, să fie omorât tălharul acela şi să stârpeşti răul din mijlocul tău.
8. Fii atent cu tine la boala leprei, păzeşte foarte bine toată legea care te învaţă preoţii cei din leviţi, şi împliniţi cu sfinţenie ceea ce le-am poruncit eu.
9. Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău Mariamei pe drum, când veneaţi voi din Egipt.
10. De vei da aproapelui tău ceva împrumut, să nu te duci în casa lui ca să iei zălog de la el;
11. Stai în uliţă, şi acela căruia i-ai dat împrumut să-ţi scoată zălog în uliţă.
12. Iar dacă acela va fi om sărac, să nu te culci, având la tine zălogului;
13. Ci să-i întorci zălogul la asfinţitul soarelui, ca să se culce în haina sa şi să te binecuvânteze; aceasta ţi se va socoti ca o faptă bună înaintea Domnului Dumnezeului tău.
14. Să nu nedreptăţeşti pe cel ce munceşte cu plată, pe sărac şi pe cel lipsit dintre fraţii tăi sau dintre străinii care sunt în pământul tău şi în cetăţile tale.
15. Ci să dai plata în aceeaşi zi şi să nu apună soarele înainte de aceasta, că el este sărac şi sufletul lui aşteaptă această plată; ca să nu strige el asupra ta către Domnul şi să nu ai păcat.
16. Părinţii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina copiilor şi nici copiii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina părinţilor; ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său.
17. Să nu judeci strâmb pe străin, pe orfan şi pe văduvă, şi văduvei să nu-i iei haina zălog.
18. Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în Egipt şi Domnul Dumnezeul tău te-a izbăvit de acolo, de aceea îţi şi poruncesc eu să faci aceasta.
19. Când vei secera holda în ţarina ta şi vei uita vreun snop în ţarină, să nu te întorci să-l iei, ci lasă-l să rămână al străinului, săracului, orfanului şi văduvei, ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze întru toate lucrurile mâinilor tale.
20. Când vei scutura măslinul tău, să nu te întorci să culegi rămăşiţele, ci lasă-le străinului, orfanului şi văduvei.
21. Când vei strânge roadele viei tale, să nu aduni rămăşiţele, ci lasă-le străinului, orfanului şi văduvei.
22. Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în pământul Egiptului şi de aceea îţi poruncesc eu să faci aceasta“.