2. Iar el a zis: „Bărbați frați și părinți, ascultați! Dumnezeul slavei i S-a arătat părintelui nostru Avraam pe când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran,
3. Și i-a zis: Ieși din ținutul tău și din rudenia ta și vino în ținutul pe care ți-l voi arăta Eu.
4. Atunci, ieșind din ținutul Haldeilor, a locuit în Haran. Iar după moartea tatălui său l-a strămutat de acolo în ținutul acesta pe care-l locuiți voi acum.
5. Și nu i-a dat în el moștenire nici un pas de pământ, dar i-a făgăduit că i-l va da spre stăpânire lui și seminției lui de după el, cu toate că n-avea copil.
6. Și Dumnezeu a vorbit așa: Urmașii lui vor fi străini pe pământ străin și acolo îi vor robi și-i vor asupri patru sute de ani;
7. dar pe neamul la care vor robi, Eu îl voi judeca – a zis Dumnezeu –, iar după aceea vor ieși și-Mi vor sluji Mie în locul acesta.
8. Și i-a dat legământul tăierii-mprejur; și așa i-a dat naștere lui Isaac și l-a tăiat împrejur a opta zi; și Isaac i-a dat naștere lui Iacob; și Iacob, celor doisprezece patriarhi.
9. Și patriarhii, învinuindu-l pe Iosif, l-au vândut în Egipt; și Dumnezeu era cu el.
10. Și l-a scos din toate necazurile lui și i-a dat har și înțelepciune înaintea lui Faraon, regele Egiptului, iar acesta l-a pus cârmuitor peste Egipt și peste toată casa lui.
11. Și a venit foamete peste tot Egiptul și peste Canaan, și necaz mare, și părinții noștri nu mai găseau hrană.
12. Și Iacob, auzind că este grâu în Egipt, i-a trimis pe părinții noștri întâia oară.
13. Iar a doua oară Iosif li s-a făcut cunoscut fraților săi, și neamul lui Iosif i-a devenit cunoscut lui Faraon.
14. Și trimițând Iosif, l-a chemat pe Iacob, tatăl său, și toată rudenia sa, cu șaptezeci și cinci de suflete.
15. Și Iacob s-a coborât în Egipt; și au murit, el și părinții noștri;
16. și au fost strămutați la Sichem și au fost puși în peștera pe care Avraam o cumpărase cu preț de argint de la fiul lui Emor, în Sichem.
17. Dar, cum se apropia vremea făgăduinței pentru care Dumnezeu i S-a jurat lui Avraam, poporul a crescut în Egipt și s-a înmulțit,
18. până când s-a ridicat peste Egipt un alt rege, care nu știa de Iosif.
19. Acesta, nedreptățindu-ne neamul, i-a silit pe părinții noștri să-și lepede pruncii, ca să nu scape cu viață.
20. În vremea aceea s-a născut Moise și era plăcut lui Dumnezeu. Și trei luni a fost hrănit în casa tatălui său.
21. Și fiind el lepădat, l-a luat fiica lui Faraon și l-a crescut ca pe un fiu al ei.
22. Și a fost Moise școlit în toată înțelepciunea egiptenilor și puternic era el în cuvintele și-n faptele lui.
23. Iar când a împlinit patruzeci de ani, și-a pus în gând să-i cerceteze pe frații săi, fiii lui Israel.
24. Și văzând pe unul din ei că este nedreptățit, l-a apărat pe cel asuprit și l-a răzbunat omorându-l pe egiptean.
25. Și el socotea că frații săi vor pricepe că Dumnezeu le dăruiește izbăvire prin mâna lui, dar ei n-au înțeles.
26. Și a doua zi li s-a arătat unora care se băteau și i-a îndemnat la pace, zicând: Bărbaților, sunteți frați; de ce vă faceți rău unul altuia?
27. Dar cel care-l vătăma pe aproapele său l-a îmbrâncit, zicând: Cine te-a pus pe tine domn și judecător peste noi?
28. nu cumva vrei să mă omori, așa cum l-ai omorât ieri pe egiptean?...
29. La acest cuvânt, Moise a fugit și a trăit ca străin în țara Madian, unde a dat naștere la doi fii.
30. Și după ce s-au împlinit patruzeci de ani, îngerul Domnului i s-a arătat în pustia muntelui Sinai, în flacăra unui rug aprins.
