Faptele Apostolilor

Capitolul17|Tulburarea din Tesalonic.Pavel în Bereea și Atena; cuvântarea din Areopag.
1. Și după ce au trecut prin Amfipoli și Apolonia, au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor.
2. Și după obiceiul său, Pavel a intrat la ei și în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi,
3. tâlcuindu-le și arătând că: „Hristos trebuia să pătimească și să învie din morți“, și că: „Acesta, Iisus pe Care vi-L vestesc eu, El este Hristosul“.
4. Și unii dintre ei au crezut și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila, și mare mulțime de elini evlavioși și nu puține dintre femeile de frunte.
5. Dar iudeii, umplându-se de invidie și luând cu ei câțiva oameni răi din cei de rând, au adunat gloată și tulburau cetatea; și ducându-se la casa lui Iason, căutau să-i scoată afară înaintea poporului.
6. Dar, negăsindu-i, au târât pe Iason și pe câțiva frați la mai-marii cetății, strigând că aceia care au întors toată lumea pe dos au venit și aici
7. Și Iason i-a primit la el; și ei toți lucrează împotriva poruncilor cezarului, spunând că este un alt împărat, Iisus...
8. Și au tulburat mulțimea și pe mai-marii cetății care au auzit acestea.
9. Și numai după ce au luat chezășie de la Iason și de la ceilalți, le-au dat drumul.
10. Iar frații de-ndată i-au trimis noaptea la Bereea pe Pavel și pe Sila; care, ajungând acolo, au intrat în sinagoga iudeilor.
11. Dar aceștia erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată osârdia, zilnic cercetând Scripturile, dacă ele sunt așa.
12. Și au crezut mulți dintre ei și dintre femeile de cinste ale elinilor și nu puțini dintre bărbați.
13. Dar când iudeii din Tesalonic au aflat de cuvântul lui Dumnezeu că a fost vestit de Pavel și în Bereea, au venit și acolo, întărâtând și tulburând mulțimile.
14. Și atunci l-au trimis frații de-ndată pe Pavel să plece spre mare; iar Sila și Timotei au rămas acolo.
15. Iar cei ce-l însoțeau pe Pavel l-au dus până la Atena; și luând ei poruncă pentru Sila și Timotei ca aceștia să vină la el cât mai curând, au plecat.
16. Iar în Atena, în timp ce Pavel îi aștepta, duhul i s-a aprins de mânie văzând că cetatea e plină de idoli.
17. Ca urmare, se lua la-ntrebări cu iudeii și cu cei credincioși în sinagogă, și zilnic în piață cu cei ce se întâmplau să fie de față.
18. Iar unii dintre filosofii epicurei și stoici se luau la vorbă cu el. Și unii ziceau: „Oare ce vrea să ne spună acest semănător de cuvinte?...“. Iar alții: „Se pare că e vestitor de zeități străine...“ - pentru că el Îl binevestea pe Iisus și Învierea.
19. Și l-au luat cu ei și l-au dus în Areopag, zicând: „Putem să cunoaștem ce este această nouă învățătură grăită de tine?;
20. că lucruri străine-i aduci tu auzului nostru. Vrem să știm așadar ce-ar fi să fie acestea...“.
21. Fiindcă toți atenienii și străinii care locuiau acolo nu-și petreceau timpul decât spunând sau auzind ce e mai nou.
22. Și Pavel, stând ridicat în mijlocul Areopagului, a zis: „Bărbați atenieni, văd că-ntru toate sunteți foarte evlavioși;
23. căci străbătând cetatea voastră și privind la locurile voastre de-nchinare, am dat și de un altar pe care era scris: "Dumnezeului Necunoscut". Ei bine, Cel pe Care voi Îl cinstiți fără să-L cunoașteți, pe Acela vi-L vestesc eu vouă.
24. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea și toate cele ce sunt într-însa, fiind El Domnul cerului și al pământului, nu locuiește în temple făcute de mâini,
25. nici nu este slujit de mâini omenești, ca și cum ar avea nevoie de ceva, de vreme ce El le dă tuturor viață și suflare și totul,
26. Și dintr-un sânge a făcut tot neamul oamenilor, ca să locuiască pe toată fața pământului, așezându-le vremile cele de mai-nainte rânduite și hotarele locuirii lor,
27. pentru ca să-L caute pe Dumnezeu, doar L-or pipăi și L-or găsi, deși El nu e departe de fiecare din noi.
28. – Că noi în El viețuim și ne mișcăm și suntem, așa cum au spus unii dintre poeții voștri: "Că neam al Lui suntem și noi".
29. Așadar, fiind noi neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei, cioplite de meșteșugul și plăsmuirea omului –.
30. Dar Dumnezeu, trecând cu vederea vremile neștiinței, la vestește acum oamenilor ca toți, de pretutindeni, să se pocăiască,
31. pentru că a hotărât o zi când întru dreptate va să judece lumea prin Bărbatul pe Care El L-a rânduit, tuturor dându-le încredere prin aceea că L-a înviat din morți“...
32. Și auzind ei despre învierea morților, unii l-au luat în râs, iar alții au zis: „Despre asta te-om asculta și altă dată...“.
33. Așa că Pavel a plecat din mijlocul lor.
34. Dar unii bărbați i s-au alăturat și au crezut, între care și Dionisie Areopagitul și o femeie cu numele Damaris și alții împreună cu ei.