Capitolul24|Ioiachim, Iehonia și Sedechia, ultimii regi ai lui Iuda.
Cartea a patra a Regilor
1. În zilele lui Ioiachim a venit cu război Nabucodonosor, regele Babilonului, şi Ioiachim a ajuns supusul lui timp de trei ani, dar apoi s-a răsculat împotriva lui.
2. Atunci Domnul a trimis asupra lui cete de caldei, cete de sirieni, cete de moabiţi şi cete de amoniţi; şi le-a trimis asupra lui Iuda, ca să-l piardă, după cuvântul Domnului pe care l-a rostit prin robii Săi, prorocii.
3. Aceasta s-a făcut cu Iuda numai din porunca Domnului, ca să fie lepădat de la faţa Lui pentru păcatele lui Manase şi pentru tot ce făcuse acesta;
4. Şi pentru sângele nevinovat pe care-l vărsase el, umplând tot Ierusalimul, Domnul n-a vrut să-l ierte.
5. Celelalte ştiri despre Ioiachim şi despre tot ce a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Iuda.
6. Ioiachim a răposat cu părinţii săi, iar în locul lui s-a făcut rege Iehonia, fiul său.
7. Regele Egiptului n-a mai ieşit din ţara sa, pentru că regele Babilonului a luat regelui Egiptului tot ce avea acesta de la râul Egiptului până la râul Eufratului.
8. Iehonia era de optsprezece ani când s-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim trei luni. Numele mamei lui era Nehuşta, fiica lui Elnatan, din Ierusalim.
9. El a făcut lucruri netrebnice în ochii Domnului, în toate, aşa cum făcuse tatăl său.
10. În vremea aceea slujitorii lui Nabucodonosor, regele Babilonului, au venit asupra Ierusalimului şi au împresurat cetatea. Iar după ce slugile lui au înconjurat cetatea, a venit şi regele Nabucodonosor.
11. Şi a ieşit Iehonia, regele lui Iuda, la regele Babilonului, împreună cu mama sa, cu slujitorii săi, cu căpeteniile şi eunucii lui,
12. Şi l-a luat rob regele Babilonului în al optulea an al domniei sale;
13. Şi a scos toate comorile templului Domnului şi comorile casei domneşti, şi a sfărâmat, după cum spusese Domnul, toate vasele cele de aur pe care le făcuse Solomon, regele lui Israel, pentru templul Domnului, şi a dus în robie tot Ierusalimul,
14. Pe toţi fruntaşii şi pe toţi oamenii viteji, aproape zece mii de robi, cu toţi dulgherii şi fierarii, şi n-a rămas nimeni decât numai poporul ţării cel sărac.
15. Şi a dus şi pe Iehonia la Babilon; de asemenea au dus robi din Ierusalim la Babilon pe mama şi femeile regelui, pe eunucii lui şi pe puternicii ţării;
16. Toată oştirea în număr de şapte mii, teslarii, fierarii în număr de o mie, şi toţi oamenii vârstnici şi buni de oştire i-a dus regele Babilonului robi la Babilon.
17. Atunci regele Babilonului a pus rege în locul lui Iehonia, pe Matania, unchiul lui Iehonia, schimbându-i numele în Sedechia.
18. Sedechia era de douăzeci şi unu de ani când s-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim unsprezece ani. Numele mamei lui era Hamutal, fiica lui Ieremia din Libna.
19. Şi a făcut şi acesta lucruri netrebnice în ochii Domnului, în toate, aşa cum făcuse şi Iehonia.
20. Şi mânia Domnului era peste Ierusalim şi peste Iuda atât de mare, încât i-a lepădat de la faţa Sa. Şi s-a lepădat şi Sedechia de regele Babilonului.