1. Pe cei dintre voi care sunt preoți îi îndemn eu, cel împreună-preot și martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei ce va să se descopere:
2. Păstoriți turma lui Dumnezeu ce vi s-a dat în seamă, veghind asupra ei nu de nevoie, ci de bunăvoie, după Dumnezeu, nu pentru câștig rușinos, ci din tragere de inimă,
3. nu ca și cum ați fi stăpânii celor ce v-au căzut la sorți, ci voi făcându-vă pilde ale turmei.
4. Iar când Se va arăta Mai-Marele păstorilor, veți primi cununa cea neveștejită a măririi.
5. De asemenea, voi, cei mai tineri, supuneți-vă celor bătrâni. Îmbrăcați-vă toți întru smerenie unii față de alții, pentru că Dumnezeu le stă-mpotrivă celor mândri, dar celor smeriți le dă har.
6. Prin urmare, smeriți-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca El la timpul cuvenit să vă înalțe.
7. Toată grija voastră lăsați-I-o lui Dumnezeu, căci El are grijă de voi.
8. Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită;
9. stați-i împotrivă, tari în credință, știind că aceleași suferințe le îndură și frații voștri care sunt în lume.
10. Dar după ce veți suferi puțină vreme, Dumnezeul a tot harul, Cel ce v-a chemat la slava Sa cea veșnică întru Hristos Iisus, El Însuși vă va întrema, vă va întări, vă va împuternici, vă va face de neclintit.
11. Lui fie-I slava și puterea în vecii vecilor. Amin!
12. V-am scris aceste puține lucruri prin Silvan, pe care-l socotesc frate credincios, ca să vă îndemn și să vă mărturisesc că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeu: cel în care stați voi.
13. Vă îmbrățișează Biserica cea aleasă din Babilon, precum și Marcu, fiul meu.
14. Îmbrățișați-vă unul pe altul cu sărutarea iubirii. Pace vouă tuturor, celor întru Hristos Iisus! Amin.