BibliaVersiunea Anania

Cartea lui Neemia (a doua a lui Ezdra)

Capitolul2|Împuternicit de rege, Neemia se apucă să rezidească Ierusalimul.

1. „În luna Nisan, în anul al douăzecilea al regelui Artaxerxe, având vinul în seama mea, am luat vin şi am dat regelui şi niciodată, mi se pare, nu m-am arătat trist înaintea lui.

2. Dar regele mi-a zis: „De ce este tristă faţa ta? De bolnav, nu eşti bolnav! Se vede că ai vreo întristare la inimă!“.

3. Şi m-am speriat straşnic şi am răspuns regelui: „În veci să trăiască regele! Cum să nu fie tristă fața mea, când cetatea, casa mormintelor părinţilor mei, este pustiită şi porţile ei arse cu foc!“.

4. „Şi ce doreşti tu?“ – întrebă regele. Eu însă, după ce m-am rugat Dumnezeului ceresc, am zis către rege:

5. „De binevoieşte regele şi de are robul tău trecere la tine, atunci trimite-mă în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele părinţilor mei, ca să o zidesc“.

6. Iar regele şi regina, care şedea lângă el, mi-au zis: „Cât timp are să dureze călătoria ta şi când ai să te întorci?“. Şi după ce am arătat cât timp am să lipsesc, regele a binevoit să mă trimită în Iuda.

7. La plecare însă am zis către rege: „De binevoieşte regele, să-mi dea scrisori către guvernatorii de peste fluviu, ca să-mi dea drumul să pot ajunge în Iuda,

8. Precum şi o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurilor regelui, ca să-mi dea lemn pentru porţile cetăţii, cele dinspre templul Domnului, şi pentru zidul cetăţii şi pentru casa mea de locuit“. Şi mi-a dat regele scrisori, pentru că mâna binefăcătoare a Dumnezeului meu era peste mine.

9. Şi am mers la guvernatorii de peste fluviu şi le-am dat scrisorile regelui. Regele însă trimisese cu mine căpetenii militare cu călăreţi.

10. Dar când au auzit de aceasta Sanbalat Horonitul şi Tobie, robul amonit, le-a părut foarte rău că a venit un om să se îngrijească de binele fiilor lui Israel.

11. Iar după ce am ajuns la Ierusalim şi am stat acolo trei zile,

12. M-am sculat noaptea cu puţini oameni ai mei să cercetez cetatea. Nu spusesem însă nimănui ce-mi dăduse Dumnezeu în gând să fac pentru Ierusalim şi nu se afla acolo la mine nicio vită, decât numai aceea pe care încălecasem eu.

13. Şi am ieşit atunci noaptea pe Poarta Văii şi m-am îndreptat spre izvorul Dragonului şi spre Poarta Gunoiului şi am cercetat zidurile Ierusalimului cele stricate şi porţile lui cele arse.

14. Şi m-am apropiat de poarta Izvorului şi de iazul Regelui, dar nu era loc să treacă dobitocul care mă purta.

15. Şi de aceea m-am suit înapoi pe vale şi am cercetat din nou zidurile şi, intrând tot pe Poarta Văii, m-am înapoiat.

16. Căpeteniile însă nu ştiau unde fusesem eu şi ce făcusem. Până atunci eu nu spusesem nimic nici Iudeilor, nici preoţilor, nici celor mai de seamă, nici căpeteniilor, nici celorlalţi care se îndeletniceau cu felurite lucrări.

17. Atunci însă le-am zis: „Voi vedeţi în ce stare rea ne aflăm: Ierusalimul este dărâmat şi porţile lui mistuite de foc. Hai să zidim zidurile Ierusalimului şi nu vom mai fi de batjocură!“.

18. Şi le-am istorisit cum mâna binefăcătoare a lui Dumnezeu fusese peste mine şi cum mi-a vorbit regele. Atunci ei au zis: „Hai să zidim!“. Şi s-au întărit ei în această hotărâre bună.

19. Dar auzind despre aceasta, Sanbalat Horonitul, Tobie, robul amonit şi Gheşem Arabul au râs de noi şi cu dispreţ ne-au zis: „Ce v-aţi apucat să faceţi voi aici? Nu cumva gândiţi să vă răzvrătiţi împotriva regelui?“. Dumnezeul cel ceresc ne va ajuta, le răspunsei eu. Noi, slujitorii Lui, ne vom apuca de zidit, iar voi n-aveţi nici parte, nici drept, nici pomenire în Ierusalim“.