2. Şi isprăvind de mâncat grâul ce-l aduseseră din Egipt, a zis tatăl lor către ei: „Duceţi-vă iar de mai cumpăraţi bucate!“.
3. Răspunsu-i-a Iuda şi a zis: „Omul acela, stăpânul ţării, ne-a grăit cu jurământ şi ne-a zis: De nu va veni cu voi fratele vostru cel mai mic, nu veţi mai vedea faţa mea.
4. Deci, dacă trimiţi pe fratele nostru cu noi, ne ducem să-ţi cumpărăm bucate;
5. Iar de nu trimiţi pe fratele nostru cu noi, nu ne ducem, căci omul acela a zis: Nu veţi mai vedea faţa mea, de nu va veni cu voi fratele vostru!“.
6. Zis-a Israel: „De ce mi-aţi făcut răul acesta, spunând omului aceluia că mai aveţi un frate?“.
7. Iar ei au răspuns: „Omul acela a întrebat despre noi şi despre neamul nostru, zicând: Mai trăieşte oare tatăl vostru şi mai aveţi voi vreun frate? Şi noi i-am răspuns la aceste întrebări. N-am ştiut că ne va zice: Aduceţi pe fratele vostru!“.
8. Iuda însă a zis către Israel, tatăl său: „Trimite băiatul cu mine şi să ne sculăm să mergem, ca să trăim şi să nu murim nici noi, nici tu, nici copiii noştri.
9. Răspund eu de el. Din mâna mea să-l ceri. De nu ţi-l voi aduce şi de nu ţi-l voi înfăţişa, să rămân vinovat faţă de tine în toate zilele vieţii mele.
10. De n-am fi zăbovit atât, ne-am fi întors acum a doua oară“.
11. Zis-a Israel, tatăl lor, către ei: „Dacă este aşa, iată ce să faceţi: luaţi în sacii voştri din roadele pământului acestuia şi duceţi ca dar omului aceluia: puţin balsam şi puţină miere, tămâie şi smirnă, migdale şi fistic.
12. Luaţi şi alt argint cu voi, iar argintul care v-a fost pus înapoi în sacii voştri întoarceţi-l cu mâinile voastre; poate că a fost pus din greşeală.
13. Luaţi şi pe fratele vostru şi, sculându-vă, mergeţi iar la omul acela.
14. Iar Dumnezeul cel Atotputernic să vă dea trecere la omul acela, ca să vă dea şi pe celălalt frate al vostru, şi pe Veniamin. Cât despre mine, apoi de-mi va fi dat să rămân fără copii, atunci să rămân!“.
15. Şi au luat ei darurile acestea; luat-au şi argint, de două ori mai mult, şi pe Veniamin şi, sculându-se, au plecat în Egipt şi s-au înfăţişat înaintea lui Iosif.
16. Iar Iosif, văzând printre ei şi pe Veniamin, fratele său cel de o mamă cu el, a zis către ispravnicul casei sale: „Bagă pe oamenii aceia în casă şi junghie din vite şi găteşte, pentru că la amiază oamenii aceia au să mănânce la masă cu mine!“.
17. A făcut deci omul acela cum îi poruncise Iosif: a băgat pe oamenii aceia în casa lui Iosif.
18. Iar oamenii aceia, văzând că i-au băgat în casa lui Iosif, au zis: „Pentru argintul, care ni s-a înapoiat deunăzi în sacii noştri, ne bagă înăuntru, ca să se lege de noi şi să ne năpăstuiască şi să ne ia robi pe noi şi asinii noştri“.
19. Atunci apropiindu-se ei de ispravnicul casei lui Iosif, au grăit cu dânsul, la uşa casei, şi au zis:
20. „O, domnul nostru! Noi am mai venit o dată să cumpărăm bucate,
21. Dar s-a întâmplat că, ajungând la popasul de noapte şi dezlegând sacii noştri, iată argintul fiecăruia era în sacul lui; şi acum tot argintul nostru, după greutatea lui, îl înapoiem cu mâinile noastre;
22. Iar pentru cumpărat bucate, acum am adus alt argint, şi nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri“.
23. Iar acela le-a zis: „Fiţi liniştiţi şi nu vă temeţi; Dumnezeul vostru şi Dumnezeul tatălui vostru v-a dat comoara în sacii voştri, căci eu am primit tot argintul cuvenit de la voi“. Şi le-a adus pe Simeon.
24. Apoi omul acela a băgat pe oamenii aceia în casa lui Iosif şi le-a dat apă de şi-au spălat picioarele; şi a dat şi nutreţ pentru asinii lor.
25. Iar ei şi-au pregătit darurile până la amiază, când avea să vină Iosif, căci auziseră că vor prânzi acolo.
26. După ce a venit Iosif acasă, i-au adus în casă darurile ce aveau cu ei şi i s-au închinat cu feţele până la pământ.
27. El însă i-a întrebat: „Cum vă aflaţi?“. Apoi a zis: „E sănătos bătrânul vostru tată, de care mi-aţi vorbit deunăzi? Mai trăieşte el oare?“.
28. Iar ei au zis: „Tatăl nostru, robul tău, e sănătos şi trăieşte!“. Şi Iosif a zis: „Binecuvântat de Dumnezeu este omul acela!“. Iar ei s-au plecat şi i s-au închinat.
29. Şi ridicându-şi Iosif ochii şi văzând pe Veniamin, fratele său de o mamă cu el, a zis: „Acesta-i fratele vostru cel mai mic, pe care mi-ați spus că-l veţi aduce la mine?„ Iar ei au răspuns: „Acesta!“. Şi a zis Iosif către el: „Dumnezeu să Se milostivească spre tine, fiule!“.
30. Dar s-a depărtat Iosif repede, pentru că inima sa ardea pentru fratele său şi căuta să plângă. Şi intrând în camera sa, a plâns acolo.
31. Apoi, spălându-şi faţa, a ieşit şi stăpânindu-se a zis: „Daţi mâncarea!“.
32. Şi i s-a dat lui deosebi şi lor iarăşi deosebi, şi Egiptenilor celor ce mâncau cu dânşii tot deosebi, căci Egiptenii nu puteau să mănânce la un loc cu Evreii, pentru că aceştia sunt spurcaţi pentru Egipteni.
33. Şi s-au aşezat ei înaintea lui, cel întâi-născut după vârsta lui şi cel mai tânăr după vârsta lui, şi se mirau între ei oamenii aceştia.
34. Apoi el a dat fiecăruia porţii de dinaintea lui, iar partea lui Veniamin era de cinci ori mai mare decât a celorlalţi. Şi au băut şi s-au veselit cu el.