Capitolul6|Profetul disprețuit în patria sa.Trimiterea celor doisprezece.Decapitarea lui Ioan Botezătorul.Minunea săturării celor cinci mii.Iisus umblă pe mare.
1. Și a ieșit de acolo și a venit în patria Sa, iar ucenicii au mers după El.
2. Și fiind sâmbătă, a început să învețe în sinagogă. Și mulți, auzindu-L, se mirau și ziceau: „De unde are el acestea? Și ce este înțelepciunea care i s-a dat, ca și minuni să se facă prin mâinile lui?
3. Oare nu este acesta teslarul, fiul Mariei, și fratele lui Iacob și al lui Iosif și al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt oare surorile lui aici la noi?“ și se poticneau întru El.
4. Și Iisus le zicea: „Un profet nu este disprețuit decât în patria sa și între rudele sale și în casa lui“.
5. Și n-a putut să facă acolo nici o minune, decât că și-a pus mâinile pe câțiva bolnavi și i-a vindecat.
6. Și Se mira de necredința lor. Și străbătea satele dimprejur, învățând.
7. Și i-a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate.
8. Și le-a poruncit ca pe cale să nu ia nimic cu ei, în afară de toiag: nici pâine, nici traistă, nici bani în cingătoare;
9. ci să fie încălțați cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine.
10. Și le zicea: „În orice casă veți intra, în ea să rămâneți până ce veți pleca din locul acela.
11. Și dacă într-un loc nu vă vor primi, nici nu vă vor asculta, plecând de acolo scuturați-vă praful de sub picioare, spre mărturie împotriva lor. Adevăr vă grăiesc: în ziua judecății, mai ușor le vor fi Sodomei și Gomorei decât cetății aceleia“.
12. Și plecând ei, le propovăduiau oamenilor, ca să se pocăiască.
13. Și scoteau mulți demoni și pe mulți bolnavi îi ungeau cu untdelemn și-i vindecau.
14. Și a auzit regele Irod – fiindcă numele lui Iisus se făcuse cunoscut – și zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morți, și de aceea se fac minuni prin el.
15. Alții însă ziceau că este Ilie, iar alții că este profet sau ca unul din profeți.
16. Iar Irod, auzind, zicea: „Ioan este, căruia eu i-am tăiat capul; el a înviat...“.
17. Că Irod, trimițând, îl prinsese pe Ioan și-l legase și-l întemnițase din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soție.
18. Fiindcă Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ți este îngăduit s-o ai pe femeia fratelui tău“.
19. Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea,
20. fiindcă Irod se temea de Ioan, știindu-l bărbat drept și sfânt, și-l ocrotea. Și, ascultându-l, rămânea-ndelung pe gânduri și bucuros îl asculta.
21. Și întâmplându-se o zi cu bun prilej, când Irod la ziua sa de naștere le-a făcut ospăț dregătorilor săi și căpeteniilor oștirii și fruntașilor din Galileea,
22. Și intrând fiica Irodiadei și jucând, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau la masă cu el. Iar regele i-a zis fetei: „Cere de la mine orice vei vrea și-ți voi da“.
23. Și s-a jurat: „Orice vei cere de la mine îți voi da, până la jumătate din regatul meu“.
24. Și ea a ieșit și a întrebat-o pe maică-sa: „Ce să cer?“ Iar aceea i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul“.
25. Și îndată intrând cu grabă la rege, i-a cerut, zicând: „Vreau să-mi dai chiar acum, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul“.
26. Și regele s-a întristat mult, dar din pricina jurămintelor și a celor ce ședeau la masă cu el, n-a vrut să spună nu.
27. Și regele a trimis numaidecât un temnicer cu porunca de a-i aduce capul.
28. Și ducându-se acela, i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei; iar fata i l-a dat mamei sale.
29. Și auzind ucenicii lui, au venit, au ridicat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt.
30. Și s-au adunat apostolii la Iisus și I-au spus toate câte au făcut ei și au învățat.
31. Și El le-a zis: „Veniți numai voi-înde-voi undeva la loc pustiu și odihniți-vă puțin“. Că mulți erau cei ce veneau și plecau, și ei nu mai aveau timp nici să mănânce.
32. Și au plecat cu corabia către un loc pustiu și ferit.
33. Și i-au văzut plecând, și mulți au priceput și au alergat pe jos într-acolo de prin toate cetățile și au ajuns înaintea lor.
34. Și ieșind din corabie, Iisus a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei, că erau ca niște oi fără păstor, și a început să-i învețe multe.
35. Dar făcându-se târziu, ucenicii Săi s-au apropiat de El și I-au zis: „Locul este pustiu și ora e târzie;
36. dă-le drumul să meargă prin orașele și satele dimprejur ca să-și cumpere de-ale mâncării“.
37. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Dați-le voi să mănânce“. Și ei I-au zis: „Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm să mănânce?“
38. Iar El le-a zis: „Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți“. Și aflând ei, I-au spus: „Cinci pâini și doi pești“.
39. Și El le-a poruncit să-i așeze pe toți în cete-cete pe iarbă verde.
40. Și au șezut cete-cete, câte o sută și câte cincizeci.
41. Și luând El cele cinci pâini și cei doi pești, privind la cer a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea lor; și pe cei doi pești i-a împărțit la toți.
42. Și au mâncat toți și s-au săturat.
43. Și au luat douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri de pâine și ce rămăsese din pești.
44. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbați.
45. Și El i-a silit îndată pe ucenicii Săi să intre în corabie și să meargă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulțimii.
46. Iar după ce le-a dat drumul, S-a dus în munte ca să Se roage.
47. Și făcându-se seară, corabia era în mijlocul mării, iar El singur pe țărm.
48. Și i-a văzut cum se chinuiau vâslind, că vântul era împotrivă. Și către a patra strajă a nopții a venit la ei umblând pe mare și voia să treacă mai departe pe lângă ei.
49. Iar ei, văzându-L umblând pe mare, au crezut că e nălucă și au strigat,
50. fiindcă toți L-au văzut și s-au tulburat. Dar El le-a vorbit de-ndată și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!“
51. Și S-a suit la ei în corabie și vântul s-a potolit. Și ei erau peste măsură de uimiți în sinea lor,
52. că nimic nu pricepuseră din minunea pâinilor, deoarece inima lor era împietrită.
53. Și trecând marea, au venit în ținutul Ghenizaretului și au tras la țărm.
54. Și ieșind ei din corabie, de-ndată L-au recunoscut.
55. Și străbăteau tot ținutul acela și s-au pornit să-I aducă bolnavii pe paturi, acolo unde auzeau că este El.
56. Și oriunde intra, în târguri sau în orașe sau în sate, puneau pe cei bolnavi la răspântii și-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Și câți se atingeau de El, se vindecau.