1. Auzind acestea toţi regii Amoreilor, cei de peste Iordan, cei din munte şi de la şes, cei de pe tot malul mării celei mari şi cei din apropierea Libanului: Heteii, Amoreii, Ghergheseii, Canaaneii, Ferezeii, Heveii şi Ibuseii,
2. S-au adunat împreună ca să se lupte toţi cu Iosua şi cu Israel.
3. Iar locuitorii Ghibeonului, auzind a făcut Iosua cu Ierihonul şi cu Ai,
4. Au pus la cale un vicleşug, căci s-au dus şi au strâns merinde de drum şi au pus pe asinii lor saci vechi cu pâine şi vin în burdufuri vechi, rupte şi cârpite,
5. Şi în picioarele lor încălţăminte şi sandale vechi şi peticite, iar pe ei haine rele; pâinea lor de drum era uscată, mucedă şi sfărâmată.
6. Aşa au venit ei la Iosua în tabăra Israeliţilor de la Ghilgal şi au zis către el şi către toţi Israeliţii: „Noi am venit dintr-o ţară foarte depărtată; încheiaţi dar legământ cu noi“.
7. Fiii lui Israel însă au zis către Hevei: „Poate că locuiţi aproape de noi? Cum să încheiem legământ cu voi?“.
8. Iar ei au zis către Iosua: „Noi suntem robii tăi“. Iosua le-a zis: „Cine sunteţi voi şi de unde aţi venit?“.
9. Şi ei au răspuns: „Robii tăi au venit dintr-o ţară foarte depărtată, în numele Domnului Dumnezeului tău, că am auzit de numele Lui şi de câte a făcut El în Egipt
10. Şi de câte a făcut El celor doi regi ai Amoreilor, care erau dincolo de Iordan, lui Sihon, regele Heşbonului şi lui Og, regele Vasanului, care locuia în Aştarot şi Edrea.
11. Şi auzind acestea, bătrânii noştri şi toţi locuitorii ţării noastre ne-au grăit şi au zis: Luaţi-vă merinde de drum şi duceţi-vă în întâmpinarea lor şi le spuneţi: Noi suntem robii voştri. Încheiaţi dar legământ cu noi!
12. Pâinile acestea erau calde în ziua când am plecat să venim la voi, iar acum iată s-au uscat şi s-au mucezit.
13. Aceste burdufuri de vin, pe care le-am umplut noi, iată-le s-au învechit; şi îmbrăcămintea noastră şi încălţămintea noastră s-au tocit de drumul cel foarte lung“.
14. Căpeteniile Israeliţilor au luat din merindele lor, dar n-au întrebat pe Domnul.
15. Şi a făcut Iosua pace cu ei şi a încheiat cu ei legământ, ca să nu fie ucişi, iar căpeteniile obştii s-au legat faţă de ei cu jurământ.
16. La trei zile însă, după ce au încheiat legământ cu dânşii, au auzit că sunt aproape de ei şi că trăiesc în ţinuturile cuvenite lor,
17. Căci fiii lui Israel, plecând la drum, a treia zi au ajuns la cetăţile lor; iar cetăţile lor erau Ghibeonul, Chefira, Beerot şi Chiriat-Iearim.
18. Iar Iosua şi fiii lui Israel nu i-au ucis, pentru că toate căpeteniile obştii li se juraseră pe Domnul Dumnezeul lui Israel. De aceea toată obştea lui Israel a început a cârti împotriva căpeteniilor.
19. Și toate căpeteniile au zis către întreaga obşte: „Noi ne-am jurat lor pe Domnul Dumnezeul lui Israel şi de aceea nu ne putem atinge de ei.
20. Dar iată ce le vom face: să-i robim şi să-i păstrăm în viaţă, ca să nu ne ajungă mânia pentru jurământul cu care ne-am jurat lor“.
21. Şi le-au mai zis căpeteniile: „Lăsaţi-i să trăiască, dar să taie lemne şi să care apă la toată obştea“. Şi toată obştea a făcut cum au zis căpeteniile.
22. Şi i-a chemat Iosua şi le-a zis: „Pentru ce m-aţi amăgit, spunând: Suntem tare departe de tine; voi însă sunteţi dintre cei ce locuiesc în ţinuturile cuvenite nouă.
23. De aceea blestemaţi să fiţi! Să nu încetaţi de a fi în robie, ca tăietori de lemne şi cărători de apă pentru casa Dumnezeului meu“.
24. Iar ei au răspuns lui Iosua şi au zis: „Ni s-a vestit nouă câte a poruncit Domnul Dumnezeul tău lui Moise, slugii Sale, ca să vă dea toată ţara aceasta, iar pe noi şi pe toţi locuitorii pământului acestuia să ne piardă de la faţa voastră; şi, înfricoşându-ne foarte tare de voi pentru viaţa noastră, am făcut fapta aceasta.
25. Şi acum iată suntem sub mâna voastră; faceţi cu noi cum veţi socoti şi cum vi se pare mai drept“.
26. Şi a făcut cu ei aşa: i-a izbăvit Iosua în ziua aceea din mâinile fiilor lui Israel şi nu i-a ucis.
27. Dar din ziua aceea i-a pus Iosua tăietori de lemne şi cărători de apă pentru obşte şi pentru jertfelnicul Domnului. De aceea locuitorii Ghibeonului s-au făcut tăietori de lemne şi cărători de apă pentru jertfelnicul lui Dumnezeu până în ziua de astăzi, la locul pe care avea să-l aleagă Domnul.