BibliaVersiunea Anania

Cartea lui Tobit

Capitolul12|Îngerul Rafael se dă pe față.

1. Şi chemând Tobit pe fiul său, Tobie, i-a zis: „Fiule, pregăteşte plata omului care a fost cu tine! Trebuie să-i mai adăugăm ceva“.

2. Şi el a răspuns: „Tată, socot că n-am să fiu în pagubă de îi voi da jumătate din cele ce am adus;

3. Pentru că el m-a adus la tine sănătos şi pe femeia mea a lecuit-o; mi-a adus argintul şi te-a vindecat şi pe tine!“.

4. Şi a zis bătrânul: „I se cuvine!“.

5. Şi a chemat pe înger şi i-a zis: „Ia jumătate din toate cele ce aţi adus, şi mergi în pace!“.

6. Atunci îngerul i-a chemat pe amândoi deoparte şi le-a zis: „Binecuvântaţi pe Dumnezeu, slăviţi-L şi cunoaşteţi slava Lui şi mărturisiţi înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru voi! Bun lucru este a binecuvânta pe Dumnezeu, a preaînălţa numele Lui şi a vesti, slăvind faptele lui Dumnezeu! Şi voi să nu vă leneviţi a-L preaslăvi.

7. Taina regelui se cuvine s-o păstrezi, iar lucrurile lui Dumnezeu este de laudă să le vesteşti. Faceţi bine şi răul nu vă va ajunge!

8. Mai mult preţuieşte rugăciunea cu post şi cu milostenie şi cu dreptate, decât bogăţie cu nedreptate; mai bine să faci milostenie, decât să aduni aur,

9. Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult.

10. Iar păcătoşii sunt duşmanii vieţii lor.

11. Nimic n-am să ascund de voi şi v-am şi spus: „Taina regelui se cuvine s-o păstrezi, iar lucrurile lui Dumnezeu este de laudă să le vesteşti“.

12. Când te rugai tu şi nora ta Sara, eu duceam pomenirea rugăciunii voastre înaintea Celui Sfânt şi când îngropai tu pe cei morţi, încă eram cu tine.

13. Și când tu nu te-ai lenevit să te scoli şi să-ţi laşi prânzul tău ca să te duci să ridici pe cel mort, binefacerea ta nu s-a ascuns de mine, ci eu eram cu tine.

14. Şi acum Dumnezeu m-a trimis, să te vindec pe tine şi pe nora ta, Sara.

15. Eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt“.

16. Atunci s-au înspăimântat amândoi şi au căzut cu faţa la pământ, căci erau cuprinşi de frică.

17. Dar el le-a zis: „Nu vă temeţi! Pace veţi avea! Binecuvântaţi pe Dumnezeu în veac!

18. Căci eu n-am venit de voia mea, ci după voia Dumnezeului nostru, de aceea să-L şi binecuvântaţi în veac.

19. În toate zilele am fost văzut de voi, dar eu n-am mâncat nici n-am băut, ci numai ochilor voştri s-a părut aceasta.

20. Aşadar, preaslăviţi acum pe Dumnezeu, căci eu mă înalţ la Cel Care m-a trimis, şi scrieţi într-o carte toate cele ce s-au săvârşit“.

21. Şi sculându-se ei nu l-au mai văzut.

22. Şi au început să istorisească lucrurile cele mari şi minunate ale lui Dumnezeu şi cum li s-a arătat îngerul Domnului.