1. Așadar, ce vom zice că a dobândit Avraam, strămoșul nostru după trup?
2. Că dacă Avraam a fost îndreptățit din fapte, are de ce să se laude, dar nu în fața lui Dumnezeu;
3. fiindcă ce spune Scriptura?: și Avraam I-a crezut lui Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca dreptate.
4. Plata celui ce face fapte nu i se socotește după har, ci după datorie;
5. dar celui ce nu face fapte, însă crede în Cel care-l îndreptățește pe cel nelegiuit, credința lui i se socotește ca dreptate.
6. Așa cum și David vorbește despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socotește dreptatea în afara faptelor:
7. Fericiți cei cărora li s-au iertat fărădelegile și ale căror păcate li s-au acoperit;
8. fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul.
9. Acum, fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiați împrejur, sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem: I s-a socotit lui Avraam credința ca dreptate.
10. Cum însă i s-a socotit?: când era tăiat împrejur, sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.
11. Iar semnul tăierii-mprejur l-a primit ca pe o pecete a dreptății pentru credința lui din vremea netăierii-mprejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred pe durata netăierii-mprejur, pentru ca și acestora să le fie socotită ca dreptate,
12. și părinte al celor tăiați împrejur; dar nu numai al celor ce doar sunt tăiați împrejur, ci și al celor ce umblă pe urmele credinței pe care o avea părintele nostru Avraam la vremea când era netăiat împrejur.
13. Că nu prin lege i s-a dat lui Avraam sau seminției lui făgăduința că vor fi moștenitori ai lumii, ci prin dreptatea credinței.
14. Căci dacă moștenitorii sunt aceia care au legea, atunci credința e zadarnică, iar făgăduința s-a desființat;
15. fiindcă legea rodește mânie, dar unde nu e lege, nu-i nici călcare de lege.
16. Pentru aceea este ea din credință, ca să fie din har, și pentru ca făgăduința să fie statornică pentru toți urmașii – nu numai pentru cei din lege, ci și pentru cei din credința lui Avraam, care este părinte al nostru, al tuturor,
17. precum este scris: Te-am pus părinte al multor neamuri – în fața Celui în care a crezut, adică a lui Dumnezeu Cel ce învie morții și pe cele ce nu sunt le cheamă ca și cum ar fi;
18. împotriva oricărei nădejdi nădăjduind, el a crezut că va fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: Așa vor fi urmașii tăi;
19. și neslăbind în credință, nu s-a uitat la trupul său amorțit – că era aproape de o sută de ani – și nici la amorțirea pântecelui Sarrei;
20. și-ntru făgăduința lui Dumnezeu nu s-a îndoit prin necredință, ci s-a întărit în credință, dându-I slavă lui Dumnezeu
21. și fiind încredințat că ceea ce El i-a făgăduit are putere să și facă.
22. Iată de ce credința lui i s-a socotit ca dreptate.
23. Dar nu numai pentru el s-a scris că i s-a socotit ca dreptate,
24. ci și pentru noi, cei cărora ni se va socoti, ca unora care credem în Cel ce L-a înviat din morți pe Iisus, Domnul nostru,
25. Care S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre și a înviat pentru îndreptățirea noastră.