1. Vă aduc însă aminte, fraților, de Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care ați și primit-o, întru care și stați cu tărie,
2. prin care și sunteți mântuiți dacă o țineți cu tărie așa cum v-am binevestit-o eu; dacă nu, în zadar ați crezut.
3. Căci înainte de toate v-am predat ceea ce și eu am primit: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor,
4. că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi;
5. și că i S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;
6. după aceea S-a arătat în același timp la peste cinci sute de frați – dintre care cei mai mulți trăiesc până astăzi, iar unii au adormit –;
7. după aceea i S-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor;
8. iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat și mie.
9. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli; nici nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
10. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, și harul Său care este în mine n-a fost în zadar; dimpotrivă, m-am ostenit mai mult decât ei toți – dar nu, nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.
11. Prin urmare, ori că sunt eu, ori că sunt ei, noi așa propovăduim și voi așa ați crezut.
12. Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, atunci cum de zic unii dintre voi că nu există înviere a morților?
13. Dacă nu există înviere a morților, atunci nici Hristos n-a înviat.
14. Iar dacă Hristos n-a înviat, atunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică e și credința voastră.
15. Ba încă ne aflăm și martori mincinoși ai lui Dumnezeu, pentru că împotriva lui Dumnezeu am mărturisit că El L-a înviat pe Hristos, pe Care deci nu L-a înviat, de vreme ce morții nu învie.
16. Că dacă morții nu învie, atunci nici Hristos n-a înviat.
17. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică vă este credința, voi sunteți încă în păcatele voastre.
18. Și atunci, și cei ce au adormit întru Hristos au pierit.
19. Iar dacă noi numai pentru viața aceasta nădăjduim în Hristos, suntem mai de plâns decât toți oamenii.
20. Dar nu!: Hristos a înviat din morți, pârgă celor adormiți.
21. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om a venit și învierea morților.
22. Că după cum toți mor în Adam, tot așa toți vor învia întru Hristos.
23. Dar fiecare în ceata sa: Hristos, ca pârgă; apoi cei ai lui Hristos, la Venirea Lui.
24. Apoi vine sfârșitul, când Domnul Îi va preda lui Dumnezeu-și-Tatăl împărăția, când va desființa toată domnia și toată stăpânirea și toată puterea.
25. Căci El trebuie să împărățească până ce-și va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale.
26. Cel din urmă vrăjmaș care va fi nimicit este moartea;
27. căci pe toate I le-a supus sub picioarele Sale. Dar când spune că toate I-au fost supuse Lui, e limpede că în afară de Cel care I le-a supus Lui pe toate.
28. Iar când toate-I vor fi supuse Lui, atunci și Fiul I Se va supune Celui care I le-a supus Lui pe toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul întru toate.
29. Altminteri, ce vor face aceia care se botează pentru morți? Dacă morții nicidecum nu învie, de ce se mai botează pentru ei?
30. și noi, noi de ce mai înfruntăm primejdia-n tot ceasul?
31. Eu mor în fiecare zi!; v-o jur, fraților, pe lauda-ntru voi pe care o am întru Hristos Iisus, Domnul nostru!
32. Dacă-n planul omenesc m-am luptat eu cu fiarele-n Efes, care-mi e folosul? Dacă morții nu învie, să bem și să mâncăm, căci mâine vom muri!...
33. Nu vă lăsați înșelați: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune“.
34. Treziți-vă cum se cuvine și nu păcătuiți. Căci unii n-au cunoștință de Dumnezeu; o spun spre rușinea voastră.
35. Dar va zice careva: Cum învie morții? Și cu ce trup vin?
36. Nebun ce ești! Ceea ce semeni tu nu capătă viață dacă nu moare.
37. Și ceea ce semeni tu nu este trupul ce va să fie, ci un bob gol-goluț, fie de grâu, fie de altceva din celelalte;
38. iar Dumnezeu îi dă un trup așa cum vrea El, fiecărei semințe un trup.
39. Nu toate trupurile carnale sunt același trup carnal, ci unul este trupul carnal al oamenilor și altul este trupul carnal al dobitoacelor și altul este trupul carnal al păsărilor și altul este trupul carnal al peștilor.
40. Sunt și trupuri cerești și trupuri pământești; dar una este slava celor cerești și alta a celor pământești.
41. Una este strălucirea soarelui și alta strălucirea lunii și alta strălucirea stelelor; căci stea de stea se deosebește în strălucire.
42. Așa-i și cu învierea morților: Se seamănă întru stricăciune, învie întru nestricăciune;
43. se seamănă întru necinste, învie întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, învie întru putere;
44. se seamănă trup firesc, învie trup duhovnicesc. Dacă există trup firesc, există și trup duhovnicesc,
45. așa cum este scris: Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, întru suflet viu; Adam cel de pe urmă, cu duh făcător de viață.
46. Dar nu cel duhovnicesc este întâi, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
48. Precum cel pământesc, așa și cei pământești; și precum Cel ceresc, așa și cei cerești.
49. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta și chipul Celui ceresc.
50. Pe aceasta însă v-o spun eu vouă, fraților: Carnea și sângele nu pot moșteni împărăția lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moștenește nestricăciunea.
51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba,
52. deodată, într-o clipire de ochi, la trâmbița de apoi. Căci trâmbița va suna și morții vor învia nestricăcioși, iar noi ne vom schimba.
53. Căci trebuie ca ființa aceasta stricăcioasă să se îmbrace în nestricăciune și ființa aceasta muritoare să se îmbrace în nemurire.
54. Iar când ființa aceasta stricăcioasă se va îmbrăca în nestricăciune și ființa aceasta muritoare se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: Înghițitu-s-a moartea-ntru biruință.
55. Unde-ți este, moarte, biruința? Moarte, unde-ți este boldul?
56. Iar boldul morții este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
57. Dar să-I dăm mulțumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruința prin Domnul nostru Iisus Hristos!
58. Drept aceea, iubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, totdeauna sporind în lucrul Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică-ntru Domnul.