1. Când sfânta cetate cu toată pacea se locuia, şi legile foarte bine se păzeau pentru evlavia lui Onia arhiereul şi ura împotriva răutăţii,
2. S-a întâmplat că înşişi regii au cinstit locul acesta şi templului i-au trimis daruri foarte bune,
3. Atât încât chiar şi Seleuc, regele Asiei, a dat din veniturile sale toate cheltuielile la slujbele cele de obşte ale jertfelor.
4. Şi un oarecare Simon, din neamul lui Veniamin, fiind pus ispravnic al templului Domnului, s-a certat cu arhiereul pentru treburile târgului din cetate.
5. Şi neputând birui pe Onia, a mers la Apoloniu, feciorul lui Traseu, care pe vremea aceea era cârmuitor în Cele-Siria şi în Fenicia,
6. Şi i-a spus cum că vistieria sa din Ierusalim este plină de nenumăraţi bani, căci mulţimea banilor ce se adună din biruri este nenumărată şi fără legătură cu ce se cheltuieşte la jertfe, şi s-ar putea ca aceste comori să vină sub puterea regelui.
7. Şi întâlnindu-se Apoloniu cu regele, l-a înştiinţat de banii despre care i s-a spus, iar el, chemând pe Eliodor, care era mai mare peste bani, l-a trimis şi i-a poruncit să aducă banii mai sus pomeniţi.
8. Şi Eliodor îndată a pornit la călătorie, însă dând veste că merge în cetăţile Cele-Siriei şi ale Feniciei, iar cu fapta plinind porunca regelui.
9. Şi după ce a sosit la Ierusalim, a fost primit cu cinste de arhiereul cetăţii, şi a spus de înştiinţarea aceea, şi i-a arătat pentru ce pricină a venit, şi a întrebat de sunt adevărate acestea.
10. Iar arhiereul a arătat că bogăţiile sunt pentru văduve şi pentru săraci,
11. Iar o seamă sunt şi ale lui Hircan, fiul lui Tobie, care este om foarte de cinste; iar nu precum a făcut pâra necredinciosul Simon; dacă se scad toate aceste bogăţii, toţi banii sunt patru sute de talanţi de argint şi două sute de aur.
12. Şi cum că strâmbătate se face celor care au încredinţat lucrurile lor sfinţeniei locului aceluia şi templului Domnului, care în toată lumea se cinsteşte pentru mărirea şi sfinţenia lui. Aceea nicidecum nu poate să fie.
13. Iar Eliodor, potrivit poruncilor împărăteşti ce avea, a zis că acelea în vistieria domnească trebuie să fie duse.
14. Dar într-o zi, când el s-a dus să vadă cu de-amănuntul vistieria templului, s-a făcut mare zarvă în toată cetatea.
15. Preoţii îmbrăcaţi cu veşmintele cele sfinţite, căzând înaintea altarului, chemau din cer pe Cel care a dat legea pentru punerile acestea, ca să păzească întregi banii celor care îi încredinţaseră acolo.
16. Şi oricine vedea faţa arhiereului nu putea să nu se mâhnească adânc în inima lui, că vederea lui şi schimbarea feţei arăta necazul cel dinăuntru al sufletului lui.
17. Că se revărsase peste omul acela oarecare temere şi groază a trupului, din care cei care vedeau cunoşteau durerea din inima lui.
18. Iar alţii din case alergau cu grămada spre rugăciunea obştească, ca să nu ajungă locul cel sfânt spre defăimare.
19. Şi femeile, încinse pe sub sâni cu saci de pocăinţă, umpleau căile, iar fecioarele, care erau închise în casă, unele alergau la porţi, unele la ziduri şi altele se plecau pe ferestre.
20. Şi toate cu mâinile ridicate spre cer se rugau.
21. Şi era jalnică privire, cum cădea mulţimea amestecată şi, în necaz mare fiind arhiereul, aştepta ce avea să fie.
22. Aceştia dar se rugau Atotputernicului Dumnezeu, ca bogăţiile încredinţate întregi şi cu toată siguranţa, să se păzească pentru cei care le-au încredinţat.
23. Iar Eliodor vrând să îndeplinească porunca, fiind cu ostaşii la vistierie,
24. Domnul părinţilor şi Stăpânul a toată puterea a făcut o minunată arătare, încât toţi cei ce îndrăzniseră să vină, spăimântându-se de puterea lui Dumnezeu, au leşinat şi s-au înfricoşat.
25. Că li s-a arătat un cal care avea pe el un călăreţ groaznic şi era împodobit cu foarte frumos acoperământ şi, pornindu-se iute, a lovit pe Eliodor cu copitele cele dinainte; iar cel care şedea pe cal se vedea având arme de aur.
26. Şi încă alţi doi tineri s-au arătat înaintea lui, puternici foarte, strălucind de mărire şi cu îmbrăcăminte luminoasă, care, stând de amândouă părţile, neîncetat îl băteau cu multe lovituri, copleşindu-l.
27. Şi fără de veste, căzând Eliodor pe pământ şi cu mult întuneric împresurându-se, l-au apucat şi l-au pus într-o lectică.
28. Pe cel care cu puţin mai înainte cu mulţi alergători şi ostaşi a intrat în mai sus-arătata vistierie, l-au dus, neputând avea nici un ajutor de la arme.
29. Aievea cunoscând puterea lui Dumnezeu, şi Dumnezeu lucrând aşa, acela zăcea mut şi lipsit de toată nădejdea de mântuire.
30. Iar aceia binecuvântau pe Domnul, Cel care a mărit locul Său şi templul Său, care cu puţin mai înainte fusese plin de frică şi de tulburare iar când S-a arătat Domnul Atotţiitorul, s-a umplut de veselie şi de bucurie.
31. Şi unii dintr-ai lui Eliodor curând s-au rugat lui Onia ca să cheme pe Cel Preaînalt şi să dăruiască viaţa celui care zăcea în ghearele morţii.
32. Atunci, temându-se arhiereul ca nu cumva să socotească regele că Iudeii au făcut ceva vicleşug asupra lui Eliodor, a adus jertfă pentru izbăvirea omului.
33. Şi după ce arhiereul s-a rugat lui Dumnezeu, tinerii aceia iarăşi s-au arătat lui Eliodor cu aceleaşi haine îmbrăcaţi şi, stând, au zis: „Multă mulţumire să aduci lui Onia arhiereul că pentru el ţi-a dăruit Domnul viaţă.
34. Iar tu din cer fiind bătut, spune la toţi puterea cea prea mare a lui Dumnezeu“. Şi după ce au zis acestea, s-au făcut nevăzuţi.
35. Iar Eliodor aducând jertfă Domnului şi făgăduinţe foarte mari făcând Celui care i-a dăruit viaţa, şi mulţumind lui Onia, s-a întors la rege,
36. Mărturisind tuturor lucrurile prea marelui Dumnezeu, pe care le-a văzut.
37. Şi regele, întrebând pe Eliodor cine ar fi vrednic, care să se mai trimită odată în Ierusalim, el a răspuns:
38. „De ai pe cineva vrăjmaş sau pânditor domniei tale, trimite-l pe acela acolo şi bătut îl vei primi, chiar de va scăpa; pentru că în locul acela este cu adevărat puterea lui Dumnezeu.
39. Că Cel care locuieşte în cer este privitor şi ajutător locului aceluia, şi pe cei care vin ca să facă rău, îi bate şi îi pierde“.
40. Şi aşa s-a întâmplat cu Eliodor şi cu paza vistieriei.