Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
Capitolul42|Adevărata și falsa rușine (continuare).Grijile pe care o fată i le face tatălui ei.Păzește-te de femei! Măreția lui Dumnezeu în făpturile Sale.
1. Tot aşa ruşinaţi-vă de spunerea vorbelor celor din auzit şi de descoperirea cuvintelor celor ascunse.
2. Şi aşa vei fi ruşinos adevărat şi vei afla har înaintea a tot omul.
3. Iar de acestea să nu te ruşinezi şi nu căuta în faţă, ca să grăieşti:
4. De legea Celui Preaînalt şi de aşezământul Lui şi de judecată, ca să îndreptezi pe cel nelegiuit;
5. De socoteli băneşti cu prietenul sau cu tovarăşul de drum; de dreapta împărţire a moştenirii între rude;
6. De cumpenile şi de măsurile cele adevărate şi de câştigul celor multe şi celor puţine,
7. De câştigul din vânzare sau cumpărare, de multă certarea fiilor tăi şi de sângeroasa pedepsire a robului tău.
8. La femeia rea, bună este pecetea, şi unde sunt mâini multe, încuie.
9. Orice vei da, cu număr şi cu măsură dă, şi ce dai şi ce iei, toate scrie-le.
10. Nu te sfii să dai învăţătură celui fără de minte, celui nebun şi celui bătrân care se ceartă cu tinerii; şi vei fi cu adevărat învăţat şi lăudat înaintea tuturor celor vii.
11. Fata ascunsă, priveghere este tatălui şi grija ei depărtează somnul de la el, cât este tânără, ca nu cumva să-i treacă vârsta, şi după ce se mărită, să nu fie urâtă de bărbatul său;
12. Cât este fecioară, ca nu cumva să se pângărească şi în casa părintească să rămâie grea,
13. Iar când va fi cu bărbatul ei ca nu cumva să se smintească,
14. Şi împreună locuind cu soţul ei să nu rămână stearpă.
15. Cu fata îndărătnică întăreşte paza, ca nu cumva să te faci bucurie vrăjmaşilor,
16. Poveste în cetate şi defăimare poporului şi înaintea multora să te ruşinezi.
17. Nu căuta la tot omul pentru frumuseţe şi în mijlocul femeilor nu şedea.
18. Că din haină iese molia și de la femeie, răutatea femeii.
19. Mai bună este răutatea bărbatului decât femeia cea făcătoare de bine, şi decât aceea care face ruşine spre batjocură.
20. Îmi voi aduce dar aminte de lucrurile Domnului şi cele ce am văzut voi spune cu cuvintele Domnului.
21. Soarele luminând, peste toate priveşte şi de mărirea Domnului plin este lucrul Lui.
22. Oare n-a dat Domnul sfinţilor ca să spună toate minunile Lui, care le-a întărit Domnul Atotştiutorul, ca să se întărească întru slava Lui toate?
23. Adâncul şi inima le cearcă şi vicleşugurile lor le cunoaşte.
24. Că a cunoscut Domnul toată ştiinţa şi a căutat la semnul veacului,
25. Vestind cele ce au trecut şi cele ce vor veni şi descoperind urmele celor ascunse.
26. Nici un gând nu este neştiut de El şi nici un cuvânt nu s-a ascuns de El.
27. Împodobit-a lucrările înţelepciunii Sale, Cel care este mai înainte de veac şi în veac.
28. Nici s-a adăugat, nici s-a împuţinat şi sfatul nimănui nu i-a trebuit.
29. Cât sunt de frumoase lucrurile Lui, şi, până la o scânteie, vrednice de a le privi!
30. Toate acestea trăiesc şi petrec în veac, în toate trebuinţele toate ascultă.
31. Toate sunt pereche, unul împotriva altuia şi n-a făcut nimic cu scădere.
32. Una cu alta au întărit cele bune şi cine se va sătura văzând slava Lui?