1. Auzind însă Adoni-Ţedec, regele Ierusalimului, că Iosua a luat cetatea Ai şi a dat-o blestemului şi a făcut cu Ai şi cu regele său cum făcuse cu Ierihonul şi cu regele lui şi că locuitorii Ghibeonului de bunăvoie s-au supus lui Iosua şi lui Israel şi au rămas între ei,
2. S-a spăimântat foarte tare, pentru că cetatea Ghibeonului era cetate mare, ca una ce era dintre cetăţile domneşti, mai mare decât Ai, şi toți locuitorii ei erau oameni viteji.
3. De aceea Adoni-Ţedec, regele Ierusalimului, a trimis la Hoham, regele Hebronului, la Piream, regele Iarmutului, la Iafia, regele Lachişului, şi la Debir, regele Eglonului, zicând:
4. „Veniţi la mine şi-mi ajutaţi să bat Ghibeonul, pentru că s-a supus lui Iosua şi fiilor lui Israel“.
5. Și acești cinci regi ai Amoreilor: regele Ierusalimului, regele Hebronului, regele Iarmutului, regele Lachișului și regele Eglonului, s-au suit cu tot poporul lor și au tăbărât asupra Ghibeonului și l-au împresurat.
6. Atunci locuitorii Ghibeonului au trimis la Iosua, în tabăra Israeliţilor de la Ghilgal, zicând: „Să nu-ţi iei mâna de deasupra robilor tăi! Vino la noi repede de ne dă ajutor şi ne izbăveşte, că s-au adunat împotriva noastră toți regii Amoreilor care trăiesc în munţi“.
7. Şi s-a suit Iosua din Ghilgal, el însuşi şi împreună cu dânsul tot poporul bun de război şi toţi bărbaţii viteji.
8. Iar Domnul a zis către Iosua: „Nu te teme de ei, că i-am dat în mâinile tale; nimeni dintre ei nu va putea sta împotriva voastră“.
9. Şi a năvălit Iosua fără de veste asupra lor, după ce mersese toată noaptea venind din Ghilgal.
10. Şi Domnul i-a făcut să se sperie la vederea fiilor lui Israel şi i-a învins pe ei Domnul cu înfrângere grea la Ghibeon, şi i-a urmărit în calea spre înălţimile Bet-Horon şi i-a bătut până la Azeca şi până la Macheda.
11. Pe când însă fugeau ei de fiii lui Israel, pe povârnişul Bet-Horon, Domnul a aruncat din cer asupra lor grindină mare, până la Azeca, şi cei ce au murit de grindină au fost mai mulţi decât cei ucişi de fiii lui Israel cu sabia în luptă.
12. În ziua aceea în care Dumnezeu a dat pe Amorei în mâinile lui Israel şi când i-a bătut la Ghibeon şi au fost zdrobiţi înaintea feţei fiilor lui Israel, a strigat Iosua către Domnul şi a zis înaintea Israeliţilor: „Stai, soare, deasupra Ghibeonului, şi tu, lună, opreşte-te deasupra văii Aialon!“.
13. Şi s-a oprit soarele şi luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmaşilor lor. Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului: „Soarele a stat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua“.
14. Şi n-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi în care Domnul să asculte aşa glasul omului; că Domnul lupta pentru Israel.
15. Apoi Iosua s-a întors cu tot Israelul în tabără, la Ghilgal.
16. Iar cei cinci regi au fugit şi s-au ascuns în peştera din Macheda.
17. Când însă i s-a spus lui Iosua că: „Cei cinci regi au fost găsiţi ascunşi în peşteră, la Macheda“, Iosua a zis:
18. „Răsturnaţi pietre mari pe gura peşterii şi puneţi la uşa ei oameni ca să-i păzească;
19. Iar voi nu vă opriţi acolo, ci goniţi din urmă pe vrăjmaşii voştri şi nimiciţi partea din urmă a oştirii lor; să nu-i lăsaţi să scape în cetăţile lor, căci Domnul Dumnezeul vostru i-a dat în mâinile voastre!“.
20. Şi după ce Iosua şi fiii lui Israel i-au zdrobit cu desăvârşire într-o bătălie foarte mare şi cei ce au scăpat au fugit în cetăţi întărite,
21. S-a întors tot poporul cu izbândă la Iosua, în tabără la Macheda, şi n-a rostit nimeni niciun cuvânt împotriva fiilor lui Israel.
22. Atunci Iosua a zis: „Deschideţi peştera şi scoateţi la mine pe cei cinci regi din peşteră!“.
23. Şi s-a făcut aşa: au scos la dânsul pe cei cinci regi din peşteră: pe regele Ierusalimului, pe regele Hebronului, pe regele Iarmutului, pe regele Lachişului şi pe regele Eglonului.