31. Iar Moise, văzând, s-a minunat de vedenie, dar când s-a apropiat să se uite, glasul Domnului a fost către el:
32. Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob. Și Moise, tremurând, nu îndrăznea să privească;
33. dar Domnul i-a zis: Scoate-ți încălțămintea picioarelor, căci locul pe care stai este pământ sfânt.
34. Da, văzut-am asuprirea poporului Meu în Egipt și suspinul lor l-am auzit și M-am pogorât ca să-i eliberez. Și acum, vino, te trimit în Egipt!
35. Pe Moise acesta, de care ei s-au lepădat, zicând: „Cine te-a pus pe tine domn și judecător?“, pe el l-a trimis Dumnezeu domn și răscumpărător prin mâna îngerului care i se arătase în rug.
36. El i-a scos afară, făcând minuni și semne în țara Egiptului și la Marea Roșie și în pustie timp de patruzeci de ani.
37. Acesta este Moise cel ce le-a spus fiilor lui Israel: Prooroc ca mine vă va ridica Dumnezeu dintre frații voștri; pe El să-L ascultați!
38. El este cel ce în adunarea din pustie a fost cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai și cu părinții noștri și a primit cuvinte de viață ca să ni le dea nouă.
39. De el n-au vrut să asculte părinții noștri, ci s-au lepădat, și-n inimile lor s-au întors către Egipt
40. zicându-i lui Aaron: Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acestui Moise care ne-a scos din țara Egiptului nu știm ce i s-a întâmplat.
41. Și-n zilele acelea au făcut un vițel și i-au adus idolului jertfă și se veseleau de lucrurile mâinilor lor.
42. Dar Dumnezeu S-a întors de la ei și i-a dat să se închine oștirii cerului, precum este scris în cartea profeților: Casă a lui Israel, timp de patruzeci de ani, în pustie, adusu-Mi-ați voi Mie junghieri și jertfe?
43. Dar ați purtat cortul lui Moloh și steaua dumnezeului [vostru] Raifan, chipurile pe care le-ați făcut să vă închinați la ele!... Vă voi strămuta dincolo de Babilon!
44. Părinții noștri aveau în pustie cortul mărturiei, așa cum orânduise Cel ce i-a grăit lui Moise să-l facă după izvodul pe care-l văzuse;
45. Și pe acesta primindu-l, părinții noștri l-au adus cu Iosua în țara stăpânită de neamurile pe care Dumnezeu le-a izgonit din fața părinților noștri; până-n zilele lui David,
46. care a aflat har în fața lui Dumnezeu și a cerut să-I găsească un locaș Dumnezeului lui Iacob.
47. Dar casa I-a zidit-o Solomon.
48. Cel-Preaînalt însă nu locuiește în case făcute de mâini, după cum zice profetul:
49. Cerul este tronul Meu, iar pământul, așternut al picioarelor Mele. Ce casă îmi vei zidi tu Mie – zice Domnul –, sau: care este locul odihnei Mele?
50. Oare nu mâna Mea a făcut toate acestea?
51. Voi, cei tari în cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururea Îi stați împotrivă Duhului Sfânt; precum părinții voștri, așa și voi!
52. Pe care dintre profeți nu l-au prigonit părinții voștri? Ei i-au omorât pe cei ce-au prevestit sosirea Celui-Drept, ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum,
53. voi, cei ce-n rânduială de la îngeri ați primit legea și n-ați păzit-o!“
54. Iar ei, auzind acestea fremătau de furie în inimile lor și scrâșneau din dinți împotriva lui.
55. Iar Ștefan, fiind plin de Duh Sfânt și privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
56. Și a zis: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!“
57. Iar ei, strigând cu glas mare, și-au astupat urechile și-ntr-un cuget s-au năpustit asupra lui.
58. Și scoțându-l afară din cetate, îl loveau cu pietre. Iar martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul.
59. Și îl loveau cu pietre pe Ștefan, care se ruga și zicea: „Doamne Iisuse, primește duhul meu!“
60. Și, îngenunchind, a strigat cu glas mare: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!...“. Și zicând acestea, a adormit.