1. Eu însumi, Pavel, vă îndemn prin blândețea și îngăduința lui Hristos – eu, cel smerit între voi față către față, dar care-ndrăznește spre voi atunci când nu-i de față –,
2. mă rog dar ca nu cumva când voi fi de față să îndrăznesc cu încrederea cu care cred că voi îndrăzni împotriva unora care socotesc că noi umblăm după trup.
3. Pentru că, deși umblăm în trup, nu ne luptăm trupește –
4. de vreme ce armele luptei noastre nu sunt trupești, dar pentru Dumnezeu au puterea de a surpa întăriturile. Noi surpăm socotințele minții
5. și toată trufia care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu, și tot gândul îl robim spre supunerea față de Hristos,
6. și gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină.
7. Priviți lucrurile-n față! Dacă cineva se încrede-n sine că este al lui Hristos, tot astfel suntem și noi.
8. Și chiar dacă mă voi lăuda ceva mai mult cu puterea noastră, pe care Domnul ne-a dat-o spre zidirea și nu spre surparea voastră, nu mă voi rușina.
9. Să nu par însă că v-aș înfricoșa prin scrisori.
10. „Că scrisorile lui – spun ei – sunt cu greutate și pline de putere, dar înfățișarea trupului său e slabă și cuvântul său e vrednic de dispreț“.
11. Cel ce vorbește astfel să-și dea seama că așa cum suntem în cuvânt prin scrisori când nu suntem de față, tot astfel și-n faptă când suntem de față.
12. Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii din aceia care se laudă singuri; dar când ei se măsoară și se aseamănă pe ei cu ei înșiși, nu au pricepere.
13. Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci după măsura dreptarului cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu: aceea de a ajunge și până la voi.
14. Că nu ne întindem peste măsură, ca și cum n-am fi ajuns la voi; căci noi am fost cei dintâi care-am ajuns și la voi cu Evanghelia lui Hristos.
15. Nu ne lăudăm peste măsură cu ostenelile altora; dar avem nădejde că, odată cu creșterea-ntru voi a credinței voastre, cu prisosință vom crește după dreptarul nostru,
16. ca să propovăduim Evanghelia și-n ținuturile de dincolo de voi, dar fără să ne lăudăm cu dreptar străin, în cele de-a gata.
17. Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude.
18. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul îl laudă.