24. Şi după ce au scos pe regii aceştia la Iosua, Iosua a chemat pe toți Israeliţii şi a zis către căpeteniile oştenilor care fuseseră cu el: „Apropiaţi-vă şi puneţi-vă picioarele pe grumajii regilor acestora!“. Şi ei s-au apropiat şi şi-au pus picioarele pe grumajii lor.
25. Atunci Iosua le-a zis: „Nu vă temeţi, nici nu vă spăimântaţi, ci îmbărbătaţi-vă şi vă întăriţi, că aşa va face Domnul cu toţi vrăjmaşii voştri cu care vă veţi lupta“.
26. După aceea i-a lovit Iosua şi i-a ucis şi i-a spânzurat pe cinci spânzurători şi au stat spânzuraţi până seara.
27. Iar la asfinţitul soarelui a poruncit Iosua de i-au pogorât din spânzurători şi i-au aruncat în peştera în care fuseseră ascunşi şi au prăvălit pietre mari pe gura peşterii şi stau acolo până în ziua de azi.
28. Tot în ziua aceea a cuprins Iosua Macheda şi a lovit-o cu sabia, pe ea şi pe regele ei, şi a nimicit pe locuitorii ei şi toată suflarea care se afla în ea; pe nimeni n-a cruţat ca să nu moară sau să fugă şi a făcut cu regele din Macheda tot aşa cum făcuse cu regele Ierihonului.
29. Apoi s-a dus Iosua împreună cu toţi Israeliţii de la Macheda la Libna şi a împresurat-o.
30. Şi a dat-o Domnul şi pe aceasta în mâinile lui Israel de a luat-o pe ea şi pe regele ei şi Iosua a trecut-o prin ascuţişul sabiei pe ea şi toată suflarea din ea; pe nimeni n-a lăsat în ea, care să nu moară sau să fugă şi a făcut cu regele ei cum făcuse cu regele Ierihonului.
31. De la Libna s-a dus Iosua împreună cu toţi Israeliţii la Lachiş şi l-a împresurat, începând războiul cu ei.
32. Şi a dat Domnul Lachişul în mâinile lui Israel şi l-a luat a doua zi, l-a trecut prin sabie pe el şi toată suflarea din el şi l-a pierdut, cum făcuse şi cu Libna.
33. Atunci s-a ridicat în ajutorul Lachişului Horam, regele din Ghezer. Dar Iosua l-a lovit şi pe el şi pe poporul lui cu sabia, încât n-a lăsat pe nimeni dintre ai lui care să nu moară sau să fugă.
34. Din Lachiş s-a dus Iosua împreună cu toţi Israeliţii la Eglon şi l-a împresurat, începând războiul împotriva lui.
35. Şi Domnul l-a dat în mâinile lui Israel. Şi l-a luat în aceeaşi zi şi l-a lovit cu sabia pe el şi toată suflarea ce era în el şi l-a dat în ziua aceea blestemului, cum făcuse şi cu Lachişul.
36. De la Eglon, Iosua împreună cu toţi Israeliţii s-au dus la Hebron, l-au înconjurat
37. Şi l-au lovit cu ascuţişul sabiei pe el şi pe regele lui şi toate cetăţile lui şi toată suflarea câtă era în acesta, cum făcuse cu Eglonul; şi l-a dat blestemului pe el şi toată suflarea ce era în el.
38. După aceea s-a întors Iosua împreună cu toţi Israeliţii asupra Debirului şi l-a împresurat.
39. Şi l-a luat pe el, pe regele lui şi toate satele lui. Şi le-au lovit cu ascuţişul sabiei, le-au nimicit pe ele şi toată suflarea ce era în ele şi n-a lăsat pe nimeni să scape; cum făcuse cu Hebronul şi cu regele lui şi cum a făcut cu Libna şi regele ei, aşa a făcut şi cu Debirul şi cu regele lui.
40. Apoi a lovit Iosua tot ţinutul muntos, Neghebul, câmpia şi ţinutul mării şi pe regii lor şi n-a lăsat să scape nimeni, ci a omorât toată suflarea, cum poruncise Domnul Dumnezeul lui Israel.
41. Şi i-a bătut Iosua de la Cadeş-Barnea până la Gaza şi tot ţinutul Goşen până la Ghibeon.
42. Şi pe toţi regii acestora şi ţinuturile lor le-a luat Iosua deodată, căci Domnul Dumnezeul lui Israel lupta pentru Israel.
43. După aceea Iosua împreună cu toţi Israeliţii s-au întors în tabăra de la Ghilgal.