Cartea întâi a Regilor

Capitolul24|David cruță viața lui Saul.
1. David însă, plecând de acolo, petrecea prin locurile neprimejdioase ale deşertului Enghedi.
2. Iar după ce s-a întors Saul de la filisteni, i s-a spus, zicându-i-se: „Iată, David este în pustiul Enghedi“.
3. Atunci a luat Saul trei mii de bărbaţi aleşi din tot Israelul şi s-a dus să caute pe David şi oamenii lui pe stânci, unde locuiesc căprioarele;
4. Şi a mers până la o stână de oi, care era lângă drum; acolo era o peşteră şi Saul a intrat în ea pentru nevoile sale; David însă şi oamenii lui şedeau în fundul peşterii.
5. Atunci au zis către David oamenii lui: „Aceasta este ziua de care ți-a vorbit Domnul, zicând: „Iată, Eu voi da pe vrăjmaşul tău în mâinile tale şi vei face cu el ce vei vrea“.
6. David s-a sculat şi a tăiat încetişor poala hainei de deasupra a lui Saul.
7. Apoi a zis către oamenii săi: „Să mă ferească Dumnezeu să fac aceasta domnului meu, unsul Domnului, şi să-mi ridic mâna mea asupra lui, căci este unsul Domnului“.
8. Şi aşa a oprit David pe oamenii săi cu aceste cuvinte şi nu i-a lăsat să se ridice asupra lui Saul. Iar Saul s-a sculat şi a ieşit din peşteră la drum.
9. Apoi s-a sculat şi David şi, ieşind din peşteră, a strigat după Saul şi a zis: „Domnul meu, rege!“. Saul s-a uitat înapoi, iar David s-a aruncat cu faţa la pământ şi i s-a închinat.
10. Apoi a zis David către Saul: „De ce asculţi de vorbele oamenilor care zic: Iată, David unelteşte rele împotriva ta?
11. Iată, astăzi văd ochii tăi că Domnul te-a dat acum în mâinile mele, aici în peşteră, şi mie mi s-a zis să te ucid; eu însă te-am cruţat şi am zis: Nu voi ridica mâna asupra domnului meu, pentru că este unsul Domnului.
12. Priveşte, părintele meu, poala hainei tale în mâinile mele; ţi-am tăiat poala hainei, dar de ucis nu te-am ucis. Află dar şi te încredinţează că nu este rău în mâna mea, nici vicleşug şi n-am greşit cu nimic împotriva ta; tu însă cauţi sufletul meu ca să-l iei.
13. Să judece dar Domnul între mine şi între tine şi să mă răzbune împotriva ta; dar mâna mea nu va fi asupra ta. Din nelegiuiţi, nelegiuiţi ies, dar mâna mea nu va fi asupra ta.
14. Răul de la cel rău vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine.
15. Asupra cui a ieşit regele lui Israel? După cine alergi tu? După un câine mort, după un purice.
16. Domnul să fie judecător şi să ne judece pe amândoi. El va cerceta, va descurca pricina mea şi mă va izbăvi din mâinile tale!“.
17. După ce David a isprăvit de vorbit cuvintele acestea către Saul, Saul a zis: „Al tău e oare glasul acesta, fiul meu David? Şi ridicându-şi glasul, a plâns.
18. Şi a zis către David: „Tu eşti mai drept decât mine, căci mi-ai răsplătit cu bine, iar eu te-am răsplătit cu rău;
19. Tu astăzi ai dovedit aceasta, purtându-te cu mine milostiv; când Domnul m-a dat în mâinile tale, tu nu m-ai omorât.
20. Cine oare, prinzând pe vrăjmaşul său, i-ar da drumul să meargă cu bine? Domnul să-ţi răsplătească cu bine pentru ceea cea ai făcut tu astăzi cu mine!
21. De acum ştiu că fără îndoială vei domni şi regatul lui Israel va fi tare în mâna ta.
22. Aşadar, jură-mi pe Domnul că nu vei stârpi pe urmaşii mei şi nu vei şterge numele meu din casa tatălui meu“.
23. Şi s-a jurat David lui Saul. Apoi Saul s-a dus la casa sa, iar David şi oamenii săi s-au suit în nişte locuri întărite.