1. Duhul Tău cel fără stricăciune este întru toate.
2. Pentru aceea pedepseşti cu măsură pe cei care cad şi, când păcătuiesc, le deschizi ochii şi-i dojeneşti, ca să se lase de răutatea lor şi să creadă întru Tine, Doamne.
3. De locuitorii cei de demult ai sfântului Tău pământ Te-ai scârbit,
4. Căci făceau lucruri nelegiuite, vrăjitoreşti şi aduceau jertfe necurate,
5. Omorând fără milă pe prunci, mâncând carne omenească şi adăpându-se cu sânge; pe aceşti jertfitori spurcaţi
6. Şi părinţi ucigaşi ai unor prunci fără de apărare ai voit să-i nimiceşti prin mâinile părinţilor noştri,
7. Aşa încât acest pământ, care este mai de cinste înaintea Ta decât toate celelalte, să primească – vrednici locuitori – pe fiii lui Dumnezeu.
8. Dar şi pe aceia ca pe nişte oameni i-ai iertat şi le-ai trimis, ca soli ai oştirii Tale pedepsitoare, tăuni care înţeapă, ca să-i ucidă cu încetul.
9. Nu pentru că n-ai fi putut supune cu război pe cei necredincioşi celor drepţi, sau să-i pierzi dintr-odată cu groaznice fiare, sau cu o poruncă scurtă,
10. Ci ai judecat să-i iei cu încetul dându-le loc de pocăinţă, deşi bine ştiai că neamul lor este viclean şi răutatea lor este firească şi răsădită înlăuntru şi că gândul lor nu se va schimba în veac,
11. Pentru că din început a fost sămânţă blestemată. Apoi nici pentru aceea că Te-ai teme de cineva, Te-ai arătat îndelung-răbdător cu păcatele lor.
12. Căci cine ar putea să-ţi zică: Ce-ai făcut? Sau cine va sta împotriva judecăţii Tale? Sau cine Te va scoate vinovat pentru neamurile cele nimicite, pe care Tu însuţi le-ai făcut? Sau cine se va ridica asupra Ta cu judecată pentru oamenii cei nedrepţi?
13. Că nu este alt dumnezeu afară de Tine, care să aibă grijă de toate şi căruia să-i dovedeşti că judecăţile Tale sunt totdeauna drepte.
14. Nu este nici împărat, nici stăpânitor care să poată să ridice ochii în faţa Ta şi să-ţi ceară socoteală pentru cei pe care i-ai nimicit.
15. Ci, fiind drept, toate le cârmuieşti cu dreptate şi socoteşti lucru nepotrivit cu puterea Ta ca să osândeşti pe cel care nu trebuie pedepsit.
16. Puterea Ta este începutul dreptăţii şi, pentru că eşti Stăpân a toate, către toţi cu îngăduinţă Te arăţi.
17. Arăţi tăria Ta celor care nu cred în atotputernicia Ta şi înfrângi cutezanţa celor care o cunosc.
18. Stăpân al puterii cum eşti, judeci cu blândeţe şi ne cârmuieşti cu multă cruţare, că la Tine este puterea, când voieşti.
19. Prin lucruri ca acestea ai învăţat pe poporul Tău că cel drept trebuie să fie iubitor de oameni şi ai dat fiilor Tăi bună nădejde, că le laşi timp să se pocăiască de păcate.
20. Că de vreme ce ai pedepsit cu atâta încetineală şi îngăduinţă pe duşmanii slujitorilor Tăi, deşi erau vinovaţi până la moarte, dându-le timp şi loc să se abată de la nelegiuirea lor,
21. Atunci cu câtă luare aminte judeci Tu pe robii Tăi, ai căror părinţi au primit de la Tine jurăminte şi legămintele unor strălucite făgăduinţe!
22. Deci când ne mustri, Tu baţi pe vrăjmaşii noştri de mii de ori mai mult, ca să ţinem în seamă bunătatea Ta, când judecăm; iar când suntem judecaţi, să nădăjduim în îndurarea Ta.
23. Drept aceea, pe cei nedrepţi care şi-au trăit viaţa nebuneşte, i-ai pedepsit cu înseşi faptele lor urâcioase.
24. Căci au mers atât de departe pe căile rătăcirii, încât socoteau drept dumnezei dobitoacele cele mai respingătoare, înşelându-se ca pruncii cei fără de înţelepciune.
25. Pentru aceea, ca unor prunci fără de minte le-ai trimis o pedeapsă de râs.
26. Iar cei care nu s-au pătruns de această certare neînsemnată vor simţi o pedeapsă vrednică de Dumnezeu.
27. Suferind şi tulburându-se cu ceea ce ei socoteau a fi dumnezei, au cunoscut pe Dumnezeul cel adevărat, pe Care altădată au zis că nu-L cunosc; pentru aceea, osânda cea mai de pe urmă a venit asupra lor.